Să ne înțelegem dependența de natură
Orașele noastre își pierd spațiile verzi într-un ritm alarmant - e nevoie de o activare civică coagulată, pe termen lung, ca să nu pierdem și mai mult. Dar ce pierdem, de fapt?
Suntem printre blocurile înalte și înghesuite din apropierea gurilor de metrou Titan, din București, Sector 3. În jur sunt pavelele nu-prea-permeabile ale primarului Negoiță, parcări lărgite pe foste grădini de scări, garduri nesfârșite și trunchiuri de arbori sugrumați de prea mulți ani în asfalt și beton.
M-am oprit aici cu Ioana Rusu, ecologă și vecină de sector, în preajma feliei din parcul IOR din care s-au tăiat mai toți arborii. Pe scurt, disputăm acolo, pe vreo 12 hectare retrocedate – prin proteste sau prin judecăți și amenzi – speța dacă acolo „a fost sau n-a fost spațiu verde”. Cert este că din toată sălbăticia de acum jumătate de an, a rămas un câmp ars pe care câțiva drujbași îl tot curăță de lemne.
Îmi stă inima un pic în loc de fiecare dată când intru la metrou și pentru câteva secunde încremenesc. Nu mă obișnuiesc cu peisajul sterp și mă simt neputincioasă. Încep să mă tem pentru alte spații verzi din oraș, chiar pentru viitorul micii grădini de la blocul meu. Despre IOR mai pe larg în ediția viitoare.
Însă gâlceava interminabilă de-acolo îmi amintește că spațiul verde din București, dar și din alte orașe mici sau mari rămâne fragil în fața intereselor dezvoltatorilor și în fața nevoii constante de parcări sau alte construcții. Arată o nevoie tot mai mare de coaliții de cetățeni care să pună presiuni pe autorități: să urmărească site-urile primăriilor și deciziile date, ca pe un cotidian, să meargă în ședințe locale cu răbdare, să-și caute aliați și argumente la nivel local sau mai înalt pentru modificări și completări de legi de mediu. O luptă continuă, pe termen nedefinit, dar necesară (o spun cei de-acum din primele linii — cercetători, activiști, cetățeni — care au acumulat ceva oboseală).
Ediția de azi vine cu o recapitulare de motive și realități pentru care nu mai merge ca spațiul verde să fie „business as usual” – pentru că dispare constant în timp ce noi ne vedem de drumuri, iar asta o să ne coste în ani înghesuiți pe insule de căldură tot mai mari.
Facem recapitularea cu Ioana Rusu, ecologă care colaborează cu grupuri civice sau politicieni pe spețe de conservare a spațiului verde din orașe, inventariază arbori și parcele verzi, trimite constant sesizări și cereri la autoritățile de mediu competente.
„Îmi vine să urlu”, spune Ioana, uitându-se în jurul nostru, repetând că am pierdut foarte mult spațiu verde în Capitală, în ultimii ani. „Copacii ăștia sigur au fost în grădină”, continuă ea, arătând spre câțiva arbori aflați pe un trotuar, în fața unei scări de bloc cu 10 etaje. Copacii nu doar că sunt în afara grădinii, dar și trunchiurile lor sunt „sigilate”, înconjurate până-n buză de asfalt sau pavele. „Fiecare copac avea o alveolă de pământ în jur, între 2 și 4 metri pătrați”, spune Ioana, „așa s-au dus zeci de mii de metri pătrați în ultimii 12 ani”.
De-a lungul anilor, în Sectorul 3 (dar nu numai), administrația a tăiat din grădinile blocurilor pentru a face loc mai multor parcări, explică ecologa. E una din concluziile la care ea a ajuns încă de-acum câțiva ani, când a început inventarierea spațiului verde din sector, în colaborare cu câțiva membri ai USR. În echipe de câte doi au luat la pas parcelele de verde și le-au suprapus pe imaginile din Google Maps, pe care le-au suprapus apoi datelor din Registrul Spațiilor Verzi, creat acum aproape 15 ani (2011).
Doar o zonă cuprinsă între câteva bulevarde (1 Decembrie 1918, str Jean Steriadi, bulevardul Pallady și până în Auchan Titan pentru cunoscători) au dispărut aproximativ 9.800 metri pătrați de spațiu verde — grădini, aliniamente, scuaruri, curți de școli și grădinițe — și zeci de copaci. Asta înseamnă aer mai poluat, mai puțin oxigen, suprafețe mai fierbinți și stare de sănătate afectată pentru aproape 380 de oameni, explică Ioana.
Peste 21.000 de decese din România au fost asociate cu poluarea, în fiecare an, iar spitalele primesc tot mai multe cazuri de astm bronșic și chiar cancer pulmonar. Mai multe studii, inclusiv unul al Institutului Național de Sănătate Publică din România (INSP), au stabilit o legătură directă între poluare și boli respiratorii. INSP a concluzionat și că bucureștenii trăiesc cu patru ani mai puțin decât media pe țară.
În Sectorul 3 aveam sub 7 metri pătrați de spațiu verde de persoană (conform unui Plan Urbanistic Zonal anulat), probabil au mai rămas 4-5 astăzi, iar la nivel de București, poate un 8-9 metri pătrați de om. Însă din 2011, practic, nu avem măsurători noi, deci situația rămâne neclară. Numerele sunt, oricum, cu mult sub cei 26 metri pătrați recomandați per om de către Uniunea Europeană (și impuși prin legislația din România). Suntem și mai departe de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care spune că ar trebui să avem undeva la 50 metri pătrați de om.
O inventariere nouă a spațiilor verzi din București (sau din alte orașe) ar ajuta la evitarea unor conflicte precum cel din IOR, însă ar fi un efort care ar avea nevoie de câteva milioane de euro, coordonarea multor specialiști și instituții și un plan de cartare bine pus la punct. Din păcate, nu-l așteptăm prea curând, înțelegând că prioritățile financiare ale Capitalei (care în 2025 a și primit buget mai mic) sunt altele astăzi: termoficarea și (Doamne ajută) fluidizarea traficului.
OK, un recensământ copăcesc nu poate fi dus chiar azi, dar sunt altele mai mici la care putem lucra. „Noi nu mai avem sol, spații permeabile”, explică Ioana, tot solul din oraș este tasat. Tasarea vine, printre altele, de la utilajele cu care administratorii domeniului public (ADP) intră să toaleteze arborii. Apoi, pavelele rozalii pe care le avem în București sunt bune, în teorie:
Rolul spațiului dintre ele, prin care mai zărim pe alocuri câte un fir de iarbă crescând, este să permită apei să intre în sol. „În unele locuri au săpat și au ajuns până la pământ”, spune ecologa, ceea ce e foarte bine, „problema e că de multe ori, dedesubt, a rămas trotuarul original, au pus pavelele direct peste” (problemă semnalată de multiple ori și de Asociația Peisagiștilor din România, AsoP).
Asta va duce la probleme mari în viitor, din cauza inundațiilor, întrucât canalizările nu vor mai face față. Ele au fost gândite în trecut, când suprafața de spațiu verde care absorbea apa era mult mai mare. „Strada mea, la fiecare ploaie mare, se inundă până în grădină”, spune Ioana; „Anul trecut a fost așa crescut nivelul apei că ne-a intrat în mașină.”
Micșorarea spațiului verde și a felului în care îl îngrijim astăzi sunt o rețetă pentru un disconfort din ce în ce mai mare pentru traiul urban în următorii ani. OK, ai tăiat dintr-o parcelă verde, dar de ce trebuie să tunzi iarba, vara? — se întreabă ecologa.
„Anul trecut au tăiat iarba în iulie și ai văzut că au venit temperaturi de 40°C?”
Pe lângă rolul de păstrător al biodiversității pe care îl are iarba (că e casă pentru insecte și în iarbă se mai împrăștie semințe de arbori și alte plante), are și rolul de a proteja solul, de a absorbi praful din atmosferă și apa de la ploi, dar ne protejează și pe noi: „Temperatura pe asfalt, vara, poate ajunge și la 60°C, pe trotuare la 45°C”.
Pe când dacă ai arbori – care și ei funcționează ca o perdea ce atenuează și rețin din cantitatea de apă de ploaie ce ajunge în sol – și iarbă, temperatura îți poate scădea și cu 12 grade.
Contează, în primul rând, pentru confortul nostru, spune Ioana, dar și pentru cum ne răcorim apartamentele – „în loc să folosim aerul condiționat și să plătim o grămadă, folosim spațiul verde în beneficiul nostru, ceea ce ne-ar scădea costurile.”
Orice bucățică extra de frunză sau iarbă sau arbore o să capteze poluanți și o să ofere un aer mai respirabil.
Oamenii consideră că noi suntem separați de natură, că am concura cu natura, însă ce nu înțelegem, punctează ecologa, este că suntem dependenți de ea. „Că trăim în betoane și asta ne afectează sănătatea”. Că avem nevoie să plantăm mai multe specii autohtone (precum teiul sau stejarul), mai puține monospecii străine precum platanii, care se vor îmbolnăvi mai repede, își vor transmite bolile unii altora și se vor coji, apoi usca.
Avem nevoie de iarbă și arbori și pentru a produce „dansul ploii”, ca să zic așa, pe limba ei mai tehnică denumită evapotranspirație, unul dintre procesele fascinante ale naturii:
Evapotranspirația joacă un rol crucial în formarea norilor de ploaie, deoarece contribuie la circulația apei în atmosferă. Cum? Prin:
🍀 Eliberarea vaporilor de apă – Evapotranspirația este combinația dintre evaporare (apa care se ridică din sol, lacuri, râuri și oceane) și transpirație (apa eliberată de plante prin stomatele frunzelor). Acest proces adaugă umiditate în atmosferă.
🍀 Ridicarea aerului umed – Pe măsură ce vaporii de apă se acumulează în aer, curenții ascendenți determinați de încălzirea solară transportă aerul umed în straturile superioare ale atmosferei.
🍀 Condensarea și formarea norilor – La altitudini mai mari, unde temperaturile sunt mai scăzute, vaporii de apă se condensează în jurul particulelor de praf sau polen, formând picături mici de apă sau cristale de gheață. Aceste picături se unesc și dau naștere norilor.
🍀 Precipitații – Pe măsură ce norii se dezvoltă și devin suprasaturați, picăturile de apă devin suficient de grele pentru a cădea sub formă de ploaie, zăpadă sau grindină.
Evapotranspirația contribuie, deci, direct la ciclul apei și influențează regimul de ploi/ grindină al unei regiuni. În zonele cu vegetație bogată precum pădurile tropicale, evapotranspirația este intensă și favorizează ploi regulate.
În schimb, în regiunile aride cum sunt și tot devin orașele României, lipsa vegetației reduce procesul.
„În momentul în care tu nu mai ai copaci și spații verzi suficiente sau îți dispar pădurile, automat va ploua mai puțin”, subliniază Ioana.
🔔 Până în 2040, valurile de căldură şi temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană, în special în oraşe precum Bucureşti şi Craiova. Și ne putem aştepta ca în 2050 în Bucureşti să avem patru valuri de căldură cu o durată medie de 12 zile, declara și fizicianul Bogdan Antonescu, iar orele cu stres termic din cauza caniculei se vor dubla față de 2023.
E nevoie de mai mulți cetățeni în luptele astea care nu se văd, concluzionează Ioana, care crede, optimist, că o bătălie precum cea pentru IOR poate fi câștigată de oameni pentru oameni. Dar ca și-n alte domenii, sunt aceiași câțiva oameni care se înhamă la cerut explicații autorităților, la protestat, înțeles legi sau mers ani la rând în Parlament, în Comisii, la dezbateri, ca să schimbe ceva (vezi Codul Silvic, unde modificarea lui a durat ani – sunt unele victorii în el, cerute de activiști în întâlniri repetate, însă mai e de lucru pentru reformarea silviculturii).
➡️ „Trebuie o coaliție în jurul schimbărilor unor legi”, mai spune ecologa, nu mai sunt suficiente adresele unei persoane fizice la Garda de Mediu, la Agenția de Mediu sau la Poliție. O modificare urgentă de care avem nevoie este mărirea amenzilor pentru tăierile de arbori — care astăzi sunt 50 lei/ copac, 25 dacă e plătită în mai puțin de 15 zile.
➡️ Dacă vrei să contribui la povestea asta punctuală, poți deja să semnezi această petiție (link original aici) care cere Consiliului General al Capitalei majorarea amenzii la 5.000/2.500 lei, în baza unui proiect mai vechi de hotărâre, care așteaptă să fie votat/ susținut.
➡️ 📍Pe 2 martie, de la 12:00, dacă ești în București, se întâmplă și un nou protest prin care cetățenii grupului Aici a fost o pădure cer „dreptate pentru arborii din parc tăiați ilegal” – poate ne întâlnim acolo.
➡️ Dacă ești în alt colț al țării, uită-te-n jur, ia pulsul spațiului verde, vezi în ce stare e, dacă e (?). Dă articolul ăsta despre miza noastră mai departe. E un început. 📍
🍂 Trebuie să înțelegem că respirăm același aer 🍂
Anca, îți mulțumesc și pentru discuție și pentru articolul excelent scris și documentat. Oameni ca tine duc mai aproape de fiecare problemele și soluțiile de mediu care în final ne ajută pe noi să fim mai sănătoși din toate punctele de vedere.
Mulțumim, Anca!