Cum vor trei fotografi să protejeze o pădure
Putem să mai lăsăm lucrurile așa cum sunt, să respire?
Voiam de ceva timp să vă povestesc despre muntele Cozla din Piatra Neamț. Dacă ajungeți vreodată pe acolo, căutați pădurea de fagi seculari și explorați-o.
Înainte de pandemie, pentru că pădurea face pare dintr-o zonă de exploatare forestieră, au început să fie tăiați unii dintre arborii bătrâni. Treaba asta a dat, practic, naștere și scop Asociației Walden, spune Dorin Bofan, fotograf de natură și unul dintre fondatori. O tăiere selectivă făcută acolo i s-a părut lui Dorin o mișcare nedreaptă, în condițiile în care județul Neamț are zone vaste în care se poate exploata sustenabil (Direcția Silvică Neamț are certificare FSC, o ștampilă internațională pentru management forestier responsabil) și-n care pădurile nu au și un scop recreativ pentru locuitorii din jur.
Piatra Neamț nu e un oraș cu parcuri mari, ca-n alte orașe, spune Dorin, așa că oamenii folosesc dealurile din jur pentru alergare, plimbări, mers pe bicicletă, inclusiv fotografie. Totul în sufletul orașului. Ajungi pe Cozla pe jos sau cu o telegondolă care te duce din gară până pe platou. De-acolo mai mergi câteva sute de metri și ajungi în pădurea asta de fag prin care te poți pierde cu intenție. Tot aici au fost descoperite de arheologi niște fosile de specii de pești care nu mai există în altă parte. O parte dintre ele au fost transferate la Muzeul de Științe Naturale din Piatra Neamț, iar pe Cozla a rămas un sit fosilifer în roci sedimentare formate în milioane de ani.
Ai să găsești aici ciocănitori de mai multe feluri, căprioare, vulpi sau iepuri, mistreți, poate un huhurez mare. S-a dus și vorba unui râs, dar e neconfirmată. De urs nu prea s-a auzit, nu prea pare posibil, pentru că Piatra are multă sălbăticie în jur, pe suprafețe întinse, deci să zicem c-ar avea suficient spațiu de manevră.
Situl a fost declarat rezervație la un moment dat, datorită descoperirilor unice de-atunci, însă fostul primar Gheorghe Ștefan a decis să facă pe Cozla o pârtie de schi (de unde și telegondola). De-aici a pornit un conflict între primar și cel care a coordonat situl fosilifer și care voia să conserve zona, și chiar dacă Primăria nu a primit avizele de construire, a început lucrările. Între timp, fostul primar a fost condamnat la mai mulți ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani.
Problema de pe Cozla e că au rămas niște clădiri (primarul voia și un hotel) pe sus care n-au fost niciodată terminate și care au devenit, treptat ruine. Singura structură viabilă care place la nebunie copiilor a rămas telegondola și care e folosită mai ales vara. S-au tăiat acum mulți ani arbori suficienți pe-o parte a muntelui cât pentru două pârtii de schi care nu au prea funcționat (fiind la altitudine prea joasă ca să țină zăpada).
Cealaltă parte e împădurită cu fagii seculari de care vă spuneam, care transformă locul într-o oază de liniște și de aer (mai) curat pentru cei din Piatra. Poți vedea pe potecile din zonă oricând, spune Dorin, un alergător, un biciclist, sau un simplu plimbăreț.
De aici și doleanța lui Dorin, care a copilărit printre dealurile Cozlei și a altor doi prieteni fotografi, Irina Drelciuc și Daniel Drelciuc. După atâția ani de fotografie în natură, Dorin și-a dat seama că poate nu a acordat niciodată suficient timp părții de mediu propriu-zise, de activism. Respectă toate principiile cât poate, „dar fotografia de natură și partea de activism de mediu sunt total diferite, și-n abordări și-n resurse”. În primii ani i-a fost greu să se implice în ceva anume, organizând și muncind în ture foto ghidate (pentru că la noi e de la greu spre imposibil să trăiești din fotografie de natură).
Fotografia de natură informează și poate încurajează oamenii să iasă din case, inspiră de la distanță oamenii spre alegeri orientate spre protejarea naturii, dar la un moment dat a intervenit și la el nevoia de a face mai mult, mai relevant. Intrând pe drumul ăsta birocratic, lui Dorin i s-a confirmat că e un univers diferit. „E clar că m-a pus într-o zonă în care nu mă simt confortabil, dar la urma urmei mai și înveți ceva nou.”
🌳 Coaliția spațiilor urbane protejate 🌳
La început, Irina s-a decis să strângă multe semnături sub o petiție, care să ajute la prevenirea tăierilor viitoare pe Cozla. În paralel, însă, fotografii au aflat și de proiectul celor de la Asociația Parcul Natural Văcărești, care lucrează la închegarea unei rețele a ariilor naturale urbane. Asta înseamnă că sunt mai multe orașe în țară care au spații de tipul Cozla, și că în aceste orașe sunt persoane, ONG-uri dispuse să facă lucruri ca să protejeze aceste spații. Parte din rețea și din program sunt, printre altele Brașov, Timișoara, Satu Mare, Oradea sau Cluj-Napoca. Piatra-Neamț, deși un loc mai mic, a intrat repejor pe listă datorită potențialului. Așa că fotografii au renunțat la strângerea de semnături și s-au pliat strategiei propuse de cei de la Asociația PNV, ducând-o, ulterior, în întâlniri cu reprezentanții primăriei, precum și cu cei ai Direcției Silvice Neamț.
Pe scurt, formarea unei coaliții pentru arii naturale urbane protejate implică și ca partenerii locali să se alinieze unei strategii. Asta înseamnă că cei trei fotografi din Piatra Neamț trebuie să organizeze, printre altele, tururi ghidate pe Cozla sau să poarte discuții publice cu specialiști despre biodiversitatea zonei. Să vorbească despre potențialul natural al zonei și să argumenteze de ce e important să capete un statut de protecție. Pentru asta, ca parte din proiect, fiecare ONG primește, pe lângă consultanță și expertiză, o sumă de bani pentru activități. Coaliția este o inițiativă a Asociației PNV care caută să se extindă și care e deschisă către noi organizații partenere.
Dorin a realizat că dintre toate ONG-urile, ei, la Walden, erau singurii fără experiență în activism, și s-au trezit primăvara trecută că stau de vorbă cu viceprimarul, cu Romsilva, că schimbă multe mailuri și telefoane cu toate părțile interesate, într-un proces care i-a făcut să se simtă destul de vulnerabili, scria Dorin anul trecut. Nu le-a zis nimeni că va fi ușor, dar faptul că au fost încurajați de primari, silvici, biologi, fotografi și mulți alții le-a sporit încrederea în forțele proprii.
Nici nu a fost nevoie de o mare experiență ca să realizeze că cea mai importantă relație este cea cu autoritățile locale, pe care trebuie să le convingă că spațiul merită pus sub protecție. Pentru asta, fotografii vor aduce și un referat științific scris de un biolog care să ateste că există biodiversitate ce merită conservată și care să argumenteze că protejarea acestui spațiu va aduce beneficii și oamenilor.
🌳 Rețeaua care așteaptă și legea 🌳
Coaliția pentru arii naturale urbane pregătește terenul pentru când va fi trecută și legea ariilor naturale urbane, inițiată de Asociația PNV acum trei ani. Asta le va oferi mai mult independență decizională autorităților locale, fără să mai fie nevoie de avize de la Ministerul Mediului sau de la Academia Română pentru protejarea unui astfel de spațiu (ca în cazul parcurilor naționale, rezervațiilor). Totodată, legea ariilor naturale urbane va oferi acces la fonduri nerambursabile (prin granturi SEE și norvegiene, POIM, LIFE) pentru amenajare minimală a spațiului protejat în scop de educație, recreere și conservare sau prin fonduri dedicate din Planul Național de Redresare și Reziliență (școli verzi).
Proiectul rețelei de arii naturale urbane a început ca un răspuns la întrebări din teritorii, de la ONG-uri, dar și de la autorități publice locale care își doreau să replice în alte orașe ce Asociația făcuse la Văcărești, a spus președintele APNV Florin Stoican, la un eveniment pentru presă. Ca să creeze un cadru, au inițiat și o lege și au încercat să obțină sprijinul politicienilor de la toate partidele.
Legea a trecut de Senat, fără o dezbatere publică, dar a rămas înfundată prin sertarele Parlamentului, spune Florin Stoican, „și de un an ne chinuim s-o scoatem la lumină”. Există dialoguri cu partide, senatori, primari, un parteneriat cu Asociația Municipiilor din România și este plănuită și o vizită în teren, în Parcul Văcărești, pentru parlamentari, ca să le arate despre ce e vorba. Legea e inovativă la nivel de UE, spune Stoican, fiind inspirată din Finlanda și Canada, unde există rețea de parcuri naturale urbane de peste 20 de ani. Altfel, protejarea zonelor naturale urbane este o practică obișnuită în alte capitale europene:
Berlin are peste 5% din suprafață în arii naturale protejate, iar Londra a demarat un program de înverzire a orașului, prin care se protejează zonele naturale. În Viena, ariile naturale ocupă 30% din suprafața orașului, iar Reykjavík administrează o rețea de arii naturale urbane a orașului. Sofia protejează primul parc național al țării, la periferia orașului, iar 10% din suprafața Belgradului constă în zone naturale.
„Dar am adaptat legea la specificul românesc, încercând să creăm o categorie intermediară între spații verzi și arii naturale protejate, pentru că e vorba de spațiul urban, unde chiar dacă avem biodiversitate, pe deoparte nu e chiar ca în sălbăticie.
Pe de altă parte potențialul de educație, de conștientizare și de promovare în spațiul urban e mult mai mare decât în sălbăticie. Încercăm să îmbinăm lucrurile astea.”
Totodată, proiectul de lege vine să reflecte și obiectivele strategiei europene pentru biodiversitate, care prevede îmbunătățirea stării biodiversității urbane și realizarea unor planuri de înverzire urbană pentru orașele de peste 20.000 locuitori. Prin aceeași strategie, România și-a asumat să asigure protecția a 30% din teritoriu până în 2030 (ariile naturale protejate din țară acoperă aproximativ 24% din teritoriu).
Ariile naturale protejate urbane pot fi și o soluție de adaptare a orașelor la efectele schimbărilor climatice. Parcul Natural Văcărești, primul parc natural urban din România este un precedent. Contribuie la atenuarea efectului de insulă de căldură, filtrează aerul, influențează microclimatul local și a fost deja spațiu de recreere pentru vreo 30.000 de vizitatori în 2021.
🌳 Un compromis între protejare și populare 🌳
Cei trei fotografi se gândesc deja la tururi ghidate pentru familii cu copii printre arborii seculari și la crearea de poteci tematice cu intervenții minime. Însă până acolo și până la o lege a ariilor urbane promulgată, s-au bucurat când au aflat la discuții că planul Direcției Silvice Neamț va fi să scoată pădurea seculară din categoria de folosință și s-o bage în categoria de pădure-parc. Pe de-o parte e un statut care va permite unele intervenții care, crede Dorin, se pot dovedi invazive pentru biodiversitate (observatoare, spre exemplu).
Însă acum, compromisul trebuie găsit între ce e bine de făcut pentru natură, adică pentru noi, oamenii până la urmă, și între ce e bine de făcut din perspectiva autorităților locale, care vor să încurajeze pe platou tot felul de mici afaceri de consumabile sau care se gândesc la tiroliană, pentru că sunt datorii de achitat. Întâlnirea la mijloc va însemna că o parte din Cozla, cea mai îndepărtată de zona construită și cu fagi seculari va intra sub protecție odată cu legea (iar fotografii speră să poată deveni custozi ai zonei, odată cu crearea ariei urbane protejate), și administrația va rămâne să investească în zona cu pini și cu arbori plantați mai mult pentru susținerea terenului, mai aproape de oraș și telegondolă, mai accesibilă.
Lui Dorin îi e teamă de presiunile care vor fi puse pe locurile naturale, în general, dar înțelege. „E clar că șansa de supraviețuire a acestui oraș mic, având în vedere că are atâta natură în jur (n.r. Parcurile Naționale Ceahlău și Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Lacul Cuejdel care e rezervație), va fi un turism cumva în acord cu avantajul ăsta al naturii.”
Vestea bună a lunii aprilie: Let’s Do It, Carpați!
Nu am înțeles niciodată cine sunt oamenii care merg cinci, șapte ore la deal cu un rucsac în spate, apoi lasă gunoaie în urmă. La refugii, pe poteci de pădure sau de creastă, cam oriunde. Adică nu am putut să înțeleg de ce, dacă ai putut să cari la urcare o conservă plină, n-o poți căra și goală, la coborâre. De-asta mă bucur să dau mai departe ce m-a entuziasmat luna asta cel mai tare:
Pe 18 septembrie, Asociația Montană Carpați (AMC) își unește forțele cu Let’s Do It, Romania! și face curățenie în munți.
Pe scurt, până unde se poate cu mașini și sunt așezări, e treaba Let’s Do It, Romania!, de unde încep potecile și e preponderent de mers la pas va fi treaba Let’s Do It, Carpați!
Stai cu ochii pe pagina AMC pentru detaliile care vor urma, poți să te înscrii și la newsletter, pentru că ziua de curățenie din toamnă e doar ultima bucățică din puzzle.
În mai urmează mai multe tombole prin care poți să câștigi vouchere la diverse magazinele de echipament montan, dacă arăți c-ai fost pe cont propriu într-un masiv să cureți o zonă.
În iulie vor urma acțiuni de ecologizare coordonate în masive diferite, zile diferite.
Iar pe 18 septembrie ne vedem pe poteci cu sacii de gunoi alături de Let’s Do It, Romania & Carpați!
Un ghid de consum individual*
*Rubrică susținută de Lidl România
Poate ai mai auzit de ghidul de consum creat de Proiectul de educație al Băncii pentru Alimente Cluj - Food Waste Combat, o echipă de ONG-iși gurmanzi care și-au propus să lupte contra risipei alimentare. Pe mine m-a ajutat în repetate rânduri să cumpăr și să gătesc mai responsabil, să mă gândesc și dincolo de masa de azi.
Ei m-au făcut, de-acum câțiva ani, să mă uit frumos și la legumele sau fructele „urâte”, zbârcite sau lovite. Am și acum pe perete desenele lor despre ce fel de alimente e eficient să păstrezi pe ce rafturi din frigider ca să le conservi mai mult. Ei m-au introdus și-n lumea popcornului de conopidă.
Potrivit estimării specialiștilor ONU, în fiecare an românii aruncă la gunoi 1,35 milioane de tone de hrană, adică vreo 70 de kilograme pe cap de locuitor (alimentele sau mâncarea gătită din gospodăriile românilor). Alte țări cu cifre identice sau apropiate de risipă sunt Cehia și Slovacia, respectiv Bulgaria, cu 68 de kilograme per cap de locuitor. Într-un context mai larg, la nivel global irosim 40% din cantitatea totală de alimente.
Dincolo de ce soluții găsim la nivel sistemic pentru combaterea la scară mare a risipei alimentare, azi vă las cu câteva sfaturi practice din ghid pe care le-am adaptat și eu de-a lungul timpului.
🥒 Când mergem la cumpărături, ajută să avem o listă de produse care să ne ajungă câteva zile, o săptămână. E și mai bine dacă pe listă am inclus ingrediente, legume pe care să le putem combina în 2-3 feluri de mâncare diferită, pentru varietate. Dacă tot am menționat de iubirea mea, conopida, spre exemplu, dintr-una poți face și popcorn la cuptor cu ce mirodenii vrei tu (ajută usturoiul și niște parmezan ras la final), și ca piure, sau ca parte dintr-o supă-cremă. Sau crudă.
🍆 Acasă, asigură-te că le-ai depozitat corespunzător în frigider sau cămară. Ca reguli generale: pe raftul de sus e bine să punem lactatele, pe cel din mijloc mâncarea gătită sau alimente începute și alte resturi; pe raftul de jos carne crudă, legume, tari, mezeluri; în lădiță legumele și fructele fără pungi de plastic. Nu pune aici cartofii, ceapa și usturoiul (ci undeva la întuneric).
🧄 Verifică perioada de valabilitate a produselor și la cumpărături și pe parcurs, în frigider. Cu cât se apropie termenul mai repede, cu atât ar trebui să capete prioritate la gătit sau consumat.
🥦 Înainte să arunci resturile de la o masă, gândește-te cum ai putea folosi sau converti creativ alimentele rămase după un prânz sau o cină. Pentru un plus de inspirație, uită-te la show-ul Best leftovers ever! (Netflix) din care o să primești ponturi pentru transformat resturile de la o comandă de fast-food sau de la un grătar. Asta nu înseamnă că o să ai neapărat răbdare să transformi mereu niște resturi de cartofi prăjiți în gnocchi, însă pâinea care se apropie de uscare tăiată cuburi și trasă la tigaie în ulei de măsline și condimente se poate transforma în crutoane delicioase pentru o supă cremă.
🍐 Dacă ai frigiderul sau congelatorul plin-ochi cu resturi din timpul săptămânii, dedică o seară unei rețete de cină creativă din resturi. Știai că poți face chipsuri din coji de legume, că poți mânca frunzele de ridichi sau că tulpina de la pătrunjel e mai juicy decât frunzele? Sau că poți fierbe cojile de la legume și să folosește supa ca bază pentru sosuri, sau de ce nu, pentru un risotto? Poți, de asemenea să donezi mâncarea rămasă cuiva la nevoie, sau dacă pleci în vacanță, prietenilor, colegilor, vecinilor.
🌶️ În cele din urmă, vom mai avea și resturi care nu pot fi recuperate. Aici intervine compostul, materia organică ce se descompune în prezența aerului și care poate deveni fertilizator în agricultură. Știm că la bloc e nevoie de mai mulți pași ca să facem compost. Dacă ai timp, răbdare și ești pasionat, vei găsi metode să îți faci compost în grădina blocului sau chiar sub chiuvetă, dar altfel, au apărut mai multe programe pilot care produc compost și în orașe, locuri în care-ți poți duce periodic găleata cu coji. În București poți duce resturile organice la UrbanCultor, care te așteaptă la compostorul urban din Floreasca sau la magazinul Zero Waste. Printre altele, poți pune în aceeași găleată coji de fructe sau legume, pliculețe de ceai, zaț (dar chiar și boabe de cafea), coji de ouă, pâine. De evitat să punem aici orice poate fi colectat selectiv ca plastic, metal, sticlă, scutece, lactate, oase, carne sau cărbune.
Pentru mai multe ponturi despre cum să eviți risipa alimentară, citește ghidul pe-ndelete, iar dacă ai obiceiuri extra, dă-le un semn celor de la Banca pentru Alimente Cluj - echipa de educație Food Waste Combat, un proiect susținut de Lidl România.
Colțul de lectură: Legătura secretă dintre om și natură
Poate-l știți deja pe Peter Wohlleben, silvicultorul german care scrie despre arbori și natură și despre toate conexiunile dintre arbori, natură și oameni într-un mod de, de-ți vine să te muți la pădure, conform acestei reguli, care sincer, sună a ceva ce-ar trebui încercat:
Pe Wohlleben îl puteți citi în primele cărți Viața secretă a copacilor sau Pădure. Instrucțiuni de folosire. Însă anul trecut a ieșit și cartea Legătura secretă dintre om și natură, pe care abia recent am reușit s-o cumpăr și s-o citesc. Nu dau mult din casă, dar într-un moment în care caut să mă acordez mai mult cu natura, trebuie să împărtășesc cu voi un pasaj care-o să vă facă poftă să citiți cartea.
„Când îmbrățișezi un copac, nu se întâmplă nimic pentru că aveți aceeași tensiune cu el. Dar poate oare copacul să vă simtă altfel atingerea? Există o posibilitate, cel puțin în cazul copacilor tineri: un proces care se numește tigmomorfogeneză, adică o creștere mai lentă a plantelor după ce au fost atinse.
Tot ce trebuie să faceți este să să mângâiați tomatele câteva minute, în fiecare zi, iar plantele își vor încetini creșterea verticală și își vor investi energia în dezvoltarea unor tulpini mai groase.
Dar nu este felul plantei de a vă spune că vă iubește și ea, ci mai degrabă reacția la ce simte ca pe o adiere, pentru că și vântul generează un răspuns similar. Cu cât este mai scurtă planta, cu atât mai redus este impactul vântului, prin presiunea asupra rădăcinilor, așa că o tomată cu tulpină mai scurtă și mai groasă este mai stabilă.
Același lucru este valabil și în cazul în care trec animale pe plângă plante: cele mai puțin stabile au șanse mai mari să cadă. Așadar se prea poate ca felul în care tomatele sau copăceii răspund la acest gen de perturbare (nu doar din partea vântului) sa facă parte din repertoriul lor genetic.
Dacă ați remarcat că plantele sunt mai sănătoase după ce le-ați mângâiat, atunci aveți dreptate.
Oamenii de știință au descoperit că plantele stimulate de atingere produc mai mult acid iasmonic. Acest acid nu doar că reglementează înălțimea, dar și declanșează creșterea unor tulpini mai groase, pentru ca plantele să fie mai stabile. În special plantele de apartament expuse la prea puțină lumină tind să aibă o tulpină subțire și slăbită.”