Salutări!

Bine ai venit la Re:Mediu, un newsletter despre natură și natura umană. Anca Iosif aici, reporter, editor, econarator generic, montaniard, om adesea în mișcare care trage spre locurile în care nu au loc mașinile sau ATV-urile. Interesată de coexistențe, simbioze și biodiversitate. 

Fericirea e pe creasta Craiului, oricând.


💥 Uneori va fi cu multă filosofie din natură și drumeții, alteori vorbim mai serios și aplicat despre conservare, despre ce zone nu protejăm și ar trebui sau despre ce legi mai stagnează. Ocazional mai presar și recomandări de cărți sau documentare cu accent pe natură. 

💥 Scriu despre mediu și natură în toate formele în care pot. Astăzi sunt freelancer, iar una dintre priorități este să fiu prezentă în acest newsletter.

💥 În formele cele mai așezate am scris până în 2022 la DoR. Printre altele, despre urși, deșeuri, despre cum ne îngrijim natura din orașe și arborii din parcuri, dar și despre cea mai frumoasă și mai provocatoare vară din viața mea (deocamdată!). Tot acolo am organizat multe evenimente pentru cititorii noștri, de la dezbateri până la activări în comunități locale. 

💥 Newsletterul ajunge la peste 4.000 de cititori, dar mă bucur dacă se vor înmulți.

Share

🔊 Re:Mediu rămâne un proiect accesibil tuturor, dar orice donație unică sau recurentă ajută.

Donează pentru Re:Mediu

🔊 Altfel, mă găsești ocazional și pe Instagram sau la ancamariaiosif@gmail.com pentru orice gând sau idee de colaborare.

Subscribe to Re:Mediu

Un newsletter despre legăturile dintre natură și natura umană.

People

off-road oriented