Drumeții de iarnă și planuri pentru o vară magistrală
Cu un popas într-o discuție online despre educația climatică din România.
E musai să deschid ediția (dar fără să insist) cu the talk of the town din lumea mediului, care mi-a ocupat feed-ul si mintea săptămâna trecută.
Deputatul USR PLUS Claudiu Năsui a subliniat online cât de decuplată e clasa conducătoare pentru că e interesată să combată schimbările climatice, în loc să vorbim despre ce ne doare mai tare în momentul de față în România, și anume sărăcia („41.5% din copii trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială, pe primul loc în Uniunea Europeană”, a scris Năsui), de parcă criza climatică prin care trecem și sărăcia se anulează una pe cealaltă. Înainte să citiți și threadul de comentarii, las doar un highlight dintr-unul:
„Este o suprasimplificare care poate fi extrapolată la orice. De ce să faci autostrăzi când mor oameni în spitale?”
ACUM, CONTEXTUL: Pe scurt, de la Cotroceni au început dezbaterile despre educația de mediu și despre combaterea schimbărilor climatice. De la începutul lui 2022 funcționează un grup de lucru pe tema Combaterii schimbărilor climatice.
Din 2021 funcționează și un grup de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice, care reunește 50 de participanți ai Administrației Prezidențiale, ai ministerelor Educației și Mediului, elevi, profesori, părinți, dar și reprezentanți din ONG-uri relevante. Scopul a fost să contribuie la dezvoltarea unui program de educație pentru climă la nivel național.
Grupul a dezbătut infrastructură, formarea profesorilor, aria curriculară, materialele didactice, instrumentele digitale pentru educația climatică, activitățile educative în natură. Totul a fost împachetat într-un raport despre educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile.
Cu puțin timp înainte, președintele promulgase și legea care pune bazele unei strategii privind educația pentru mediu și care încurajează formarea de competențe de mediu în rândul elevilor, prin includerea acestora în planul național pentru învățământul primar și gimnazial. Din 2023, educația de mediu, am aflat, intră în școli.
Raportul Educația privind schimbările climatice, care e acum în dezbatere publică, reprezintă un prim pas pentru închegarea acestei strategii. Printre altele, la capitolul soluții, raportul propune platforme online dedicate centralizării resurselor cheie despre mediu și schimbări climatice pentru elevi și care încurajează participarea lor la acțiuni dedicate protecției mediului. Dar avizați sau neavizați, puteți contribui cu o părere către Administrație, printr-un email la educm@presidency.ro.
Vizând învățământul preuniversitar, raportul vine să continue proiectul România Educată. De altfel, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost prevăzute susținerea și dezvoltarea unei rețele a „Școlilor Verzi”, achiziționarea de microbuze electrice și renovarea mai multor clădiri școlare, și cu scopul de a le crește eficiența energetică.
E clar că nu se vor schimba lucrurile peste noapte, și e clar că nu ne mai spune ceva concret formularea „grup de lucru”, pentru că l-am auzit de prea multe ori fără mari rezultate, dar pare că tot ce avem astăzi sunt pașii mici și dezbaterile, așa că să le urmărim și-n 2022.
Poate prima ta drumeție de iarnă
Mi-am luat temporar gândul de la povestea de mai sus și m-am axat pe o cărămidă mică pe care pot s-o pun eu anul ăsta pentru o mai bună relație a noastră cu natura. Am promis anul trecut că voi organiza o drumeție pe lună, pentru cine vrea să descopere muntele și nu a avut cu cine, nu a știut de unde să o apuce sau unde să găsească informațiile relevante.
Așa că am creat anexa asta a newsletterului, Re:Mediu la munte, un grup în care anunț o ieșire lunară, pentru nu mai mult de 10-12 oameni (din motive de siguranță, mai ales iarna). Nu costă nimic în afară de cheltuielile personale, așa că dacă te tentează, te invit să ții un ochi pe acolo. Majoritatea întâlnirilor vor porni din București, unde locuiesc încă, dar asta nu înseamnă că nu ne putem intersecta mai aproape de munte.
Speranța mea e ca în timp să văd oameni organizându-se pe grup să urce fără mine, sau chiar să punem la bătaie ture în paralel. Să ne găsim unii pe alții în dorința asta comună de a petrece timp în natură și să ne simțim mai puțin singuri.
Nu sunt ghid montan cu acte, dar dacă te tentează ture organizate profi și pe mai multe zile, scrie-mi, că am recomandări de ghizi faini și pasionați prin țară, pentru toate gusturile și sporturile și nivelurile de efort.
Poate mersul pe munte iarna sperie. Sunt mai multe riscuri, dăm peste știri cu accidente, vremea e mult mai imprevizibilă, mâinile îngheață repede, pașii sunt mai grei prin zăpadă. Dar și când îți faci curaj, nu trebuie să ajungi la Vârful Omu, nu trebuie să fie cu presiune sau în zone cu risc de avalanșă.
Mi se pare că pădurile sunt cele care pot cuceri inimi iarna. Cum stau crengile arborilor apăsate sub un strat alb, cum orice trosnet se aude cu ecou, cum te mai surprinzi găsind un punct de belvedere spre creste vecine printre câțiva trunchi, cum o urmă de vânt poate să-ți sufle în față un pumn de făină rece. Cum sesizezi mai tare liniștea ca vara.
O să simți să te oprești, să te uiți în jur, să contemplezi acolo cu obrajii roșii și inima strânsă. O să capeți un zâmbet tâmp și-o să mai uiți de lucruri care poate scârțâie acasă. Muntele n-o să schimbe balamalele, dar o să mai ungă un pic. Și tot efortul ăsta făcut prin nămeți o să-ți dăruiască înapoi mai mult decât crezi. Sau nu, știi deja că nu trebuie să fie pentru toată lumea.
🏔️ Dacă pare totuși că e pentru tine și ai pe cine să corupi la mișcare, îți propun un traseu fain de făcut într-o zi, primul pe care l-am propus și pe grup. De-acolo e și poza de mai sus, când am prins un cer cenușiu și intimidant și poetic. Drumul duce spre Cabana Diham, din munții Bucegi, cu plecare din Azuga, pe Valea Grecului, marcat cu triunghi galben.
🏔️ Traseul începe din fața gării, practic, trebuie doar să urmărești indicatoarele preț de vreo două-trei ore (plus două la întoarcere), prima oară pe un forestier, apoi prin pădure pe poteci mai înguste, apoi pe un scurt platou, apoi pe un drum mai mult drept care anunță ultima porțiune spre cabană, unde poți bea un ceai fierbinte.
Nu o voi da în explicații lungi despre echipament, ai grijă doar:
✨ să fii îmbrăcat în straturi (bluză de corp, polar, geacă), ca să poți da jos sau pune pe tine haine, în funcție de cum ți se reglează temperatura corpului;
✨ să ai niște bocanci impermeabili care țin solid glezna și care au o talpă cu „dinți” strașnici ce vor mușca din zăpadă;
✨ să cari și niște bețe de trekking, și dacă nu simți să le folosești, nu vor atârna greu pe rucsac, dar vor fi sprijin de nădejde;
✨ nu uita nici să te hidratezi, așa că pune în rucsac și un termos cu ceai, iarna va bate mereu apa, va fi ca o îmbrățișare pe interior.
✨ cremă pentru soare, balsam de buze, căciulă, mănuși și mă opresc.
✨ verifică vremea, vezi ce mai zice Salvamontul din zona respectivă despre starea zăpezii și acum chiar mă opresc.
Știi că sunt pe aici dacă ai nevoie de orice sfătuială. Cărări line!
Planul verii mele
Anul ăsta e printre prioritățile mele să mă apropii de comunitatea montană din care simt că fac parte, dar pe care nu am cum s-o simt aproape dacă nu pun umărul la dezvoltarea ei, atât cât o să pot. Pentru asta am deschis deja discuții cu oameni care pun cărămizi de mai mulți ani, ca să vedem unde sunt punctele de intersecție (o să vă povestesc odată ce se mai așează piesele de puzzle). Un puzzle care include mai multe povești spuse de la firul ierbii din lumea asta. Căci un munte e populat și înconjurat de oameni, arbori, animale, păsări și toate coexistă cum pot, în unele locuri mai trainic, în altele cu mai multe obstacole.
În sensul ăsta vreau să dau drumul și gândului meu pentru vara ce vine, o vară pe Magistrala Carpaților (ca să împrumut o expresie de la pionieri montaniarzi). Parcurgerea crestei Carpaților cu rucsacul în spate adică, (sper) cu tot cu partea internațională din vecini (Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina) cu finish în România, prin Orientali, Meridionali, Occidentali.
O idilă cam cât o vară întreagă, lungită pe aproximativ 2.000 de kilometri (dintre care cam 50% sunt pe teritoriul țării noastre).
Îmi doresc ca prin călătoria asta să vă scriu de pe drum periodic (nu știu dacă-mi va ieși zilnic), poate direct în newsletter, dar și pe alte platforme despre cum găsesc ecosistemele de pe drum, despre parcuri naționale sau naturale, cine le îngrijește, unde e nevoie de mai multă protecție sau de mai multă colaborare și care sunt oamenii care fac lucruri din umbră.
Mă ajută să las scrisă intenția asta, ca să îmi cer socoteală mai târziu și să nu lâncezesc cu planul, care are și el multe bucăți de puzzle de pus cap la cap. Din fericire resurse există, chiar dacă lista de necunoscute este interminabilă.
Mi-am dat seama că se va întâmpla treaba asta când m-am uitat pe mine cu orele între hărți și un Doc în care am început să aștern grupele montane și să calculez distanțe și să caut refugii în zone prin care nu am mai călcat. Mă entuziasmează pe atât de mult pe cât mă panichează ideea, dar e ceva voi aștepta cu sufletul la gură în următoarele cinci luni.
Ca să fiu transparentă până la capăt despre perioada asta, de anul ăsta am trecut într-un rol de colaborator la DoR, deci și-ntr-o viață scary de full freelancing, hotărâre care se leagă și de toate explorările mele și de nevoia mea de a le împăca cu un soi de libertate pe care încă încerc s-o definesc pentru mine. Dar știu că o versiune relevantă a muncii mele de reporter și a vocii mele de povestitor tot aici își vor găsi locul (stay tunned că m-am dezmeticit și din februarie intru în priză).
Newsletterul continuă, desigur, și încă mă gândesc la ideea de săptămânal, în funcție de resurse. Pentru asta vin și către tine cu o întrebare-sondaj, și anume dacă ai susține publicarea lui Re:Mediu printr-o contribuție recurentă? (De știut că Substack setează pragul de 5$/lună).
Nu vreau să promit conținut special pentru abonați, pentru că-mi doresc ca informația să ajungă la toată lumea, fie ea practică, tehnică sau filosofică. Suntem aproape 1.500 (plus că edițiile circulă până aproape de 5.000 de cititori) și asta mă bucură enorm. Cel mai probabil pentru susținătorii lunari voi organiza întâlniri recurente. Mă ajută dacă votezi în poll-ul ăsta anonim cu un da sau nu, ca să vedem cum stăm. Mulțumesc!
O ultimă rugăminte: Ajută un reporter, completează un mic chestionar despre eco-anxietate
Am tot auzit-o pe draga mea colega de presă de mediu Oana Racheleanu vorbind anul trecut despre eco-anxietate, adică despre momentul ăla în care te leșină câte știi despre problemele climatice cu care ne confruntăm, despre cum la un moment dat i se umpluse paharul de atâtea știri scrise și citite despre asta de-ți vine să te ascunzi într-un colț, să nu mai ieși de acolo, pentru că, nu?, we are doomed anyway.
Despre cum părem neputincioși în speța mare, despre acțiuni mari versus acțiuni mici și cât contează, de fapt, fiecare. Despre cum casa mea a devenit, practic, o ghenă, și din când în când mai mut lucruri dintr-un loc într-altul pentru că știu că nu am siguranța că dacă le pun la pubela din colțul blocului, vor fi reciclate.
Eco-anxietatea poate însemna multe lucruri și te poate acapara în mrejele astea care nu te conving să-ți spui din când în când că faci cât poți într-o societate bazată, totuși, pe consum și cerere în proximitate.
Mă bucur că Oana vrea să documenteze povestea a cum ne putem ușura povara eco din cap într-un material pentru DoR. Hai s-o ajutăm să înțeleagă mai bine experiențele noastre din sfera asta (cine simte că le are) și ce-ar fi important de dezbătut într-un astfel de articol, prin completarea acestui formular.
Recomandare:
Poate un semn lăsat acolo pentru weekend, documentarul „România Sălbatică”, acest eseu video despre fauna sălbatică a țării realizat după 10 ani de observații, poate fi văzut acum din confortul casei. Îl găsiți pe TIFF Unlimited.