A trecut un an cu Re:Mediu. Ce urmează?
Trecem un pic prin ce e și ce aș vrea să devină Re:Mediu; iar la final te las cu o listă – e toamnă și se întâmplă multe.
Anul trecut pe vremea asta mi-a fost mai greu decât m-aș fi așteptat. Era momentul în care miniștrii USR demisionau din guvernare, în care intram într-o criză politică puternică și-n care, stupoare, îmi încolțise un gând de plecat.
Mă obișnuisem să gătesc cu știrile TV pe fundal în fiecare seară, obsesiv, ca să văd care ce a mai făcut și declarat prin congrese, să caut să mă agăț de vreo veste cum că se termină circul și că ne întoarcem la treabă. N-a fost cazul, așa că am tras tare să mă autoreglez. Și pe mine nu mă reglează nimic mai bine ca natura. Am început să mă forțez să ies din casă în spații apropiate, în care nu mai fusesem de mult timp – Grădina Botanică, Pădurea Băneasa, Parcul Văcărești.
Mi-am spus că dacă pe mine mă reglează natura, sigur o să ajute scrisori despre asta și pe alții. După natură, mă mai reglează și scrisul – recent mi-am dat seama ce asemănătoare pot fi – ambele pot să doară, ambele presupun de multe ori efort prelungit; dar și când ajung acolo „sus”, cu traseul terminat, e liniște și se vede până mai departe.
În aceeași perioadă cu criza povestită la TV începeam să vă scriu aici, în Re:Mediu – un nume pentru care îi mulțumesc din nou colegei mele de la DoR, Cătălina Albeanu – editor digital și cap creativ la brainstorminguri, care ne botezase în pandemie și Concentrat. Am pornit sceptică la drum, recunosc, împinsă de editorul nostru, Cristi Lupșa, care a mirosit potențialul unor povești din lumea mediului livrate sub forma asta.
Simțeam și eu nevoia unui spațiu mai nișat în care să adun cititorii – și-n care să învăț odată cu ei – asta și pentru că nu apucam niciodată într-un articol final să bag tot ce aflam pe teren, dar și pentru că oamenii îmi tot scriau după diverse materiale publicate: cum încearcă să recicleze, ce probleme sunt cu deșeurile acolo unde locuiesc, cum e cu urșii, sau să mă roage să scriu despre anumite subiecte. Dar sindromul impostorului spunea că „n-o să fie nimeni interesat”; „că un newsletter nu e un articol complet, deci mon Dieu!”.
Un an mai târziu, suntem vreo 2.500 aici. Unii îmi spuneți, îmi scrieți că v-a ajutat de-a lungul timpului ce am scris, iar eu mă bucur în continuare de fiecare nou-venit în listă și de super-puterea newsletterului: aceea de a circula direct prin comunități de tot felul.
Poate ați remarcat, poate nu, am sărit vreo două ediții din mai multe cauze adunate – bolit și muci, alte proiecte care m-au acaparat, călătorii necesare și multe de rezolvat într-o locuință nouă, dar veche. Ideea e că în ultimele săptămâni nu am mai apucat nici să trimit Re:Mediu, nici să postez despre prin online – totuși abonații s-au strâns mai ceva ca atunci când am activitate. Așa că bun-venit în special celor care primesc azi prima ediție.
Cea mai presantă întrebare – și a mea, și a colegilor de la DoR – a fost: bun, și despre ce e, mai exact, Re:Mediu ăsta? Am ajuns la explicația care mie încă îmi place mult – un newsletter despre relația dintre natură și natura umană – dar care poate îngloba orice și tot, nu? Acest tot devine repede copleșitor, mai ales într-o țară cu atâtea de rezolvat, fie el management de deșeuri, conservare de arii și specii protejate, păduri și putem continua lista asta la bere, două ore. Uitându-mă în urmă, acest an a fost un experiment și vă mulțumesc că ați călătorit cu mine în atâtea lumi, răbdători.
Am scris și despre reciclare, și despre natură în spații urbane, și despre râși, și urși, și drumeții, și aer poluat, și energie, am dezbătut legi care întârzie să fie implementate, v-am trimis și la băi de pădure. Nu a existat niciodată o structură anume a newsletterului – l-am adaptat în funcție de ce se întâmpla prin țară, în funcție de curiozitățile proprii și de ce-mi mai scriați că ați vrea să conțină.
Totuși, de multe ori ajungea să fie o șaorma cu de toate – și știri, și un articol despre ceva, și o vedere a zilei, și niște recomandări de evenimente, să fie pentru toată lumea ceva folositor, striga people pleaser-ul din mine. Pentru că dorința mea a fost să fie în primul rând folositor.
Dar am învățat multe în anul ăsta, și aș vrea să împărtășesc cu voi câteva lecții. Multe sunt despre scris, dar unele poate vă vor ajuta să vă dați seama dacă vreți sau nu să rămâneți abonați și pe viitor la Re:Mediu (îmi țin pumnii).
🍃 Șaorma cu de toate nu va mai continua, pentru că e obositor. De anul viitor – dar probabil cu încălzire de pe finalul acestui an –, newsletter-ul va conține un singur articol: fie el un eseu despre munți, o discuție cu un herpetolog, o observație despre păduri, un tur de parcuri cu un specialist, o analiză despre o anume specie de păsări sau animale sălbatice, o dezbatere despre cum și ce simt animalele. Și cu lista asta pot continua până mâine. Probabil toate subiectele vor avea și un unghi personal, că e al meu, sau al unor surse.
🍃 Poate observați că exemplele de mai sus sunt din același registru. Cea mai mare învățătură este că nu pot să scriu de toate pentru toți. Nici nu vreau, și nici nu aș apuca să ajung în profunzimea vreunei lumi dacă aș continua în stilul ăsta.
Multe deplasări și oameni cu care mi-am intersectat cărările anul ăsta m-au convins că vreau să rămân în zona reportingului și scrisului despre conservarea naturii – arii (mai mult sau mai puțin) protejate în România, despre cum ne raportăm la biodiversitatea de care dispunem, despre sălbăticie și ecoturism (și ce înseamnă să-l faci responsabil cu adevărat?), în câte feluri încercăm să conservăm natura în România – cum diferă între ele – și unde ne tot împiedicăm?, cum facem să ne înmulțim spațiul verde în orașe?
🍃 Cred că e important să-ți dai seama unde poți fi omul potrivit și ce te entuziasmează. Acum nu pot să mă întreb de ce nu am făcut doar asta în ultimii cinci ani, dar asta e altă poveste de bere. Concluzia scurtă e că vin cu mai mult curaj și că știu mai bine cine sunt, ce vreau și ce pot, după un an greoi de freelancing și explorări, dar și după mulți ani la DoR, de unde moștenesc, în primul rând, o anume etică a muncii.
Pe lângă asta, rămân un om de teren care înflorește și e cel mai atent și alert pe teren plat sau la 2.000 de metri – offroad să fie. Coincidența face că sunt atâtea de spus din lumile astea – și bune, și frustrante, și de-ți înmoaie picioarele, și-ți zbârlesc pielea pe tine. O să le explorăm, deci, sub mai muuulte forme, din 2023.
🍃 Ceva pragmatic cu care am ajuns să fac pace: cel mai probabil Re:Mediu nu va ajunge în inboxul tău la oră fixă (deși voi tinde către dimineți, te poate lua prin surprindere, iată), uneori s-ar putea să ratez o joi (ziua stabilită), pentru că viața se tot întâmplă. Nu sunt cea mai disciplinată sau predictibilă persoană, dar fac eforturi și vreau să vă scriu fără vinovăția.
Din cauza pauzei din ultimele săptămâni, am pus pe hold și donațiile lunare/ anuale ale celor care s-au înhămat la ele. Vă mulțumesc – m-ați ajutat să „decontez” drumuri, cazări, facturi, părți de chirie, mâncare de pisică. Însă până când o să simt eu că Re:Mediu ajunge – calitativ – unde aș vrea, rămân oprite.
Pentru simpatizanții ocazionali, voi lăsa deschise momentan doar donațiile unice, cât de-o cafea sau două, fie că vreți pe Revolut, sau pe Donorbox, când și dacă simțiți că ceva din conținut ajunge la voi.
🍃 În același timp, ca să ajung la calitatea unui produs așa cum e în capul meu – un plan editorial pe câteva luni; poate resurse să colaborez cu alți colegi, pe scris, audio sau vizual – e nevoie de un buget predictibil, lunar. Asta ca să nu mai fie nevoie de multe alte joburi comerciale punctuale, pentru traiul cotidian.
Momentan sunt în discuții pentru un parteneriat la Re:Mediu pentru tot anul 2023, care să-mi permită să fiu mai mult timp pe teren, în arii mai mult sau mai puțin protejate. Să slow journalism mai mult, la firul ierbii, unde cred că poate fi aportul meu mai relevant și să spargă câteva bule. (Mai aplic și la unele granturi, când mai rămâne energie.) Dacă totul merge strună, trecem la un Re:Mediu săptămânal.
🍃 Apropo, dacă citind rândurile astea v-a venit vreo idee de colaborare pentru 2023 care se leagă de scris și mediu (că anul ăsta nu mai e și-gur loc sau energie) –, puteți arunca cu un reply aici oricând și vedem unde duc discuțiile, pentru că viitorul rămâne incert și nevoia de o minimă predictibilitate financiară rămâne și la mine. (Sau mail separat la ancamariaiosif@gmail.com.) Acum știu și eu mai bine la ce să spun nu.
🍃 Mă bucur că Re:Mediu m-a obligat să scriu mai des, mai scurt, mai succint, pentru că gluma la DoR a fost mereu că Ancuța scrie „cu crengi”. Adică pot avea fraze lungi în care uit de punct, care se duc în mai multe subiecte. Scrisul constant ține mușchii antrenați și parcă trec mai repede peste teama care mă cuprinde când văd un document gol. Nu mai e neapărat despre fraza perfectă, cât despre fraza clară, eficientă, decentă.
🍃 Ca să n-o mai lungesc, mă bucur că Re:Mediu crește odată cu mine, mă bucur mult că sunteți atâția în barca asta și sper ca următorul an entuziasmul pentru scris și teren să mă țină mai sus de inflație, incertitudini, griji și oboseală, că avem multe cărări de parcurs împreună! Și știți că-mi puteți scrie oricând, cu orice fel de feedback, da?
✨ Încă un rând de mulțumiri colegilor de la DoR pentru cât m-au ajutat să cresc în ultimii ani. Și legat de elefantul din newsletter – că redacția nu va mai fi din 2023 – nu pot decât să trag aer în piept și să ne doresc tuturor, dincolo de acest moment, să găsim contextele potrivite în care să ne odihnim, apoi să ne povestim și mai departe, cu forțe proaspete. Pentru că cel mai de preț lucru pe care l-am deprins prin DoR e ideea asta că „ne spunem povești ca să ne simțim mai puțin singuri”. Și câtă nevoie avem, nu?
Vedere din Parcul Natural Văcărești
Recent, l-am scos din redacție pe Cristi, editorul DoR și l-am adus în stufărișul din Parcul Văcărești – unde nu mai fusese niciodată, deci îl trec la super impact, sincer.
A fost de acord că orașul tace odată ce cobori digul și te adâncești printre poteci. A ascultat triluri de păsări, s-a uitat după țestoase prin bălți și a trimis de-acolo poze la familie.
Natura e mai aproape de noi decât ne dăm seama.
O să vă spunem în curând la DoR o poveste despre cât de importantă e conservarea naturii în orașe, într-o țară cu multe orașe poluate (mai ales capitala) și-ntr-o criză generală de spații verzi. PS: Hanoracul lui cu „puterea comunității” n-a fost intenționat, dar ce se potrivește.
Recomandări:
🍂 La montagne - va fi proiectat mâine, 21 octombrie, de la 18:00, la cinema Elvira Popesco, în cadrul Filmelor de la Cannes la București. Pierre este inginer şi lasă Parisul pentru un contract în Alpi. Vrăjit de culmile înzăpezite din jurul său, Pierre îşi montează cortul la înălţime şi jură că nu se va mai întoarce niciodată în civilizaţie (dar între timp, se mai întâmplă lucruri). Filmul va fi urmat de un Q&A cu regizorul Thomas Salvador și Mihai Zotta, de la Conservation Carpathia.
🍂 Tururi prin grădinile și parcurile din București – sunt organizate de Mai Mult Verde prin proiectul În aer liber. Primul, duminică, pe 23 octombrie. Al doilea sâmbătă, 29 octombrie. (detalii în linkuri – nu costă, dar trebuie să vă înscrieți)
🍂 Premiile pentru un mediu curat – Gala anuală organizată de Ecotic își caută din nou premianți. Poți nominaliza proiecte de mediu, personalitatea de mediu a anului, jurnaliști sau instituții de învățământ. Dar poți propune și organizația proprie, dacă știi că ați făcut treabă.
🍂 Aspretele trăiește – Se pare că găzduim cel mai vechi pește din Europa, posibil din lume. 58 de exemplare de asprete au fost găsite în râul Vâlsan din munții Făgărașului. Mai multe despre cercetarea din spate și despre sanctuarul care e în plan citiți pe siteul dedicat proiectului de conservare.
🍂 Via Transilvanica e gata – Drumul pe care te poți plimba 1.400 de kilometri pe jos prin ruralul și printre dealurile și pădurile țării e gata, a fost lansat la Alba Iulia la început de octombrie. E marcat pe arbori, are borne-sculpturi pe drum, ghid, cu hărți detaliate și descrieri. L-am explorat și eu în 2021 și am primit multe daruri pe drum. Poate de pus câțiva kilometri pe listă pentru vara sau toamna lui 2023.
🍂 Coca-Cola sponsor la COP27. Vestea lunii octombrie – brandul va fi partener principal la COP27, cel mai mare congres dedicat soluționării crizei climatice. Zău că nu știu ce să mai zic. Îi las pe alții momentan.
🍂 Sistemul Garanție Returnare – SGR devine obligatoriu din toamna lui 2023. Pe scurt, într-un an de acum, noi, consumatorii, vom plăti 50 de bani extra la prețul mai multor produse, precum băuturile la PET. Când returnăm sticlele goale – care vor fi semnalate cu sigla SGR pe ambalaj – vom primi cei 50 de bani înapoi.
🍂 Studiu despre urși și jurnaliști – Arată cât de importante sunt mesajele din presă legate de populațiile de urși bruni; că mass-media este în prezent sursa primară de informare pentru populația locală. Mijloacele și frecvența prin care comunicăm informații cititorilor cu privire la un eveniment influențează percepția publicului și joacă un rol influent în modul în care publicul percepe urșii bruni. Jurnaliștii pot promova coexistența om-fauna sălbatică sau pot exacerba conflictele viitoare prin cum scriu. Pentru a facilita coexistența om-urs brun în România, concluzia e că cercetătorii și jurnaliștii au nevoie să ofere un context suplimentar în relatări.
🍂 Cocoșul de munte: vânat din nou, după 10 ani – Ministerul Mediului a aprobat cote de vânătoare pentru cocoșul de munte, o specie rară „pentru care noi nu avem niște evaluări naționale” și care riscă să dispară, a spus pentru Digi24 președintele Societății Ornitologice Române (SOR), Emanuel Ștefan Baltag.
🍂 5 mituri despre gaz care duc România în derivă energetică – Greenpeace România și Expert Forum au lansat o analiză a principalelor argumente invocate de factorii de decizie din România ce susțin extinderea folosirii gazelor fosile. În ea, Otilia Nuțu, expert în energie, pune în discuție cât de realiste sunt planurile României legate de investițiile în gaz și identifică alternativele viabile.
🍂 De ce se colorează frunzele toamna? (de Florin Stoican) – „Pe măsură ce lungimea zilelor însorite şi intensitatea luminii scad, procesul de fotosinteză se reduce până la oprire. Celulele de la contactul frunzelor cu ramurile încep să se dividă rapid, creând un strat barieră, numit abscisă, care încetineşte până la oprire fluxul de substanţe dinspre frunze înspre arbore şi invers. Procesul duce în final la desprinderea frunzei de pe creangă, locul de prindere fiind acoperit apoi cu un strat protector pentru prevenirea evaporării apei şi împiedicarea pătrunderii dăunătorilor”. Și așa se dă startul coloritului frunzitoresc de toamnă.
