Ploile trec, nevoile de orașe-burete și de gândire colectivă rămân
Dincolo de intervenții post-inundații, avem nevoie mai mult ca niciodată de soluții bazate pe natură și de închegat comunități.
Despre ploile de zilele trecute nu mai sunt multe de spus. Le-ai văzut, poate chiar le-ai simțit printr-o bucată de București în care poate-ți venea apa până la glezne. A plouat mai intens ca în mod normal – de la o medie de sub 10 litri/ mp/ 24 h, acum am ajuns la vreo 40 litri/ mp în câteva zeci de minute.
Suntem în situația asta dintr-un cumul de factori – sisteme de canalizare vechi care nu au fost create să „înghită” volumele astea mari de apă, repede, proiecte imobiliare haotice — ale căror concepte de spații verzi includ doar câțiva arbori în ghivece —, și o mare lacună în tot ceea ce înseamnă, în general, managementul (responsabil) al spațiului verde rămas în orașul ăsta mare și obosit.
Poate te-ai săturat să tot citești asta la mine, dar e important să știm că avem undeva sub 10 mp (chiar 7-8) de spațiu verde/ persoană în București, când normele naționale și europene spun că ar trebui să avem 26 mp, respectiv 50 mp de persoană. Spun „undeva sub” și pentru că datele noastre nu sunt la zi, iar inventarul spațiului verde e vechi și fără valoare legală. Recapitulez lipsa de spații verzi pentru că este, poate, cea mai relevantă atunci când o corelăm cu ploi abundente.
Ploile pot fi mai puternice, dar și orașele pot fi mai pregătite. Bucureștiul cu siguranță nu e (cum nu sunt nici multe altele). Dacă noi, oamenii, avem nevoie de geci impermeabile în fața ploii, orașul dimpotrivă, are nevoie de cât mai multe fermoare deschise prin care apa să poată ajunge în sol, ca să nu ne-ajungă în case, mașini, autobuze, guri de metrou.
🏙️ Însă citim semnele impermeabilizării peste tot în oraș – de la blocurile mai noi care nu mai au grădini în jur, până la betonarea în jurul trunchiurilor arborilor (studiu de caz în Sector 3) sau lipsa pavelelor flexibile printre care ar trebui ca apa să aibă loc să se infiltreze – cele printre care mai vezi câte-un fir verde că iese, semn bun chiar, că e pământ dedesubt.
💧 Putem continua prin a observa și unele borduri înalte prin București (de trebuie să flexezi ceva genunchiul ca să te cocoți pe ele), ceea ce îngreunează scurgerea apei de ploaie de pe trotuare spre gurile de canalizare, care de regulă sunt pe marginea carosabilului.
Practic, problema reală și punctul sensibil e la intersecția dintre o infrastructură depășită și lipsa implementării unor soluții moderne.
🌧️ Mai mult, solul ăla care încă poate primi și în oraș apă e deja tasat, full după seria de ploi din mai, și a primit și din cauza asta mai greu apa recentă. În paralel, sistemul de canalizare, neschimbat de zeci de ani, nu are cum să facă față volumului mare.
🌱 Pe deasupra, dincolo de investitorii privați, și primăriile – din Capitală, dar nu numai – au prioritizat estetica și cheltuielile inutile – fântâni, gazon decorativ, copaci în ghivece, în loc să investească în infrastructură verde funcțională sau măcar în conservarea a ce putem păstra, salva din verdele orașului.
În alte cuvinte – dezvoltare urbană haotică și briz-brizurile care să ia ochii cetățenilor vin în locul unor măsuri de prevenire pe termen lung pentru situații precum o ploaie serioasă.
Vezi fântânile muzicale din parcul IOR, inaugurate în vara lui 2024, care au stat mai mult închise decât deschise și care au stârnit pe-atunci proteste din partea cetățenilor. Grupul de Inițiativă Civică IOR nu a fost de acord cu cei 4 milioane de lei pe care Primăria a decis atunci să îi investească în ele. Și Greenpeace România transmitea că fântânile vor avea un efect nociv asupra faunei și florei lacului. Dar pe lângă decimarea biodiversității, oare ce-am fi putut face cu aproape 1 milion euro în S3, pentru mai puțin haos la venirea ploilor?
Ca exercițiu, uite câteva soluții confirmate de specialiști și de studii:
☔ Una dintre cele mai eficiente măsuri o reprezintă grădinile de ploaie – spații verzi amenajate special cu plante rezistente la umezeală, care captează și filtrează apa de ploaie înainte să ajungă în canalizare. Grădinile pot fi integrate în intersecții, pe margini de trotuar sau în parcuri. Cu un milion de lei, poți implementa între 10 și 15 astfel de grădini.
🌳 O altă soluție bună constă în acoperișurile verzi extensive. Montate pe clădiri publice precum școli, grădinițe sau centre administrative, ele pot reține o mare parte din apa de ploaie și reduc presiunea pe sistemul de canalizare, contribuind și la izolarea termică a clădirilor. Cu același buget, se pot amenaja acoperișuri verzi pe 2 până la 4 clădiri medii, acoperind între 2.000 și 3.000 de metri pătrați.
🚦 Pentru zonele pietonale, se pot reface trotuarele și aleile cu acele materiale permeabile care permit infiltrarea apei direct în sol. În marile parcuri pot fi create zone joase — șanțuri vegetale liniare — care direcționează și filtrează surplusul ploilor. Astfel de amenajări pot preveni inundațiile locale și pot reface echilibrul natural.
🌊 Momentan, la noi lipsesc și bazinele de colectare a apei de ploaie – soluții simple și aplicate de zeci de ani în alte țări. Dar hai că mai sunt excepții și la noi — Buzăul face de mulți ani progrese, captează apa de ploaie, iar oamenii plătesc extra (taxa pe ploaie) pentru colectarea, transportul și epurarea ei. Sună atât de SF și civilizat, nu? Bine, taxa de ploaie există peste tot, dar iată că nu prea vedem un prea bun management al resursei, în general. Dar ca o paranteză — pare că la Buzău e ceva efervescență în jurul managementul apelor (bine, mă Buzău!). Un alt proiect pilot de-acolo se concentrează pe irigarea a peste 25.000 ha folosind apa epurată la stația locală. Proiectul a devenit un exemplu de bune practici la Comisia Europeană, pentru că vrea să refolosească apele uzate în agricultură. Stația de epurare din Buzău produce anual în jur de 10 milioane de metri cubi de apă care în mod normal ar ajunge deversată în râuri.
🌳 Clasicele plantări de arbori ar completa și ele soluțiile de mai sus.
Copacii nu doar că încetinesc scurgerea apei, dar și contribuie semnificativ la infiltrarea acesteia în sol. Servesc și ca adăpost și pot scădea costurile și pagubele unei inundații.
Cu un milion de lei, pot fi plantați între 1.000 și 2.000 de arbori, în aliniamente stradale sau în spațiile degradate din orașe, scăzând temperaturile resimțite și crescând calitatea aerului.
👣 Dar dincolo de faptul că știm din hărțile de hazard și riscuri la inundații cam care sunt zonele cele mai expuse și că în teorie avem toate soluțiile tehnice, verzi, cum vrei să le spui, rămâne importantă implicarea comunității. Dincolo de impermeabilizare ca laitmotiv, și lipsa spiritului comunitar ne-a adus aici, cu ploaia până la gambe, prin țară.
👣 Ce ar însemna o comunitate, concret, în situații cu potențiale ploi? Ca oamenii să înțeleagă, spre exemplu, că ridicarea de case lângă albia râului doar pentru că „e frumos și liniște” și ai conexiunile potrivite nu e un motiv și că, iată, treaba asta poate avea consecințe.
Cred că înțelegem datele problemei, e simplu, trebuie doar să le repetăm: Volumul de apă dintr-un râu mare poate crește rapid la o ploaie puternică, ieșind din albie și inundând zonele locuite.
👣 Comunitate ar putea să chestioneze autoritățile, instituțiile când cineva primește o astfel de autorizație de construire și astfel să devină apărătorii spațiului comun. Din păcate, da, multe trebuie împinse încă de cetățeni, de jos în sus.
👣 Comunitatea ar putea însemna și un front comun care chestionează posibila dispariție a arborilor din jur, dacă sunt la deal sau la munte în special – pentru că acolo, dragii de ei acționează mai abitir ca stăvilari de apă și noroi. Deci, poate o să fie nevoie de mai puțină intervenție din partea Inspectoratelor de Urgență, poate vor fi costuri mai mici per furtună și pentru stat și pentru buzunarul propriu la repararea locuinței.
📌 Ce vreau să spun e că dincolo de soluțiile tehnice pe care ți le pot transmite de la specialiști – îmbinarea soluțiilor bazate pe natură cu modernizarea infrastructurii gri (baraje, diguri, canalizări) de care clar avem nevoie – am rămas cu ideea că e altceva ce trebuie să rezolvăm mai întâi (tbd de către cine și în câți zeci de ani): Individualismul.
Până nu vom înțelege că avem nevoie, pentru noi, și iată, pentru binele locuințelor noastre, să gândim pe termen lung și colectiv, ne vom hrăni din momente de instant gratification și vom tot petici post-ploi, vom cheltui bani pe damage control (în loc de prevenire) și va fi business as usual până nu vor mai fi casa, strada și tot așa.
Asta într-un univers local — mai ales dacă vorbim de inundațiile din sate — în care oricum vor fi mereu „alte incendii de stins”, dincolo de protecția în fața cursului naturii: abandonul școlar, agricultură precară, încălzire deficitară și știm că listele pot continua în România.
📣 Știu că e o altă situație în care ne trezim, până la urmă, tot neputincioși pe persoană fizică. Momentan, e important — dincolo de ce acțiune civică poate fiecare să ducă — să ne chestionăm în detaliu și locul în care vrem să ne mutăm. Dacă ești, spre exemplu, printre cei care se gândesc să dea blocul pe o casă la țară ajută să devii propriul tău agent imobiliar (sau al prietenilor, familiei, unde e cazul). Să afli (cât de) dacă zona în care vrei să te muți e inundabilă (mai punem o dată harta cu riscuri aici). Dacă locuința pe care urmează s-o cumperi e lângă albia unui râu, ce fel de râu e — e romantic, dar e și sigură treaba, ești legal acolo?; au mai fost inundații în trecut?; sunt spații verzi în jurul ei?
❗ Informații pe care orice primărie e obligată să ți le pună la dispoziție, pentru că sunt documente anexate acolo, la dosărelul cu planul de urbanism al locului pe termen lung. Informații pe care dacă nu le cauți tu, nu ți le va oferi nimeni pe tavă, iar dacă nu le primești când le soliciți, poți începe să-ți pui semne de întrebare, să ceri sfatul unor specialiști.
❗ Nu uita să rumegi în detaliu și ce fel de asigurare ai avea sau putea încheia pentru locuința respectivă, cum și dacă acoperă costurile într-o situație precum o inundație majoră – și în ce condiții. (am început și eu să-mi pun întrebări de genul, retroactiv, pentru un parter amărât de bloc – dar hei, mai bine mai târziu decât deloc – vreau să cred).
➡️ Desigur, amintește-ți și contextul mai larg al situației: impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă. Studiile arată că extremele climatice din ultimii ani au avut un impact negativ asupra întregului continent. La nivel european, e previzibilă o vulnerabilitate tot mai mare a resurselor de apă, ca efect al schimbărilor climatice (Iar România nu e o excepție de la acest trend).
🖋️ Pe scurt: Ca Bucureștiul, dar și alte zone ale țării să fie pregătite în fața fenomenelor extreme, este urgentă o reformă majoră a rețelelor de canalizare, o reconfigurare masivă a spațiilor verzi și integrarea reală a soluțiilor bazate pe natură în spațiile locuite. Fără melanjul ăsta și fără să ne adunăm și de jos în sus ca să cerem implementarea melanjului decidenților, orașele riscă să rămână vulnerabile și disfuncționale la fiecare ploaie serioasă.
🌡️ Apropo de jos-sus, mai sus-sus, pentru a face față provocărilor tot mai mari legate de apă, Uniunea Europeană propune o abordare mai aproape de natură și prin recent lansata Strategie Europeană pentru Reziliența Apei. Astfel că managementul apei devine un subiect (și mai) urgent. Dincolo de blocajele bucureștene de zilele trecute, pe termen (fooartee) lung e de bine și păstrez o speranță că ajungem presați spre implementare și de-acolo.
La o dezbatere recentă despre reziliență climatică și potențialul imens al Dâmboviței din București de a fi un râu mărginit de pietonale, un expert în managementul apelor îmi sublinia, ca o veste bună, că expresia „nature-based solutions” se repetă în document de nouă ori. Iar România are nevoie cam de toate soluțiile propuse acolo, cam aceleași inventariate mai sus.
➡️ Dincolo de planurile unei țări de a-și reabilita canalizările, strategia pune accentul pe restabilirea funcției naturale de „burete” a peisajelor – adică pe capacitatea terenurilor și ecosistemelor de a reține apa de ploaie, contribuind, astfel, la refacerea rezervelor de apă subterană și la protejarea biodiversității. Practic, soluțiile bazate pe natură devin miezul, iar conceptul de „orașe-burete” tot mai relevant și necesar.
Hai — așa să fie.
*Îi foarte mulțumesc pentru o primă și răbdătoare și generoasă punere în context a ploilor inginerului hidrotehnist Dan Rădulescu.