Salutări!

Bine ai venit la Re:Mediu, un newsletter despre natură și natura umană. Anca Iosif aici, ascult, scriu, editez și vorbesc despre conservarea naturii (în orașe sau în sălbăticie) și despre cum ne adaptăm schimbărilor climatice, ca indivizi sau ca societăți.

Trag din instinct spre păduri, cărări și creste de aproape 20 de ani și sunt jurnalistă de peste 10. Pe ultimii 5 mi i-am petrecut înțelegând mai bine știința climatică, cum ne facem orașele mari mai verzi și respirabile, cum ne înțelegem ecobeneficiile sau cum putem coexista și cu speciile sălbatice.


💥 Newsletterul este bilunar și ajunge la aproape 5.000 de cititori (bine-ai venit printre ei!). Uneori vei citi povești documentate în teren, alteori observații din natură, distilări de legi și rapoarte de mediu, mici ghiduri despre managementul deșeurilor (o „pasiune” mai veche) sau recomandări de trasee montane, de evenimente și cărți despre natură.

Share

🔊 Re:Mediu rămâne un colț accesibil tuturor. Dar dacă vrei și poți, susține lunar (5 euro) sau anual (45 euro) documentarea edițiilor aici:

🔊 Mă găsești și pe LinkedIn, Instagram sau la ancamariaiosif@gmail.com pentru orice gând sau idee de colaborare.

User's avatar

Subscribe to Re:Mediu

Un newsletter despre legăturile dintre natură și natura umană.

People

off-road oriented