Nimic nu trebuie

Câteva urări de început de an.

Sunt primele rânduri pe care vi le trimit în 2022 și profit de ele ca să vă urez un an care să vă aducă și ce nu v-ați dat seama că aveți nevoie, să găsiți când nu căutați, să explorați cărări noi, poate să vă întoarceți la unele uitate, să îmbrățișați necunoscutul, să fiți prezenți. 

Pentru mine la început de ianuarie are sens să mă uit mai atent la anul pe care tocmai l-am lăsat în urmă, la ce m-a învățat, la gândurile cu care intru în cel nou și mă bucur să împărtășesc câteva dintre ele, convinsă că mulți dintre voi încă vă dezmeticiți, ca și mine. Plus că vom avea tot anul ca să dezbatem ce se întâmplă la granița dintre natură și oameni. 

Cel mai important și mai liniștitor gând cu care am intrat în 2022 a fost că nimic nu trebuie. Probabil va deveni mantra mea anul ăsta, indiferent ce-o să fac, indiferent pe ce cărări voi ajunge. Mi-a plăcut mult ideea că multe dintre lucrurile pe care le facem le facem pentru că așa decidem, și oricât de idealist poate suna, ne doresc mult mai multe decizii pentru că vrem, nu pentru că trebuie; sigur, pe cât ne permite universul în care trăim. Singurul context în care mi-ar plăcea să folosim mai des cuvântul, sub formă de întrebare este cel al cumpărăturilor. Când ne surprindem cu ochii pe un raft dintr-un magazin sau cu lucruri într-un coș virtual de cumpărături, să ne spunem mai des: (îmi) trebuie?.    

Al doilea gând e că mai tot ce are potențial de a deveni fabulos în viață se întâmplă în afara zonei de confort și știu că sunt multe cărți care o spun, dar simt să întăresc. Călătoria de-o lună prin țară, de anul trecut, singură cu rucsacul în spate mi-a adus multă speranță, compasiune, răbdare la orice fel de schimbări de planuri sau de vreme, rezistență și fizică și psihică, respirație mai atentă, concentrare în prezent, mai mult drag de natură (deși nu credeam că e posibil) și comunități locale și am devenit mai dornică, mai curioasă să descopăr, sincer, orice, chiar dacă am plecat la drum cu multe frici de necunocut.

Așa că vă doresc și vouă ce-mi doresc și mie: orice fel de ieșiri din zona de confort și curajul de a porni la drum, pentru că poate veni mult bine din el și poate hrăni o maia de entuziasm, indiferent de natura provocării personale alese. Pentru mine înseamnă că-mi doresc să-mi creez un cadru și un itinerariu pentru vara ce vine prin care să fiu și mai mult plecată prin țară și să vă spun povești de pe drum, poate aici, poate și sub alte forme și-mi place că acum formulez intenția pentru prima oară „cu voce tare”.

Al treilea, dar nu cel din urmă gând e că munții cei mai înalți nu trebuie să fie neapărat ai mei de urcat. Asta poate fi o metaforă pe care s-o interpreteze fiecare cum simte și cum are nevoie la job sau în viața personală, dar mi-ar plăcea chiar să mă refer la sensul concret. Natura și tot ce ne face să vrem să ne conectăm cu ea e mai aproape decât ne dăm seama. Nu trebuie să fie mereu un vârf pentru care să muncești opt ore sau trei zile, pot fi două ore într-o pădure, oricât de aproape. Ca ultimă urare, deci, să apreciem și să ne bucurăm mai mult de ce e în jur și să nu mai fugim doar după ce e departe. În nota asta, vă las și o imagine din prima tură a anului, dintr-o pădure a Bucegilor mei dragi.

O să ne tot însoțim la drum în Re:Mediu, așa că mă opresc aici astăzi. Al patrulea gând secret e că încerc și mai multă simplitate anul ăsta, iar asta va însemna și scris mai scurt și cu esență (baftă mie, să-mi țineți pumnii).