Herculane, Mon Amour: Locul în care nu se întâmplă nimic (scandalos)
O vedere din Băile Herculane, iar la final o invitație.
Aud încă susurul Cernei și încă pășesc peste toate podețele care-i unesc malurile. Sunt ocrotită din ambele părți de crestele munților din Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Sunt modești și timizi pe hârtie, pe la 1.000 și-un pic vârfurile, dar cu niște pante abrupte cât să te sature și să te facă să te concentrezi strict pe respirație.
Sunt în Băile Herculane, o stațiune în care nu se întâmplă nimic, cum îmi spunea un coleg recent, uimit că aleg locația asta pentru un concediu — primul mai serios în câțiva ani (adică vreo 9-10 zile în care nu am răspuns nici la mailuri). N-am știu ce să-i spun pe loc, dar da. Pentru mine „city-break” = break-from-the-city. Un disruption serios de Capitală.
🌊 Nu vreau să romanțez faptul că Herculane, stațiunea glorioasă cu ape termale de altădată este în continuare în paragină. Vorbesc, totuși, despre un loc în care dacă alegi să mergi în afara verii trebuie să-ți asumi că majoritatea restaurantelor sau shaormăriilor sau o bună parte dintre pensiuni sunt închise (mai ales dacă prinzi miezul săptămânii). Vorbesc despre același loc în care bijuterii de clădiri vechi și de patrimoniu cum nu (cred că) vom mai construi în România se tot destramă. Un loc în care hotelurile impozante cu balcoane clasice, deschise spre inima munților, ridicate de Ceaușescu și care au strălucit în comunism, îi mai atrag, poate, doar pe părinții sau pe bunicii noștri, care-și amintesc o altă versiune a locului, cu mai multă viață.
🏛️ Dintr-o poveste a zeităților grecești, a dacilor și romanilor care și-au lăsat urmele pe-aici, din cea a cuplurilor în căutare de fertilitate, a intelectualilor, domnitorilor și regilor care s-au îndrăgostit, s-au vindecat și și-au oblojit rănile în apele fierbinți ale zonei au rămas mai mult răni care se citesc în fiecare clădire abandonată. Răni ale unei tranziții între regime politice în care nu am știut – și pare că încă nu știm, după 35 de ani – ce să facem mai departe cu locul ăsta, cum să profităm de tot ce-ar putea fi, de toată natura din jur pe care-o simți în nări de cum cobori în gară și tragi în piept aerul tare.
🏛️ În Herculane mă tot întreb „ce-ar fi dacă”. Însă, probabil că subconștientul meu a ales locul ăsta și dintr-o empatie față de mai multe lupte interioare pe care le duc și eu cu mine. Nu știu tu, dar eu când am mintea îngreunată, nu caut locuri agitate, cu muzică tare sau cu localuri în care un cocktail costă 50-60 lei. Nu caut nici frumosul curatoriat sau curcubeile. Am ales să fiu într-un loc sincer, în care o doamnă ospătăriță mi-a spus într-o după-amiază că ciorba are vegeta, înainte s-o comand. Într-un loc parcă obosit ca mine, bandajat pe ici-colo, dar care încă speră spre vindecare și căruia îi vezi frumosul dacă te uiți cu atenție în jur.
Unde e speranța în Herculane?
📌 Într-un hotel central, fost cazino, una dintre clădirile superbe ale trecutului, care va fi deschis în 2026, cum văd într-o plimbare (mulțumim, domnule milionar Valeriu). O altă clădire, centru de tratament, e renovată într-un galben strident, dar măcar sunt haine noi.
📌 Construite de romani, fostele Băi Apollo – unde se întâlneau mai târziu și toți intelectualii și regii – sunt transformate într-un mic muzeu îngrijit de pasionați ai locului, în care poți vedea toate ochiurile de apă caldă și-n care o să regăsești mai multe dintre legendele zeităților. Se simte că muzeul este întreținut pe mult voluntariat și pasiune, ca și-n alte locuri din țară. Sunt și mici bazine care încă sunt pline cu apă caldă, dar cu care oamenii nu mai pot interacționa direct (OK, dacă bagi o mână în apă nu spune nimeni nimic, promit). Aici o să găsești și-un locșor în care poți lăsa o mărturie de dragoste pentru cineva. Preferata mea a fost undeva în ideea: „Ne-am cunoscut întâmplător, ne-am iubit intenționat”.
📌 Pe o bucată de mal al Cernei, foarte aproape de actualul Muzeu Apollo, echipa de la Herculane Project a livrat un colț în care oamenii chiar să poată interacționa direct cu natura, creând mici ochiuri de apă caldă trasă din Cerna, trepte care te coboară-n râu, băncuțe-tribune și foișoare. Mai multe despre eforturile celor de la Herculane Project poți afla din acest articol scris de colega de breaslă, jurnalista Ana Ciobanu, căreia îi mulțumesc că m-a inspirat să mă întorc aici. Miza mai mare a echipei, pe lângă activările sociale, e să strângă bani să poată renova un alt monument istoric pe care doare să-l vezi în paragină, Băile Neptun, despre care poți citi mai multe aici. Îi poți ajuta să atingă ținta de 320.000 lei aici, printr-o donație – momentan aproape c-au strâns 100.000 lei).
💡 Dincolo de hoteluri abandonate în apropierea cărora încă mai vezi rămășițele îndemnului „Proletari din toată țara, uniți-vă”, vei găsi și alte câteva mici ochiuri de apă caldă gratuite, de la natură carevasăzică, în care să te scalzi. Altfel, sunt mai multe pensiuni (și hotelurile, evident) pe Valea Cernei care promit apă-„tratament” în curțile proprii, dar și câteva mini-ștranduri publice și liniștite. Vei zâmbi pe-acolo, într-o după-amiază oarecare, când o să vezi oameni umblând în șlapi și halate pe stradă, cu țigara la purtător, între cazări și mici izvoare.
🐕 Dincolo de cei încă mulți (dar pașnici) căței ai străzii — o bună parte abandonați din satele din jur — pentru care am umblat cu boabe și pliculețe după mine, Herculane rămâne stațiunea în care unii bătrânei îți vor deveni natural ghizi, dacă ai răbdare să-i asculți vorbind despre beneficiile apelor locului. Nu e piață încă de cafele de specialitate și mall-urile sunt departe, dar găsești înghețata copilăriei (mele – la dozator), langoși și 1-2 pizzerii decente – suficient pentru unii, suficient pentru mine.
⛰️ Am lăsat muntele la final. Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei pare că face o treabă bună pentru oricine ajunge pentru prima oară la Herculane. Zona centrală, dar nu numai, e împânzită de trasee pentru toate capacitățile. Și de o oră, și de cinci, și e deja știută zona ca un paradis al cățărătorilor – cea mai mare din România. Panouri cu indicațiile de durată și marcaje sunt și ele peste tot, iar sediul Parcului, cu un mic muzeu unde poți afla mai multe detalii despre conservarea zonei e și el în apropiere.
⛰️ E un super loc și dacă vrei să te împrietenești cu natura în lipsa unei mașini. Ai gară în Herculane – cam opt ore directe din București; la mine au trecut foarte repede, o parte citind, o parte cu muzică sau cu uitat în gol o dată ce trenul s-a apropiat de Dunăre. Oriunde ai alege să te cazezi pe vale, vei avea cel puțin 2-3 trasee care vor începe din apropiere și pe care le vei descoperi la o simplă plimbare prin stațiune (o bună parte încep, spre exemplu, din apropierea Hotelului Roman).
🌲 Pe cărările munților care mărginesc Cerna o să găsești o specie celebră de-a casei, pinul negru de Banat, mult calcar, grote cu aburi și alte peșteri, capre negre, păduri virgine. Pe jos, înconjurând stațiunea, o să dai de multe scene cu daci și romani sculptate.
Nu mă mai lungesc.
O să găsești multă liniște, dacă asta cauți. Chiar și-un loc de camping, sau glamping, chiar mai multe. Un loc în care într-adevăr, nu se întâmplă nimic (scandalos), dar în care nu se întâmplă nici multe din progresele care-ar trebui să să existe, în contextul valorii locului — poate aici ar trebui să fie „scandalul”. Dar e un loc în care am simțit speranță. Și o Cerna rece de aprilie pe glezne, după un traseu printre păduri, creste și sate (dada, wink-wink, Ineleț cu-ale lui scări de lemn, sunt de neratat).
Nu pot decât să spun – Herculane, îmi ești oază. Cu sinceritate, pe curând.
Invitație: Hai să ne vedem în București
🍀 Pe 15 mai, de la 18:00 hai să ne cunoaștem pe viu, în București. E prima dintr-o serie de întâlniri pe care vreau să le organizez, ca să ne cunoaștem dincolo de edițiile Re:Mediu.
🍀 Locurile sunt limitate la vreo 20 de persoane, așa că te invit să completezi acest formular până pe 11 mai și vei primi adresa pe mail. (Dacă nu ești în oraș, sau nu prinzi loc, fără griji, mai gândesc și alte ocazii cu care să ne intersectăm).
🍀 După o rundă de prezentări, zero presiuni — o să vorbim liber, informal, lângă un pahar, despre ce ne preocupă azi legat de mediu, despre locurile noastre preferate din natură și cine știe unde duc discuțiile și ce gânduri viitoare se nasc de-aici. Abia aștept!