Urșii rămân în miezul discuției
Încă nu știm câți urși avem în țară, iar asta face imposibilă orice încercare de conservare eficientă și sincronizată cu eforturile tuturor actorilor.
În ultima săptămână am fost pe teren cu o parte din echipa Greenpeace România, într-o călătorie de documentare a biodiversității Carpaților noștri. Asta în contextul în care doar 3% din munții noștri sunt sub protecție de exploatări forestiere și alte intervenții umane.
Prin călătoria asta manifest, ei cer, printre altele, ca procentul de protecție să crească la 10% până în 2030 (care ar trebui să facă, oricum, parte, dintr-un 30% spațiu protejat, conform cerințelor europene). Iar dacă dăm zoom out și mai mult, ne și propunem, ca umanitate, să protejăm 30% din întreaga suprafață a globului până în același an.
Am stat mult pe drumuri forestiere în ultimele zile, am văzut și tăieri de păduri seculare care au durut, am văzut și păduri virgine de fag parte din UNESCO, în Iauna Craiovei, Parcul Național Domogled-Valea Cernei, care parcă au devenit rășina de pe rană.
Să trec printr-un ecosistem atât de rezilient care de aproximativ 10.000 de ani (de la ultima eră glaciară) s-a descurcat fără pic de intervenție umană a fost onorant și am încercat să nu calc pe nicio salamandră în proces. Doar am încercat să cuprind arbori, să pipăi mușchi umed, să urmăresc ce insecte și ciuperci și-au făcut loc pe buștenii în descompunere care urmează să devină nutrienți pentru sol și să ajute o generație nouă de arbori. Mi-e clar că avem nevoie de mai multe zone ca asta protejate.
Ne-au mai rămas sub jumătate din cele 250.000 de hectare estimate de păduri virgine și ele reprezintă cam 60% din pădurile virgine europene. Sunt muzee naturale prețioase în care mai multe tipuri de habitate au nevoie să se regenereze.
Însă de la muzee naturale reziliente și suculente avem nevoie să facem trecerea, încă o dată, spre conflictul meu „preferat” în materie de biodiversitate. Cel din jurul urșilor. Pentru că în timp ce avem nevoie să păstrăm unele păduri virgine, avem nevoie din ce în ce mai mare ca în protecția mediului să implicăm comunitățile locale – dacă vrem să schimbăm paradigma de a vedea pădurea doar ca pe un bun economic.
Ca parte din călătorie, ne-am întâlnit recent pentru updates din lumea urșilor și cu Mihai Pop, cercetător și specialist în carnivore mari, parte din echipa Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB), în contextul în care s-au și întâmplat mai multe în jurul urșilor în ultima vreme.
Unde mai vorbim astăzi despre urși?
🐻 Ministerul Mediului declara recent că avem între 7.500 și 8.000 de urși, numere grăbite fără sens și fără argumente științifice solide, spun ONG-urile de mediu – în condițiile în care același Minister lucrează la un recensământ al urșilor bazat pe probe genetice, o parte dintr-un proiect mai mare, care valorează câteva milioane de euro din fonduri europene. Colectarea de probe trebuia să se încheie anul acesta, dar deja reprezentanții instituției au anunțat că vor fi prelungiri de doi ani (au strâns momentan 1.200 de probe dintr-o nevoie de vreo 18.000 pentru a putea scoate date statistice).
Până acum, Ministerul Mediului a declarat că a achiziționat echipamente pentru genetică animală – pentru că nu aveam capacitatea în țară de a procesa acele probe care trebuie să se adune – acestea fiind instalate în cadrul laboratorului de la Stațiunea ICAS Brașov. Mai există și aplicația GenUrs, arată un comunicat, care va deveni, practic, baza de date a recensământului. De asemenea, pe lângă cele 1.200 de probe, au fost achiziționate 10 truse de tranchilizare, care au fost distribuite Gărzilor Forestiere.
🐻 În al doilea rând, există un proiect de ordin privind nivelul de prevenție și de intervenție pentru prevenirea pagubelor și a accidentelor produse de urs. Reprezentanții Federației Coaliția Natura 2000 solicită retragerea acestei propuneri, pentru că Ministerul propune, prin el, să se vâneze preventiv 426 urși, ignorând faptul că anii trecuți nu s-a atins nici 50% din limita de „extragere” (termen care exprimă cazurile în care un urs poate fi împușcat), care era de trei ori mai mică.
În caz că mai e nevoie de remindere, ursul este specie protejată la noi, și-l putem omorî ca ultimă soluție, și doar dacă administratorii fondului pe care se plimbă dovedesc că provoacă probleme în comunitățile vecine habitatului său – deci aceste „extrageri” ar trebui să fie excepții de la regula protecției. Propunerea Ministerului vine ca o soluție leneșă de rezolvare a conflictelor, spun specialiștii și activiștii.
🐻 Nu în ultimul rând, zilele astea se plimbă prin țară o echipă a comisiei de petiții a Uniunii Europene ca să pună întrebări despre managementul urșilor bruni (și al pădurilor) din România. E un loc în care poți să depui o plângere când te simți neputincios pentru că normele naționale nu se aplică și când/ dacă ai răbdare să încerci să cauți dreptate mai sus. În cazul ăsta vorbim despre cinci petiții care de-a lungul timpului au pus comisia cu ochii pe noi, cu privire la urs – unii cer conservare, alții siguranță mai mare pentru oameni.
Tehnic, comisia va face niște recomandări unde este cazul (sunt mai multe întâlniri dedicate cu decidenți, experți, ONG-uri, presă), iar noi, ca țară, ar trebui să le implementăm, dar asta poate veni cu mult du-te-vino și cu multă birocrație care se întinde pe ani.
Aici, experții precum Mihai Pop nu au speranță că vizitele vor schimba ceva prea curând, rămâne una politică, spune el, care va trece repede, iar noi ne vom întoarce într-o poveste fără date complete.
Echipa Greenpeace a întâmpinat într-una din zile comisia de petiții în fața Consiliului Județean din Sfântu Gheorghe, înainte de una dintre întâlnirile lor, în Sfântu Gheorghe, într-o acțiune directă nonviolentă.
Subiectul managementului de urși este pe agendă constant, din cauza nenumăratelor conflictele urs-om nenumărate din județele Harghita și Covasna. Mesajul principal al echipei a fost că avem nevoie să protejăm pădurile mai cu intenție, pentru că (și) din cauza defrișărilor, urșii coboară spre comunități — deci habitate, păduri protejate pot însemna și împuținarea numărului conflictelor.
Membrii comisiei au spus că sunt prinși între două părți (conservarea biodiversității și protecția oamenilor) și că vor asculta zilele acestea toate părțile implicate (pentru că mai urmează întâlniri suficiente) și că abia apoi vor putea veni cu recomandări pentru decidenții români.
Membrii comisiei au întrebat echipa Greenpeace dacă știu câți urși avem — dar tocmai lipsa unor date concrete și științifice de prea mulți ani ar trebui să fie subiectul lor principal de discuție.
Altfel, fondurile le avem, iar proiectul recensământului este în desfășurare, astfel că mai este nevoie de voință din partea Ministerului Mediului, a subliniat și europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.
Ce s-a schimbat, de fapt?
Păi, de fapt, nu s-au schimbat multe în ultimii ani. Încă nu știm câți urși avem și asta ne dă peste cap în continuare în conservare, pentru că avem nevoie să știm, subliniază Pop. Experții se feresc să mai spună că știu câți urși avem. Știm că am avea cea mai mare concentrație din Europa, însă asta nu a fost nici pe vremea lui Ceaușescu stabilită științific, ci mai degrabă politic (însă din cauza fricii față de tovarăș, intuiția cercetătorului e că au avut mai mare grijă la numărători pe-atunci).
ONG-urile de mediu au numărat de-a lungul timpului, în ultimii 15 ani, pe bucățele, prin proiecte punctuale. Aceleași ONG-uri sunt puține, cu experți deja obosiți și frustrați în fața neputinței de a schimba lucrurile (în ciuda grupurilor de lucru în care au fost invitați să-și tot dea cu părerea) și problema e că nu vin mulți tineri din urmă (care să și rămână pe aici).
Cumva, e greu de înțeles că la noi conservarea nu se poate face din birou, că nu ne traversează autostrăzile lanțul montan și că trebuie să mergi kilometri întregi la deal ca să culegi probe și date. Ironic, infrastructura noastră defectuoasă a permis biodiversității să înflorească (e o glumă-adevărată recurentă în toate cercurile de mediu) și acum trebuie să încercăm să protejăm ce avem pe spinarea corupției. Problema e că munca e văzută ca fiind dificilă și multă se face cu voluntari străini.
În timp ce Ministerul încearcă să împingă niște cote de extragere de trei ori mai mari înainte să avem rezultatele finale ale studiului genetic, vânătorii (Ocoalele Silvice) numără în continuare urșii după urmele din pădure și nu garantează nimeni că nu le numără de două ori, sau că un urs nu e numărat pe două fonduri diferite (fiecare numără când și cum crede, dar urșii migrează și de pe un fond pe altul).
Mereu am făcut treaba așa – dar spre exemplu, pe vremea lui Ceaușescu ieșeau toți vânătorii în aceeași zi, spune Pop, și se sincronizau cu numărătorile. Acum, până și numărătoarea asta din ochi, provizorie, ar putea fi mai aproape de realitate, dacă ne-am decide s-o facem cum trebuie – pe o anumită distanță, pe anumite părți de munte, astfel încât statistica să poată deveni prieten bun în proces. Și chiar când primul recensământ al urșilor ar fi gata, subliniază Pop, important va fi un al doilea, la câțiva ani distanță, din care să vezi ce poți învăța între cele două despre managementul conflictelor. Deci suntem, oarecum departe de țelul de a ști câți.
Ce am mai recapitulat cu Mihai Pop?
🐻 Hrănitoarele și observatoarele de urși care există în păduri ar trebui desființate. Ursul are ce mânca în pădure, dar va veni după o sursă ușoară de mâncare oricând (precum o vacă). Urșii sunt leneși și oportuniști. Plus că practica asta cu hrănirea crește natalitatea și comportamentele. Ritualul ne-a rămas, cumva, împământenit din planurile ceaușiste și e ce știm, ce cunoaștem să facem.
🐻 Nu putem să facem conservare fără să găsim alternative pentru economia comunităților locale defavorizate, de la poalele munților. Conservarea trebuie gândită la pachet cu noi modele de afaceri pentru săteni care să-i convingă să intre în jocul conservării. Compensațiile primit pentru animalele din gospodării atacate de urs nu sunt suficiente și nu-ți pot oferi o situație corectă a pagubelor, pentru că unele sunt plătite foarte târziu. Degeaba ai arii și specii de animale protejate, dacă nu pot beneficia și comunitățile locale de pe urma lor.
🐻 Conservarea este interdisciplinară. Vânătorii trebuie să își schimbe mentalitatea și să învețe despre wildlife, conservaționiștii (dar și instituțiile statului) trebuie să înțeleagă și să integreze mai bine și beneficiile economice ale protecției de mediu în povestea lor; în agricultură ce și unde plantăm trebuie plănuit și în funcție de viața sălbatică dimprejur; drumurile trebuie gândite cu coridoare ecologice pe care nu le avem încă (și tot așa). Dar e clar că nu mai merge să vedem totul ca pe o resursă gata de exploatat.
🐻 Sanctuarele de urși (unul este propus și în proiectul recensământului) vor putea fi o soluție pentru urșii problemă care nu pot fi relocați, sau pentru femele cu pui. Însă soluția nu va fi ieftin de întreținut deloc și va ridica multe dileme etice. Cum alegi ce urși introduci acolo, pe ce criterii. Cine decide?
🐻 Vânătoarea la trofeu a urșilor-problemă pentru care se obține derogarea n-ar fi cea mai rea idee (și ar aduce un extra buget). Pentru că oricum ai nevoie să elimini acel urs din comunitate. „Dar nimeni nu vrea să vâneze lângă coșul de gunoi.”
🐻 Managementul deșeurilor nu ar trebui să fie rocket science. Am vizitat Balvanyos Resort, unde am văzut patru feluri de ghene/ containere în doi metri pătrați. Una dintre ghene era zgâriată de urs, și cărămizile de sus fuseseră dislocate cu labele.
Concluzia scurtă e că situația va rămâne amăruie și cu multe semne de întrebare mult timp de-acum încolo, dar hai să ținem un ochi pe cum evoluează studiul ăsta.