CNP-uri de urși, un cadou și-un răsărit
Un urs, doi urși, trei urși. Un ONG face recensământul urșilor de pe 1.200 de kilometri pătrați avuți în grijă. Cu ce ne ajută în dezbaterile ursine?
Weekendul trecut m-am întors în Rucăr, comuna în care acum doi ani am documentat conflictele locale stârnite de atacurile de urși în gospodării, în preajma Crăciunului. Pe scurt, a fost o poveste cu porci care devin cina urșilor, cu despăgubiri bănești pe care rucărenii le primeau și după un an, cu urși pe care localnicii îi vor dispăruți, cu un ONG de mediu, Conservation Carpathia (care are și rangeri în teren pentru o parte din teritoriile din jurul Făgărașului, Pietrei Craiului, Iezer, organizați în ocoale silvice private) prins la mijloc între siguranța oamenilor și conservare.
Am vrut să spun povestea asta pentru că am simțit-o ca pe un zoom-in care ilustrează situația din multe alte sate de la poalele munților, fără o rezoluție unică la împuținarea conflictelor. Ce s-a schimbat în ultimele luni, față de acum doi ani e că autoritățile împreună cu gestionarii au căpătat mai multă autonomie și pot interveni la nivel local fără să mai aștepte aprobări de la Ministerul Mediului. Până acum, așteptau și câteva luni ca să poată împușca un urs-problemă. Acum primarul decide în intravilan și se fac ultimii pași ca intervențiile (alungarea, relocarea sau împușcarea urșilor) să fie asumate local și-n extravilan, unde paza e la fel de importantă. Nu e perfectă Ordonanța 81, spune echipa Carpathia, dar măcar se schimbă lucrurile și se discută în continuare pe marginea ei.
M-am întors la Rucăr la invitația Carpathia, care abia ce au publicat primul studiu care documentează populația urșilor prin analiză genetică, pe teritoriile gestionate de ei. Asta înseamnă că doi ani la rând, în 2017 și 2018, în perioada august-noiembrie, au strâns în plicuri și eprubete probe de fecale și păr de urs, 1426 în total, din muchiile și văile existente în zona definită, largă de 1.200 de kilometri pătrați.
Probele au fost trimise la un laborator din Ljubljana, iar rezultatele au arătat pe teritoriul lor 283 de urși (137 femele, 146 masculi), adică aproximativ 17-18 pe 100 de kilometri pătrați. Întrebarea care mocnește, știu, e dacă până la urmă asta înseamnă că sunt mulți sau puțini? Densitatea obținută de echipa Carpathia e, spre exemplu, la fel sau mai mică decât în Munții Dinarici (Slovenia/ Croația), unde studiile au arătat și 40 de urși/ 100 kmp. Nu avem un răspuns la întrebarea dacă sunt „mulți” sau „puțini” pe teritoriul gestionat de ei (sau pe altele), întrucât asta implică multe alte studii, dar nici măcar nu ar trebui să fie ăsta epicentrul discuției, spun experții echipei.
Asta pentru că noțiunea de „număr optim de urși” pe o anume suprafață e un concept învechit, care începe să-și piardă valabilitatea într-un context în care tipul pădurilor prin care trec animalele se schimbă. Poate în unele locuri, fagul și fructul său, jirul (tare gustos pentru urși) au fost înlocuiți cu păduri de molid; poate într-un an fagul a făcut multe fructe, ca în 2020, poate nu. Iar urșii se vor mișca, spun experții, și în funcție de asta. În funcție de oportunitățile de supraviețuire, vor traversa mai mulți sau mai puțini kilometri dintr-un loc într-altul. Nu mai vorbim de schimbarea climei, cu cât e mai cald mai târziu în toamnă-iarnă, cu atât urșii vor hiberna mai greu sau deloc. Totodată, nu există încă dovezi că mai mulți urși = mai multe probleme. Un urs obișnuit să coboare poate face pagube cât 10 care rămân sus prin păduri și deja „orice urs poate deveni un urs-problemă”, spune unul dintre rangeri.
Analiza genetică și aflarea numerelor carnivorelor poate ajuta însă pe termen lung in the bigger picture, la o mai bună înțelegere atât asupra comportamentului urșilor de pe un teritoriu anume, cât și asupra itinerariului lor, a distanțelor parcurse, și se pot trage concluzii de tipul câți urși-unici atacă, de fapt, gospodăriile. Carpathia a strâns probe și de la aproape 150 de atacuri și a reieșit că unul dintre urși (Oportunistul i-au spus) a fost responsabil pentru 11 dintre ele. Totodată, într-un context național și ideal, prin metoda asta am evita să numărăm de mai multe ori același urs (cum se poate întâmpla acum, când gestionarii fondurilor îi inventariază prin urmele din păduri), însă analizele genetice pot arăta (cum s-a întâmplat și la Carpathia) că același urs, cu același ADN și CNP a traversat și cinci fonduri forestiere în câteva luni. Mai multe despre migrația urșilor poți înțelege și din acest story map creat de echipă, care încearcă să traducă datele tehnice prin itinerariul a doi urși, Jir și Zmeura.
E relevant pionieratul făcut de Carpathia și în contextul în care statul își propune să facă același tip de recensământ genetic la nivel național, care ar introduce CNP-urile ursine. Fonduri europene pentru conservarea urșilor însumează vreo 11 milioane de euro, cu deadline de implementare în 2023. Momentan știm că va fi o colaborare între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, Romsilva și Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea. De urmărit ce se va întâmpla în 2022, cum va fi organizat terenul între cei 400 de specialiști (oameni ai Romsilva și gestionari de fonduri, plus câini specializați în depistarea excrementelor de urs), întrucât Carpații românești se întind pe aproape 30% din suprafața țării (în jur de 66.000 kmp), iar lungimea lor este de peste 900 de kilometri.
O rugăminte
Pentru că tot v-am prins la capitolul 🐻: dacă știți rangeri sau alți gestionari de fonduri cinegetice care se confruntă în spațiile de care au grijă cu triada alungare-relocare-împușcare de urși, puneți-mă în legătură cu ei. Vreau să iau și un puls filosofic asupra subiectului și primesc și discuții sub anonimat. Mă găsiți oricând la anca.iosif@dor.ro.
Un album cadou
Pentru că tot am vorbit de munți și fauna sălbatică, Carpathia a publicat, în colaborare cu fotograful de wildlife Dan Dinu acest album cu imagini la care să te tot holbezi în zilele în care ești departe de aerul tare. Pentru că am un exemplar extra, vreau să-l fac cadou. Dacă-l vrei, scrie-mi astăzi (joi) până la 00:00. Voi trece numele voastre prin random.org și voi contacta câștigătorul (te anunț și cine l-a primit în ediția viitoare). PS: Păzea, atârnă ceva kilograme.
Niscaiva recomandări din registrul naturii
🐺 Ce ne spun lupii despre relația noastră cu natura. Un interviu cu expertul în lupi și autorul John Vucetich despre cartea lui, Restoring the balance: What Wolves Tell Us about Our Relationship with Nature. O poveste cu lupi, inspirată de decizia bună, spune autorul, a conducerii unui parc din Michigan, în care lupii erau pe cale de extincție, să reintroducă specia.
E simplu, spune Vucetich: „Lupii din Isle Royale au vieți individuale, ca tine, ca mine. Au planuri pentru ce urmează, au interese. Să vezi toate astea desfășurându-se în toate particularitățile îți schimbă percepția asupra naturii. Toate creaturile vii cu care împărțim planeta, toate au vieți. Nu sunt resurse pe care noi să le conservăm, cât sunt indivizi cu care să împărțim resursele.”
🌱 The walking podcast. Pare o bizarerie să asculți un podcast doar cu mers prin pădure? Așa am zis și eu, până m-am prins că ascult de zece minute pașii foșnind ai jurnalistului Jon Mooallem, în timp ce răspundeam la niște mailuri. Foarte puține cuvinte. Mi-am zis: bine, bine, păi asta puteam să fac și eu. N-am făcut, dar mă bucur c-a făcut-o el. Liniștitor și simplu.
🗑️ Ce putem face dacă găsim deșeuri în ariile naturale protejate? Un ghid practic de la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) despre ce tipuri de sesizări putem face dacă găsim gunoaie în zone protejate. Implică sunat la Poliția Locală, la Garda de Mediu, fotografiat sau marcat, cu ajutorul telefonului, locația GPS, ca să poți indica direct unde ai fost martorul unei deversări de deșeuri sau unde le-ai văzut depozitate ilegal. Detalii în postare, dar de reținut că „atât oamenii și companiile, cât și autoritățile publice, precum primăriile pot fi amendate pentru încălcarea regulilor, când vine vorba de deșeuri.”
Răsărit în Parcul Natural Văcărești, București
Frumos în meseria mea e și că uneori mă trezesc pe WhatsApp cu o fotografie ca asta și cu mesajul „e sezonul dimineților cu ceață în Văcărești”, de-mi vine să mă mut la cort în parc. Imaginea a fost surprinsă ieri dimineață de Nicoleta Marin, ranger al parcului și coordonatoare de proiecte pe educație și cercetare, în timp ce se pregătea la birou pentru un Zoom matinal.
Scurt argument pentru ceață de la Nicoleta:
Se formează noaptea, de regulă, cînd vaporii de apă din aer se răcesc și formează particule foarte, foarte fine de apă care rămân suspendate în aer, aproape de suprafața pămîntului. Dimineața, cînd soarele începe să încălzească aerul, picăturile se evaporă și ceața dispare.