Parcul Văcărești: între asociație și administrație
Parcul Văcărești a atras privirile prima oară în 2012, prin fotografiile de natură din National Geographic. Zilele astea, problemele de management din Delta bucureșteană au furat iar atenția.
Ieri a fost o zi plină pe Facebook, cu zoom in pe bula conservării. Am lăsat deoparte cam orice altceva aș fi vrut să vă povestesc astăzi, ca să fac un pic de loc pentru discuțiile despre Parcul Văcărești. Un conflict între Asociația Parcul Natural Văcărești, cea care a început munca de conservare acolo, în urmă cu 10 ani și Administrația Parcul Natural Văcărești, cea care a preluat conducerea parcului din partea Primăriei Generale București pe final de 2021 a transformat societatea civilă într-un watchdog online.
Nu am mai văzut de ceva vreme oamenii activați pentru o cauză de mediu. Am observat, în practică, cum există în jurul Parcului Văcărești o comunitate care stă de pază, care s-a obișnuit în ultimii 10 ani cu oaza asta de liniște din mijlocul betoanelor și care vrea s-o protejeze, pentru că a înțeles că le aduce numai beneficii. E cum spuneau mai multe persoane în comentarii spre Administrația parcului: „Ei (asociația n.r.) sunt aici de 10 ani, voi sunteți noi, pe voi nu vă știm, demonstrați-ne că sunteți de bună credință.” Parcă am simțit că pot măsura live, un pic, efectul a 10 ani de lobby pentru protejarea zonei.
Ca să fac un rezumat al situației, acum două seri, echipa Asociației (le vom numi de-aici Asociația și Administrația, ca-ntr-un contract și încercăm să nu ne-ncurcăm în ele) a fost anunțată că urmează să vină a doua zi oameni din partea Administrației ca să dărâme foișoarele puse de Asociație încă de pe vremea când erau administratorii oficiali ai zonei, pentru observarea faunei.
Un scurt background pentru cei ce încă sunt confuzi, e normal.
În ultimii ani, Parcul fusese sub responsabilitatea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), după ce prima oară OUG 57 (apoi o modificare în legea ariilor protejate) venea să anunțe cum custozii acestor spații naturale (peste 300 pe-atunci), printre care și Văcăreștiul, nu mai pot fi administrate de ONG-uri. Atunci, Asociația a „predat” un inventar al păsăretului găsit, al activităților și altele spre ANANP, care trebuia să înființeze o structură separată pentru conducerea parcului.
Gândiți-vă că e ca la Romsilva, care are filiale prin toată țara, unde e nevoie, așa ar fi trebuit să fie o filială a ANANP la Văcărești, cu echipă dedicată. Nu s-a întâmplat, iar oamenii ANANP, spune echipa Asociației, a călcat pe acolo foarte rar, pentru niște sesizări c-ar fi fost urme de adăposturi undeva în parc. Între timp, Asociația a rămas în parc să facă treabă la firul ierbii, de tipul tururi de parcuri, plantări, discuții, observație, cercetare, dar blocați de la a mai face planurile mari cu care porniseră la drum ca administratori. Plan de management pe 10 ani, spre exemplu, transformarea Văcăreștiului într-un punct principal de atracție al Bucureștiului, atât pentru localnici, cât și pentru turiști, fie ei interni sau internaționali și prin asta, pe termen lung, punerea României pe harta exemplelor de „așa da”, când vine vorba de arii naturale urbane protejate, de conservare, în general.
Pentru că Bucureștiul e un oraș tranzitat constant și care e locuit cam de 10% din populația țării, Văcăreștiul, povestește des echipa Asociației la diverse tururi, ar putea deveni și o zonă-ambasadă pentru alte parcuri naționale, într-un mic punct de vizitare pe care l-ar face pe unul dintre diguri. Acolo ai avea informații și despre parcuri precum Retezat sau Crai, și ar fi o încăpere construită cu sticlă spre partea din oraș și cu stuf pe partea dinspre parc, un tampon între oameni și natură, între sălbăticie și zona de locuire, un spațiu de coexistență din care să afli câte alte spații asemănătoare poți vizita în România. (No pressure) Parcul poate deveni un exemplu pentru alte orașe care doresc să își conserve spații urbane sub o formă sau alta, și de-asta există și ideea unei rețele de arii urbane protejate despre care v-am spus mai multe aici. Văcărești poate deveni, de-acum, un exemplu de cum administrația locală și ONG-urile pot conlucra în administrarea spațiului.
Asta ne-aduce în prezentul recent, mai exact după ce Nicușor Dan a ocupat scaunul de primar general, când a înflorit și speranța echipei Asociației că lucrurile se pot schimba. După ce patru ani încercaseră fără succes să obțină întâlniri cu fostul primar, Gabriela Firea, acum părea că au cu cine sta la masa de discuții. Discuții care să ducă la preluarea de către Primăria Capitalei a administrației parcului de la ANANP și să facă conservare alături de Asociație, de-aproape. Primii făcând lucrurile mult mai ușor de gestionat, administrativ, cei din urmă venind cu expertiză pe conservare, cercetare, biologie. Împreună, sunau că ar fi de neoprit în toate proiectele.
Așa au început discuțiile în care pe-atunci viitoarea Administrație, prin directoarea numită Ștefania Simion (consilieră a lui Nicușor Dan și activistă în prima linie la Roșia Montana) spunea că se va întâmpla colaborarea și că doar împreună vor reuși. Fast forward final de 2021, Administrația, structura PMB, a preluat parcul de la ANANP și a semnat un protocol de colaborare (care anunța, practic, pe scurt, că vor colabora). Apoi au urmat discuții cu Asociația, care a pus la dispoziție Administrației tot ce au făcut în opt ani: printre altele propunere de plan de management, regulament intern, inventar de specii de păsări, zonarea parcului (de la parte de sanctuar pentru faună la zone pentru activități educaționale), studii de fundamentare științifică și alte cercetări.
Simion a declarat de la început de aprilie că nu poate atașa numele lor pe studiile deja făcute de Asociație, pentru că nu sunt realizate de experți avizați de Ministerul Mediului. Studiile făcute de Asociație au fost luate în calcul încă de la înființarea parcului, pentru care a trebuit aviz de la Comisia Monumentelor Naturii a Academiei Române ca prim pas, pentru care a fost nevoie de muncă de cercetare științifică și tehnică; și pentru că Depresiunea Văcărești e, de fapt, un wetland îndiguit de un dig de 5,3 km, cu bălți și canale, a fost la mijloc și expertiza Asociației Salvați Dunărea și Delta.
De-aici comunicarea a devenit tot mai greoaie între Asociație și Administrația care între timp a început, pentru proiecte viitoare, o colaborare cu Primăria Sectorului 4, cea care acum mai mulți ani a spus pas unei colaborări cu Asociația, pentru că teritoriul pe care se află Văcăreștiul nu intră în spațiile deținute de ei. O întâlnire recentă cu Administrația, Asociația și Nicușor Dan, apoi o vizită a primarului și directoarei în parc îi asigura pe toți că e loc de colaborare, însă totul a rămas la nivel declarativ.
Înainte de foișoare, Administrația intrase în parc și cu niște tiruri cu aparate care să măsoare nivelul pânzei freatice și alte lucruri, pentru a ști cât de posibile sunt viitoare proiecte în parc precum o pistă de bicicliști (pe dig), sau bănci și noi foișoare în interiorul parcului. De tiruri, cei de la Asociație spun că au aflat prin poze de la cetățeni, și a fost primul moment în care s-au hotărât să ceară socoteală public Administrației, care a recunoscut că sunt acolo pentru noi studii.
Pe lângă partea de cine ce studii face, o problemă e și faptul că tirurile au intrat în parc într-o perioadă de cuibărire pentru unele specii de păsări, și agitația, zgomotul le poate afecta ritmul. Iar oamenii erau acolo, în comentarii: „E cazul să ieșim în stradă? E un TIR!”. Între timp, echipa cu studiile și-a luat probe din parc, a plecat și aproape că și-a cerut scuze că e prinsă la mijloc în toată povestea.
Iar ca să revin la foișoare, alarma a venit din felul în care s-a comunicat demolarea acestor puncte de observație. Fără un dialog de tipul „hai să vedem dacă le putem repara”, spune Asociația, fără un anunț pe site-ul primăriei sau pe contul de Facebook al Administrației că urmează să facă asta, cu detalii și argumente, cum au cerut cetățenii online. Într-o țară cu trauma „noaptea ca hoții” în care încrederea în instituții e scăzută și-n care dorința de conservare a naturii crește, n-a fost o mișcare care să ajute Administrația să aducă cetățenii alături de ea.
Ceva mai târziu, într-un comentariu, apărea și explicația din partea Ștefaniei Simion, la cererea cetățenilor: „Foisoarele se demolează pentru că ele nu sunt sigure pentru utilizatori și pentru faptul că au fost construite ilegal, fără niciun fel de aviz din partea autorităților care ar fi trebuit să emită asemenea avize. Poate că la momentul amplasării (acum 6-7 ani, nu știm, căci am solicitat aceste date din partea Asociației Parcul Natural Văcărești și nu ne-au fost comunicate) au fost OK și sigure pentru utilizatori, dar peste ele a trecut timpul, nu au avut niciun fel de menetanță și acum stau să pice. Asta-i viața.”
Primarul Nicușor Dan a părut că-și trage de urechi copiii pentru că se ceartă pe „subiecte minore”, și a invitat ambele părți la discuții. Toată povestea cu camioanele și foișoarele, dar și atitudinea primarului i-a făcut pe cei din Asociație să se dezică de o colaborare cu PMB până când conducerea Administrației nu se schimbă și postul de director nu e ocupat în urma unui concurs, așa cum Nicușor Dan a declarat și promis că se va întâmpla.
Foișoarele sunt încă acolo. Ca să demolezi și să faci altele, legal, trebuie să înțelegem că e nevoie de un proces mai complicat. Teritoriul Parcului Văcărești, deși e clasat ca arie naturală protejată, apare încă în acte ca amenajare hidrotehnică, de pe vremea când trebuia să fie lac de acumulare, în comunism și e sub administrarea Apelor Române. Evident, ei nu mai au acolo obiectul muncii și susțin parcul natural, dar cu luarea lor la cunoștință, ca administratori, s-au făcut foișoarele. (Soluția ar fi, într-un prim pas, ca teritoriul să fie casat din lista de bunuri ale statului, prin Ministerul Mediului). Iar apoi, ca să faci foișoare pe statutul de parc natural (poți face mici construcții, dacă dovedești că ajută parcul), ai nevoie întâi de echipă, de regulament de funcționare, de plan de management trecut prin consilii și consultări, și asta ar trebui să mai dureze. Momentan, Administrația spune că lucrează cu opt biologi la un nou plan de management care e „într-o procedură intermediară de lucru” și e în recrutări pentru echipa parcului.
Între toate disputele, natura din Văcărești își vede de treabă. Dudele și corcodușele se coc, coțofenele zboară, coropișnițele se ascund în iarbă, iar puii de lișițe tot cresc. Zumzetul general e puternic, iar oamenii deja au trecut la plimbări și pedalări în costume de baie pe potecile parcului. E vară în Văcărești și oamenii Asociației speră să nu fie nevoie să se transforme într-un watchdog permanent, pentru că asta le-ar fura focusul de la tot potențialul parcului, dar sunt recunoscători pentru susținerea din spatele foișoarelor.
Între timp, dacă mai ajungi prin Văcărești, nu poți decât să arunci un ochi atent în jur și să întrebi Administrația Parcului despre planuri, buget, până când, de ce, unde găsești detalii (dacă ți-o părea ceva suspect, tip un camion), căci au declarat că vor să fie deschiși discuțiilor cu cetățenii.
Re:Mediu & Lidl prezintă: Manualul despre mediu, adaptat în școli
Pentru Anda Cluisir, profesoară de biologie la Liceul „Onisifor Ghibu” este primul an școlar în care predă la gimnaziu din manualul „Respect pentru resurse”, creat de ONG-urile Food Waste Combat (FWC) și Clujul Sustenabil.
Anda o știa pe Cami Gui, fondatoarea FWC de la un TedX la care a vorbit despre risipă alimentară. Ea era acolo ca să vorbească despre accesibilizarea orașului pentru oameni cu deficiențe de vedere, un proiect la care lucra cu grupul de voluntari ai școlii. „Fac proiecte de community service learning pentru tineri”, spune profesoara de biologie, „în afara orelor pot spune că sunt și un lucrător de tineret”.
Când lucrează cu copiii de gimnaziu, Andei îi place că poate săpa mai mult la capitolele deprinderi, competențe și mentalități, iar ea învață de la cei mici, printre altele, cum să-și țină curiozitatea în priză. Cum vede procesul de învățare ca pe un schimb de cunoștințe, s-a gândit că un manual despre ecosisteme, biodiversitate, poluare și schimbări climatice își poate găsi locul la ore, spre exemplu la opționalul „Educație pentru Sănătate”. Aici, de-a lungul timpului, a discutat cu copiii despre organe, boli, dar și despre sănătatea psihică, anxietate, depresie, boli cu transmitere sexuală sau orientarea în carieră, subiecte de care copiii au fost interesați.
În cadrul aceluiași opțional, a chemat-o pe Cami să vorbească clasei a XI-a despre risipa alimentară și de conexiunea ei cu schimbările climatice, lucru pe care-l făcea deja și-n alte școli. „Ne-am lipit fain atunci”. Apoi a venit ideea manualului, pentru care echipele de la Cluj au consultat-o pe Anda și pe alți profesori despre cum să-l gândească cel mai util pentru elevi și cum să-l aducă în școli. „Mi-a plăcut că manualul a avut un proces participativ de creionare”, spune Anda, „de-asta are sens și copiii se bucură de el”.
Respect pentru Resurse are un fir roșu al lecțiilor și-i trece pe elevi prin poveștile și explicațiile din șapte capitole. Printre ele: „Aerul și apa”, „Bogățiile naturii” (sol, biodiversitate, ecosisteme) sau „Conexiunea om-natură” (unde sunt de explorat 12 personaje din Criza Climatică).
Îl poți preda integral dacă opționalul ți-a fost acceptat în școală, sau, crede Anda, poți lua capitole din ele pe care să le adaptezi fie în ore de biologie, geografie sau în alte momente oportune, în funcție de subiect. „Dacă am văzut o lecție faină și m-am inspirat din circuitul apelor sau al dioxidului de carbon și sunt la Geogra, nu mă oprește nimeni să folosesc și să aplic jocuri sau activități din manual; important e ca profesorii să găsească în el lucruri care-i inspiră și să poată inspira la rândul lor copiii.”
Cel mai mult îi place Andei că vibe-ul manualului nu e același pe care-l simte de ani de zile de tipul „natura e prietena noastră, facem un concurs de postere și o salvăm”. Copiii nu reacționează la asta, spune profesoara, nici la acțiuni de strângere de deșeuri, după care deșeurile sunt la loc în două săptămâni, de nu înțeleg de ce ei au rolul de „salvator al naturii”. „Devine un automatism care nu produce învățare”.
Însă din manual discursul nu e că trebuie să salvăm natura, „pământul o să găsească mereu o formă de a-și reveni”. Dar făcând lucruri care ajută la protecția naturii ne protejăm pe noi, ca oameni. Noi avem nevoie de natură, nu ea de noi. Manualul te trece și prin exerciții care te provoacă să îți imaginezi cum ar arăta lumea fără albine sau câtă apă consumăm pentru orice producem și ce sunt, de fapt, serviciile ecosistemice. Înveți că se pot face unele schimbări și sistemice, dar și la nivel individual, iar exemplele apropiate de firul ierbii ajung mai repede la copii.
„Îmi place că le deschide mentalitatea spre mecanismele de la nivel global”, spune Anda, „avem ținte la nivel mondial, dar de ce Trump le-a ignorat, de ce Norvegia vrea să renunțe la combustibilii fosili, de ce s-au schimbat pungile din supermarketuri; de fapt începi să înțelegi mecanismele sociale și se conturează momentele AHA!”
Lecția despre obiectivele de dezvoltare durabilă e chiar la începutul manualului Respect pentru Resurse, iar Anda a adaptat-o pentru elevii de gimnaziu, chiar a întins-o pe mai multe ore, pentru că li s-a părut interesantă discuția. Le-a dat cartonașe cu toate obiectivele, printre care Energie curată sau Viață acvatică, le-au discutat. Apoi a desenat pe flipchart traseul a cum au ajuns toate țările la acest pact cu 17 obiective. „Li s-a părut interesant că intram pe site-ul Guvernului”, spune Anda, sau pe site-urilor altor ONG-uri care plantau arbori, sau ajutau minorități sau salvau căței, ca să înțeleagă că fiecare dintre proiecte urmărea unul dintre obiectivele mari și cum rezultatele trebuie raportate la final. Așa, subliniază profesoara, au înțeles că dacă vor avea inițiative asemănătoare, pot fi o părticică din rezolvarea unei probleme. Altă dată au făcut experimente prin care elevii și-au scanat frigiderele de acasă ca să vadă unde sunt produse expirate, de unde ar putea veni risipa alimentară, iar unii dintre ei și-au întrebat și familiile despre „de ce ai cumpărat asta”.
Fie că predai opționalul ăsta cu totul, fie că pe module, sau bucăți, e o picătură chinezească, spune Anda, și e nevoie de mai mulți ani de picături chinezești. Copiii vor participa la proiectele de mediu din școală, vor merge să pună semințe la hrănitoarele de păsări pe care le-au construit în jurul școlii, dar pentru ințiative și educație pe termen lung, profesoara spune că e nevoie ca opționalul să fie introdus mai repede ca materie obligatorie, pentru că discuțiile schimbărilor climatice nu mai pot fi evitate, nu mai suntem acum 10-20 de ani.
Pe lângă 14 cadre care și-au exprimat dorința să predea opționalul și anul viitor, au fost și câțiva educatori din ONG-uri care au cerut materialele pentru aplicarea materiei în alte contexte nonformale, însă prioritatea echipei este ducerea acestui curs la cat mai multe elevi. Dacă anul acesta a ajuns la 390 elevi, ambiția este să se tripleze acest număr, apoi ca Respect pentru Resurse să ajungă la toți elevii din țară, fie în forma de acum, fie ca parte din inițiative guvernamentale și prin parteneriate cu alte ONG-uri de mediu. Pentru informații despre manual, poți scrie oricând la respectpentruresurse@gmail.com
