Bine ne-am găsit! Începem Re:mediu

Un newsletter dedicat legăturilor dintre natură și natura umană.

Să ne cunoaștem

Salut! Eu sunt Anca, reporter DoR în lumea mediului și veșnic curioasă de cum interacționăm cu natura, cum ne schimbă și cum o schimbăm noi, oamenii, când apărem în peisaj, cu bune sau rele.     

Curiozitatea asta pornește dintr-o dragoste mai veche față de munți, cărări, păduri, peisaje pe care am început să le descopăr încă din liceu, când umblam cu echipament de împrumut și încercam să înțeleg cu ce se mănâncă drumețiile, dacă-mi place treaba asta. Greu la deal, dar mi-a plăcut din prima, când am ajuns prin Bucegi pe la 1.700 de metri altitudine și m-am trezit înconjurată de stânci. 

Dragostea asta instinctivă, pe care nu trebuia s-o explic, doar să mă bucur c-o simt, s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o relație mai matură, mai profundă, în care am început să-mi pun întrebări despre păduri și tipurile lor, despre zonele protejate, despre refugii sau trasee, animale, deșeuri, despre oamenii care încearcă să protejeze un loc sau care încearcă să implice comunitățile locale în protejarea unui spațiu. Re:mediu este o continuare în relația asta. Dacă astăzi facem cunoștină, pe viitor voi aduce multe dintre întrebări (și răspunsuri) în discuție.

Newsletterul există și datorită cititorilor DoR care mi-au scris în ultimul an cu dileme, curiozități și frustrări comune din lumea deșeurilor și a reciclării (după ce am scris un jurnal despre consumul de plastic și după un articol despre pubela de compost) și sper să devină un spațiu de dialog și resurse, așa că te aștept cu reply-uri oricând și-ți mulțumesc că-mi ești în preajmă, de la start. 

Scurt check-in de resurse interne

Traversăm o perioadă grea pe (deja) prea multe spectre și incertitudinea din tot parcă apasă tot mai tare. Suntem obosiți și ne e din ce în ce mai greu să ne găsim resurse sau mecanisme interne prin care să facem față stărilor prin care trecem. Fac un exercițiu de sinceritate. 

Simt des în perioada asta că nu-mi mai pot ține emoțiile în frâu, așa că ajung la tot ce spun teoriile unei vieți calitative să nu fac. Stau mult singură în casă, mănânc compulsiv, uit de sport, uit de mine, mă uit în gol. Și mai primesc câte un junghi în spate când mă ridic de pe canapea, care-mi amintește că, undeva în ultimele luni, am ajuns de la pofta de a merge sute de kilometri pe jos la aici, pe canapea. 

Cum am ajuns aici? Prea multe știri sau prea multe întrebări despre sensul vieții? Nici nu mai contează. Contează să încerc să-mi dau cu niște tough love peste nas, chiar atunci când, pe lângă toate stările, parcă totul îmi spune să stau în casă (vezi cer gri-gri și ploaie).   

Dar, în miezul unei ploi de prânz, zilele trecute, am luat cea mai bună decizie din ultima perioadă. Mi-am ridicat fundul de pe scaun, mi-am pus geaca impermeabilă și mi-am spus că dacă aș fi fost pe un munte, ar fi trebuit să mă mișc, indiferent de condiții. Simțeam o ardoare de ieșit în lume și mișcare printr-un spațiu nou, dar un spațiu care să mă calmeze, să mă facă să vreau să respir profund, nu sacadat. Un spațiu care să mă facă să mă concentrez, măcar o vreme, pe detalii din afara mea. 

Așa am ajuns într-un loc în care nu-mi dau seama când am fost ultima oară, deși e sub nasul meu, al nostru, în București. Grădina Botanică. Mi-am zis că e perioada perfectă de admirat schimburile de culori ale frunzelor și că ploaia chiar o să scoată totul în evidență. 

Într-adevăr, nu trebuie să stai blocat pe DN în drum spre Valea Prahovei, nici să urci un munte ca să te poți conecta la un spațiu verde (spre blond-roșcovan), e doar greu să te convingi că trebuie să faci asta pentru binele tău (și nu doar în weekend). E greu să-ți amintești de toate studiile care spun că natura reduce nivelul de stres, de anxietate, depresie și că mai pune o pauză gândurilor, când devin prea multe. 

Am ajuns acolo într-una din ultimele zile cu program până la 20:00 (de-acum se trece pe program de iarnă, până la 17:00, iar biletul va fi 5, în loc de 10 lei) și m-am forțat să inspir adânc încă din apropierea unui pin argintiu și falnic din grădina din față. Am zis să trag cât pot, de unde pot, cum pot, cu gluga pe frunte. 

Am făcut poze la numele plantelor, pentru că primul lucru de care mi-am dat seama în grădină e că lectura plăcuțelor e distractivă. Degețica, Stânjenel, Săpunăriță, Iarbă mare (care mi-a sunat a ceva clan cu prestigiu). Mintea a început să se mai destindă, pe față a apărut un zâmbet și așa a început explorarea.

Am găsit o frunză roșie care se odihnea pe o tufă verde, verde. M-am mirat și am pozat orice pată de culoare (și cu gândul la martie-mai 2020).

Am pipăit flori și frunze. O plantă cu frunze grunjoase, cu aspect ca pielea unui crocodil, alta cu frunze mai lunguiețe, pufoase, totuși înțepătoare. Mi-am făcut damblaua terapeutică de-a atinge și de-a mirosi, unde-am găsit de cuviință, fără să rețin multe denumiri de specii.   

M-am holbat prin geamul unei sere la multitudinea de cactuși și arbori tropicali (era închisă).  

Am explorat cărări de pădurici pe care nu știu dacă aveam neapărat voie să fiu, dar am profitat că arătau ca niște cărări și că nu m-a oprit nimeni. Oricum nu prea era nimeni, a fost grădina mea pentru două ore.

Am mers și pe căile bătute cu pietriș sau cărămidă, înguste, plouate, romantice așa golașe în peisajul gri, încadrate de băncuțe de lemn joase și aplecate un pic pe spate, fix cât să admiri coroanele arborilor. 

Am trecut poduri peste lac pe o insuliță și m-am holbat la un arbore roșcat care stătea falnic în mijlocul apei. Aș fi stat o zi doar ca să-l admir pe el, să învăț de la el. 

M-am oprit mai puțin pe aleea rozelor, mai mult în dreptul stejarilor, brazilor, pinilor, ginkgo biloba, platanilor. Slăbiciunea pentru arborii înalți sau seculari rămâne. 

La un moment dat m-am oprit într-o buclă a Grădinii Istorice și s-a oprit și ploaia.

Sper să descoperi și tu Grădina Botanică toamna asta și eu din nou, pe o vreme mai prietenoasă, ca să înțeleg mai bine istoricul locului și speciile admirate, cum încercăm să le conservăm, exercițiu pe care l-am făcut și anul trecut în Cișmigiu. Între timp, mă bucur că mi-am amintit ce bine și surprinzător e afară. 

Dacă și tu ai (re)descoperit locuri în natura apropiată din orașul tău care te-ajută să te remontezi în perioada asta, aștept oricând poveștile la anca.iosif@dor.ro sau printr-un reply.  

P.S.: Dacă ești în București (sau pe aproape), vinerea asta, 15 octombrie, de la 16:30, se întâmplă și un super tur de două ore în pădurea Băneasa, organizat de echipa Parcului Natural Văcărești. Se anunță o întâlnire cu specialiști care caută soluții pentru un management mai bun al zonei. Veți identifica arbori după frunze, păsări după tril și veți vorbi despre valoarea serviciilor ecosistemice oferite de Pădurea Băneasa orașului și zonelor învecinate. Poate ne întâlnim pe-acolo.

Vedere de la înălțime

Când totuși răzbesc traficului de pe DN1 spre creste, unei nopți mai mult moțăite în mașină la baza muntelui și unui șoricel care s-a infiltrat în mașină și mi-a ros covrigeii din sacoșă, parcă merită. Prima duminică din octombrie, în creastă, aproape de Vârful La Om (2.238 metri) din Parcul Național Piatra Craiului, la răsărit, abia ieșită din cort, înainte de prepararea cafelei. 

Încerc din răsputeri să stau peste noapte când ajung pe munte, ca să pot prinde și un astfel de moment, cu toate dârdâiturile de rigoare, dar și cu capre negre zburdând în jur. 

Ca să nu ocupăm refugiile de pe creastă, care sunt pentru urgențe, am cărat cort până sus. Ne-am amintit ulterior că, de fapt, camparea e interzisă între granițele parcurilor naționale și că am fi putut primi o amendă dacă am fi dat de un ranger. Un reminder bun e să încercăm să înțelegem (și mai clar) regulile locului în care mergem (și să plătim taxa de parc, în Crai e cinci lei de persoană, la centrul turistic din Zărnești, online sau prin sms). Pentru cei care au doar o zi și ceva condiție fizică, aici e o sugestie de traseu dus-întors până pe vârf (cât nu dă zăpada).

P.S.: Cineva mă întreba în formularul de înscriere la newsletter cum începi să mergi în drumeții când nu ai un grup și ai peste 30 de ani. O să revin la subiect, dar profit de moment. Asociația Montană Carpați e un loc bun prin care să-ți faci prieteni. Organizează și ateliere și ieșiri la vopsit trasee, așa că poți intra direct într-o comunitate. Altfel, grupul Nu sunt singur pe munte a căpătat avânt. Deși e și cu fotografii din ture deja întâmplate, cred că e loc de o întrebare despre drumeții cu începători. Curaj. 

Popasul cu poezie și călătorie

Dacă nu te-am convins să faci o mini-explorare pe vremea asta, înțeleg perfect. Îți las un pachet pentru un popas intern, despre drumuri, natură și totul dintre.  

🍀 David Whyte, Santiago. Poezia asta mă obsedează de trei luni. Versurile ca versurile (inspirate de călătoria nepoatei lui, pe Camino de Santiago), dar interpretarea! Prepară-ți băutura preferată și trimite-ți gândul departe. „The road dropping away from you as if leaving you to walk on thin air, then catching you, holding you up, when you thought you would fall.”

🍀 Cheryl Strayed on The Journeys we Take. Ascultă discursul ăsta al scriitoarei Strayed, autoarea Wild, care în 2017 a urcat și pe scena The Power of Storytelling, conferința anuală organizată de DoR (doamne ajută să revenim curând cu ea). „That actually is the deeper meaning of journey. I think that we are born whole and I think we so often need to wonder and seek, to find ourselves back to that. To that sense of wholeness and that sense of strength. That sense of knowing and that sense of being able again to trust your intuition, which is essentially trusting who you are.”

🍀 Amanda Gorman, Earthrise: Sunt fana acestei fete încă de la poemul pe care l-a recitat la ceremonia de învestire a președintelui Biden. Dar Earthrise vorbește despre noi toți. Dacă am lăsa-o pe ea să vorbească la toate negocierile climatice, poate ar fi un val de sustenabilitate mai puternic în lume. 

„You don’t need to be a politician 

To make it your mission to conserve, to protect 

To preserve that one and only home 

That is ours 

To use your unique power 

To give next generations the planet they deserve

We are demonstrating, creating, advocating 

We heed this inconvenient truth, because we need 

to be anything but lenient

With the future of our youth.”

🍀 DoR Live: Zona Neutră e felul nostru de a da viață poveștilor pe care le documentăm, pe scenă. Sub formă de teatru, monologuri, muzică sau poezii. Din păcate nu ne-a ieșit cu public toamna asta, dar am filmat show-ul și l-am lăsat mărturie. După ce am mers vreo 700 de kilometri pe jos, am contribuit și eu cu câteva versuri: Ce dai și ce primești pe drum. 

E în minte o zbatere 

o constantă dezbatere 

pe un drum necunoscut și marcat 

pe care apă am luat 

și-n sticlă și-n bocanci 

pe care pare că uneori am furat 

tot soarele dintr-un sat. 

pe care am urlat. 

E toamnă, e Pelicam:

Sunt entuziasmată că între 15-24 octombrie începe Crăciunul meu, adică Pelicam, Festivalul Internațional de Film despre mediu și oameni. O ediție despre „cum te pui de-a curmezișul”, cum le place organizatorilor s-o descrie, despre cum te iei la trântă cu sistemele care nu te reprezintă, ca ONG, activist, cetățean sau jurnalist, despre cum provoci schimbare, cum găsești soluții sau comunitățile potrivite care să le susțină pe termen lung. 

↗️ Tot programul e aici (și tot acolo vor rula și filmele online). Te las cu o singură recomandare, în spiritul temei, sâmbătă, 16 octombrie, de la 20:30: Current Sea, despre puterea activismului local și despre un combo activist-jurnalist care luptă pentru a combate pescuitul ilegal într-o zonă care ar trebui protejată. Lupta asta a inspirat și alți ecologiști să ridice calitatea vieții pentru oamenii din comunitate. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu regizorul Christopher Smith și jurnalistul de investigație Matt Blomberg. 

↗️ Tot în cadrul Pelicam, te aștept sâmbătă de la 19:30 la o dezbatere despre unde suntem astăzi în jurnalismul de mediu, un panel în care mă însoțesc cu jurnaliștii Oana Racheleanu (Green Report), Andrei Ciurcanu (Rise Project) și fotografa Ioana Moldovan (Documentaria).