Conservarea naturii începe și prin Lynx Festival | 4-9 Iunie | Brașov
La început de iunie te-așteaptă la Brașov un festival de film documentar despre natură. Mai jos - despre două filme de prins și o tombolă surpriză.
Între 4-9 iunie se întâmplă la Brașov cea de-a treia ediție a Lynx Festival, dedicat filmelor și dezbaterilor despre conservarea naturii. Îmi pare rău că nu ajung (îți povesteam data trecută că plec într-o călătorie mai lungă), dar prin bunăvoința organizatorilor am reușit să văd de la distanță două dintre documentarele care vor fi în centrul atenției și am ținut să-ți recomand să te prezinți măcar o zi. Înțeleg că e și vacanța de Rusalii, așa că poți îmbina vizionările cu plimbări prin sau pe lângă pădurile din Brașov – pentru mine sună a zile bune.
Acum că ți-am umplut ceva timp liber, îți spun un pic despre Lynx Festival: e un eveniment care a pornit din pasiunea pentru sălbăticie a unor fotografi care documentează de mulți ani prin păduri, printre necuvântătoare și datorită cărora mai apucăm să vedem și noi mai îndeaproape un cocoș sălbatic, un râs sau mult păsăret.
📌 Cine/ Cum/ Unde: Asociația România Sălbatică și Organizația Fotografilor de Natură din România (FORONA) îți sunt gazde, iar accesul la toate proiecțiile este gratuit, în limita locurilor disponibile. Așa, cele două comunități se asigură că filmele pot ajunge la curioși, indiferent de venituri. Trebuie doar să-ți rezervi un loc aici, iar dacă poate sunt epuizate, poți să apari și direct la Centrul Cultural Reduta sau la Cinema City în Brașov, unde au loc proiecțiile (mereu vor fi oameni care rezervă din entuziasm, dar nu mai apar).
📌De ce să mergi? Sincer, mi se pare pare o ocazie bună să dai un zoom-out din lumea ta și să te lași atras în zoom-in-ul unor regizori obsedați (în cel mai bun sens) de detalii ce par imposibil de surprins cu camera — de la cele mai mici insecte care-și construiesc colonii în subteran la mamifere, nevertebrate sau păsări care-și fac cuiburi răbdătoare. Vor fi cu siguranță zile în care te vei face mic în scaun și îți vei aminti, pe bune, ce vast și interdependent e universul ăsta din care facem și noi parte. O să te-nduioșezi, o să te atașezi de unele vietăți, o să te întristezi și o să fii inconfortabil când cursul naturii poate nu e cu happy-end.
🎥 Dar cred că avem nevoie și de disconfort. Poate va fi trist și frustrant să vezi în A call from the wild păsări care mor pentru că le rămân ciocurile sau picioarele blocate în plastic sau fier, în deșeuri aruncate de oameni în natură. Poate o să te simți neputincios când același film îți va arăta cum o companie minieră din Norvegia aruncă 170 milioane de tone de piatră pulverizată și chimicale toxice în adâncul apelor. Sau că cele mai simpatice păsări posibile – pufinii – s-au împuținat teribil de mult în nordul Europei, sau că ghețarii se tot mișcorează (rămâne important subiectul, chiar dacă a devenit the poster child of climate change, alături de urșii polari).
Documentarul o să-ți mai arate – pe lângă niște boi moscați superbi (musk ox), majestici, impunători ca niște munți colțuroși, lățoși, care au supraviețuit erei glaciare și care au fost reintrodusi în Norvegia din Groenlanda – și miza regizorului:
Că efectele negative provocate în mare parte de munca omului sunt reversibile – și că e important să deschidem ochii în jurul nostru, în primul rând. Iar dacă ești aici ca să-mi spui că blamăm prea mult omul pe persoană fizică, și prea puțin companiile poluatoare, suntem pe aceeași lungime de undă.
Dar singurul control pe care-l avem, până la urmă — și o minimă energie de dat în lumea asta complicată (cu războaie, recesiuni, valuri extremiste) — este asupra consumului propriu. „Natura consumă cu moderație”, cum spune regizorul Asgeir Helgestad. „Noi nu.”
Nu pledez pentru boicotarea consumului, ci pentru o educație de mediu constantă și pentru un consum mai responsabil – ca să putem lungi mai mulți ani coexistența asta de care avem tot noi nevoie. Să ne amintim o secundă cât am tânjit cu toții la atins frunze și auzit ciripit de păsărele în pandemie. Cum ne place acum că miroase în orașe a tei și caprifoi. Cum ne place la pădure, dar nu ne place când e mizerie în pădure – și cum aia nu e o poză care să ajungă pe Instagram.
Pledez pentru micile decizii simple de care poate te-ai săturat să auzi – sacoșele de pânză la cumpărături, banane duse direct la casă în coaja lor, fără alte punguțe, pentru legume și fructe vrac cât se poate, și nu alea ambalate în polistiren.
Pledez pentru a ști mai bine cum e colectat gunoiul pe scară, în cartier, în oraș. Pledez să nu mai aruncăm borcane de sticlă sau orice folie de plastic sau orice e uscat și curat la gunoiul menajer — ăla cu sosuri, coji și alte resturi, ăla umed de chiar ajunge la groapă. Să știm cât costă gunoiul nostru sau cum o cheamă pe compania care le ia; dacă groapa de gunoi are probleme administrative sau dacă deșeurile noastre ajung pe un câmp, dacă există vreo discuție despre compost la primărie și tot așa. A fi informat e primul pas. Dacă ești deja, bravo, mai convinge un prieten că e important. Sau adu-l la festival, pentru niște discuții și cadre mai complicate.
🎥 Dar nu trebuie să stăm în disconfort tot timpul, nu te-ngrijora la nesfârșit, natura se mai „degradează” și pentru că, uneori așa îi e ciclul, după cum o să afli și din documentarul Cactus Hotel (va fi și regizorul Yann Sochaczewski prezent la un masterclass post-vizionare; crede-mă, vei vrea să-l întrebi lucruri).
🎥 Cactus Hotel a devenit repede filmul meu preferat despre natură. Are în centru, previzibil, un cactus uriaș care de-a lungul a 200 de ani de viață a adăpostit toate tipurile de vietăți la umbra lui, în trunchi, iar o suită de insecte și păsări s-au hrănit cu florile, polenul și nectarul fructelor sale. Printre locuitorii care ocupă „recepția” sau camere la diferite „etaje” din hotel (sau chiar subsolul) se numără veverițele, reptile, șerpi, furnici, albine, iar în „curtea” hotelului, după o ninsoare rară pe care a prins-o bietul cactus în deșert – și care l-a hidratat cât pentru un an – s-au adăpat și-au interacționat căprioare, coioți, porci mistreți, râși, broaște, reptile și desigur, mult păsăret. Concluzia mea a fost că biodiversitatea unei zone deșertificate poate fi surprinzător de bogată – dar asta pentru că locuitorii, iată, au putut capitaliza (și) resursele cactusului atâta vreme.
🎥 Narațiunea e savuroasă, muzica la fel și am admirat nespus cum cactusul devine acest personaj central de care m-am atașat mult pe parcursul secvențelor. Inspirația pentru documentar a fost chiar o carte pentru copii despre cactuși care i-a rămas regizorului în minte de când era el copil (apropo de cât contează la ce-i expunem pe cei mici). Recomand cu cinci mâini să-l vezi (aici un trailer cât să-ți facă poftă).
🎞️ PS: Pe 6 iunie va fi proiectat și Ocean – narat și găzduit de cunoscutul David Attenborough, care ne dă speranță că oceanul planetar poate fi salvat (trailer aici). Restul vă las să descoperiți din program (era ceva și despre o petrecere de final).
Giveaway: Albumul foto România Sălbatică
📣 Dacă ai ajuns până aici, mă bucur și sper că te-am convins cât de-o vizită la Lynx Festival. Organizatorii au fost generoși și scot la bătaie un exemplar din Albumul Foto România Sălbatică, realizat de-a lungul a 15 ani. Albumul reunește, în peste 250 de pagini, locuri sălbatice și specii emblematice din România, surprinse de fotograful și directorul artistic al Lynx Festival, Dan Dinu.
➡️ Completează formularul de aici până pe 4 iunie (final de zi), ca să te înscrii la tombolă și sfântul random.org va alege norocoasa/ norocosul.
🙏 Între timp, vizionări plăcute și dezbateri cu spor la Brașov!
Mulțumim mult, Anca!
Dacă aș fi mai aproape de Brașov...cum n-aș veni...
Iubesc natura cu toate bogățiile ei , mă doare sufletul cu ce se confruntă chiar și la nivel macro!
Silvia Terpovici