Completează un scurt sondaj pentru Re:Mediu
Ajută-mă să cresc newsletterul: Răspunde la 4 întrebări
Salutări!
Am reluat scrierea și trimiterea newsletterului recent, după o pauză de mai multe luni. E un proiect pe care vreau să-l prioritizez în 2025 (și nu numai), atât pe teren, cât și printr-o strategie de dezvoltare. Ca s-o fac cât mai eficient, m-ar ajuta să-mi răspunzi la câteva întrebări, până pe 19 februarie.
Alături de alți colegi jurnaliști și creatori de newslettere am format o mică rețea de sprijin, din dorința de a ne aduce munca mai aproape de cititori - ideal de cât mai mulți - prin aceste platforme și de a învăța s-o facem eficient (ne-am dat seama majoritatea, spre exemplu, că stăm prost la promovare și că suferim de sindromul impostorului).
Așa că trecem printr-o serie de întâlniri în care definim, printre altele, cât timp din viață ne ocupă newsletterele, cui se adresează, ce nevoi publice acoperă și dacă pot deveni sustenabile financiar.
Așa că te rog să-mi răspunzi la sondaj, e scurtuț și o să mă ajute în tot procesul ăsta prin care trec alături de colegii mei în următoarele luni.
Dacă cumva nu poți deschide linkul de mai sus, las întrebările mai jos. Poți da un simplu reply la acest email:
De ce ai ales să te abonezi și de ce ai rămas abonat/ -ă?
Ești plătitor/ -oare? Daca da, de ce ai ales sa plătești? Daca nu ești, de ce nu?
Ce nevoie sau problemă rezolvă pentru tine această publicație?
Ești dispus/-ă să ai o discuție de maximum 45 de min cu un consultant extern în care să dai mai multe detalii? Dacă accepți, te vom contacta pentru a programa o discuție în zilele următoare. (da/nu)
PS: Dacă ești curio(a)s(ă) să-i urmărești și pe colegii mei de cohortă:
🖊️ Draft Four, de Cristi Lupșa — Aici găsiți adesea info despre starea jurnalismului de astăzi, despre cum mai spunem povești azi sau despre tot felul de proiecte jurnalistice pe care le coace alături de alți colegi. A lui a fost și ideea grupului de newsletter-icioși. (bilunar)
🖊️Povești din sport, de Andreea Giuclea — Îmi place să spun că Andreea a scris despre toți greii din sport (da, de la Simona Halep până la Cristina Neagu). E fană Liverpool, e prezentă mereu la campionatele relevante de tenis, handbal sau înot, iar anul trecut a participat la prima ei Olimpiadă ca jurnalistă. (bilunar)
🖊️ Dincolo de tăcere, de Oana Sandu — Oana scrie de muulți ani despre violență domestică în România și o face mereu cu grijă și cu răbdare. Prin newsletter vrea să conecteze oamenii interesați de subiect cu alții care muncesc în zona de prevenire și combatere a violenței domestice și de gen. (lunar)
🖊️Foaia de observație, de Sorana Stănescu — Dacă ești și tu un pacient pierdut în sistemul de sănătate al statului, Sorana o să-ți fie un ghid utilitar - spre tot felul de analize sau sesiuni de terapie și stomatologie gratuite, sau cum poate o primărie să finanțeze un spital. (lunar)
🖊️ Online Brew, de Vlad Dumtrescu — Pentru millenialși, pentru millenialșii cu suflet de boomer ca mine, dar și pentru cei mai tineri sau mai înțelepți. Dacă nu ai internet culture, sau n-ai răbdare s-o ai și te trezești că pierzi fenomene precum Georgescu și TikTok, Vlad le traduce și pe limba ta.
*Mirona Nicola este ghidul nostru în tot procesul de creștere și de comunicare strategică și e recent urcată în barca freelancerilor. Mulțumim, Mirona, că ne pui întrebări complicate!
M-am speriat când am deschis azi substack și primele 3 titluri văzute mă întrebau toate deodată - "why are you here?". Aparent erau toate de pe shortlistul de aici 😭🤭