Mulțumesc, nu risipesc

Un pachet surpriză, invitații la drumeții, coronițe de Crăciun și cărți cu aventuri.

Mi-au plăcut dintotdeauna surprizele. Mi-a plăcut și mai mult cum a sunat ideea de pachet surpriză, de care am dat pe bonapp.eco. E o aplicație pe care o instalasem de ceva luni, care promite că poți lua la jumătate de preț diverse alimente care stau să expire, sau porții de mâncare din restaurante, la final de zi, pe care trebuie să le ridici personal. Ofertele sunt diferite de la o zi la alta, pot fi tarte, pachete de mic dejun rămase din cafenele sau chiar bere artizanală. 

Nu folosisem aplicația până acum, pentru că lista de parteneri e încă la început, cu bistro-uri departe de mine, și comoditatea e mare, dar acum mi s-a oprit atenția la aceste pachete surpriză, care pot fi cumpărate dintr-un hipermarket (Cora) care apare pe lista de parteneri ai bonapp.eco. Un pachet surpriză costa 22,57 lei, preț înjumătățit de termenele de expirare care urmau în 1-2 zile. Scria că produsele sunt din seria lactate, mezeluri și salate aperitiv, dar nu știam exact ce primesc. 

Ca pe orice app, am avut posibilitatea de a cumpăra online pachetul și am fost somată să-l ridic de la Cora Pantelimon până la 20:00 în aceeași zi. Am făcut cam 20 de minute până acolo, cu un bus+troleu, într-o seară tare încețoșată, la cap de linie a lui 102. Ca să fiu eficientă, mi-am făcut o listă cu alte cumpărături pe care le aveam de făcut, tip hârtie igienică sau șampon. 

Am ajuns curioasă la serviciul relații cu clienții, i-am arătat sceptică doamnei pe aplicație ce am comandat și parcă mă așteptam, dintr-o experiență mai mare cu ce nu funcționează la noi, să nu știe despre ce vorbesc. După câteva minute și discuții cu colegii, s-a întors cu o sacoșică plină cu diverse. Părea cam plină pentru 22 de lei. „Folosește lumea aplicația”, mi-a spus doamna, „dar trebuie consumate rapid”. Am zâmbit, așa e, știam, dar nu am văzut o problemă în asta. 

În pungă am găsit de Moș Nicolae: o pâine din care eu am mâncat vreo trei zile (redusă de la 1,5 lei la vreo 70 bani), 250 de grame de humus fin cu un iz de boia iute, o cutie cu cottage cheese, un iaurt de 400 de grame, o cutie cu unt de capră, alte două borcănașe cu un soi de iaurt-mousse, încă un iaurt cu vișine, și un mix de salam+cașcaval care a ajuns de două sandvișuri serioase.  Toate cumpărate pe 6 decembrie, de consumat cam până pe 8. Am mai aruncat în mix 1-2 legume rămase prin frigider și pot să spun că am mâncat din ele preț de vreo două prânzuri (grăbite) și două gustări dimineață/ seară.  

Pentru mine, care nu am mari pretenții la mâncare și nici nu am restricții în dietă, a fost un pachet decent și m-am bucurat să văd că aplicația funcționează. Da, e greu să te urnești pentru că încă sunt puține hipermarketuri pe listă (Cora și Penny), cu câteva filiale. Și nu o să merg de la Muncii la Lujerului dacă găsesc o ofertă, dar sper ca în următorul an să văd, pe lângă bistro-uri, mai multe hipermarketuri că înghesuie listele de pe bonapp.eco (care funcționează în București momentan; extinderea în alte orașe e plănuită pentru 2022).

Aplicația, disponibilă și pe iOS și pe Android, vine să combată risipa alimentară, spune Grégoire Vigroux, cofondatorul bonapp.eco. Consumatorii români își alocă aproape 40% din buget pentru alimente și băuturi, iar aplicația transformă aceste provocări de mediu, economice și sociale într-o oportunitate de afaceri durabilă. Un câștig atât pentru consumator, cât și pentru comercianți. Tiparul consumatorului este: locuitor în urban, cu un cont bancar, își dorește produse de calitate și să economisească bani.  

Într-un context mai larg, la nivel global irosim 40% din cantitatea totală de alimente, iar în România aruncăm anual în jur de cinci milioane de tone de mâncare. Iar risipa alimentară este cauza pentru 10% din emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel mondial. 

Mai multe despre risipa alimentară poți afla oricând și de la Food Waste Combat, un ONG din Cluj cu expertiză în lumea asta, de la cum să depozităm și să refolosim creativ resturile alimentare până la politici europene. Tot ei au creat și primul manual de sustenabilitate care a început să circule prin școli. (De la ei e și sloganul adaptat în titlu, Mulțumim, nu risipim.)

Dincolo de dorințele mele de evitare a risipei alimentare la nivel individual, există și o rețea de bănci de alimente care funcționează în țară. Dacă ești un hipermarket cu cantități mai mari de mâncare pe punctul de a expira, le poți dona spre unul dintre ONG-urile implicate, care vor distribui alimentele spre beneficiarii de pe listele lor, grupuri de bătrâni sau copii sau alte categorii dezavantajate. Detalii aici.  

Spor nouă la un consum responsabil (mai ales de sărbători)!

PS: Simt să menționez că nu am fost plătită de niciun brand pentru experiment.

PS2: Știu, și pe mine mă doare sufletul la cât plastic am adus acasă în pachet, dar nu putem acționa pe toate fronturile deodată. Hai cu mai puțină biciuire de sine.

---

Tombolă: Din sălbăticie: Poveștile de viață ale unui explorator, de Ben Fogle.

Provocarea cea mai mare a unui drum pe care pornești singur nu e să-ți faci bagajul. Nu e să găsești un loc în care să dormi sau ceva de mâncare. Provocarea cea mai mare, cum remarcă și Ben Fogle, rămâne chiar să rămâi tu cu gândurile tale, într-o liniște deplină, fără nimic care să te distragă de la tine. Atunci ești obligat să te uiți la tine, chiar dacă nu într-o oglindă și uneori poate să doară. Mulți oameni evadează în sălbăticie, dar nu poți evada niciodată de tine însuți, spune autorul aventurier care, printre altele, a vâslit mii de kilometri prin Atlantic.

Dă un reply la ediția asta cu numele tău și poți primi unul dintre cele trei exemplare ale jurnalului de călătorie al lui Fogle, Din sălbăticie: Poveștile de viață ale unui explorator, publicat în română la P!lot Books (eu doar am semnat prefața). Cartea s-a născut din experiențele (re)sălbăticirii autorului, e „scrisă pe genunchi, în căsuța din copac a copiilor, în timpul carantinei totale” și e doldora cu lecții care pot inspira propria ta călătorie.

Voi extrage trei nume via random.org și voi contacta câștigătorii pentru livrare. 

Până atunci, trei lecții scurte de la Fogle despre cum să lupți:

👣  Împotriva tuturor șanselor. 
👣  În proprii tăi termeni. 
👣  Cu natura, nu împotriva ei.

PS: Apropo de aventuri, de curând am publicat și varianta audio a călătoriei de pe Via Transilvanica. O găsești și pe Spotify sau Apple. Aici ai toată colecția DoR Audio, dacă ai drumuri lungi și timp în căști. 

---

Prima drumeție, primii pași prin zăpadă

Weekendul trecut s-a întâmplat ceva straniu și rar în viața mea. Vineri după-amiază mi se făcuse tare poftă să urc orice munte mic, mă mânca. Nu mă așteptam ca o parte din colegele de redacție să accepte invitația de pe azi pe mâine dimineață la trenul de 7:00 a.m. Dar șapte femei ne-am urcat spontan în tren cu cafea, ochi mijiți și am pornit spre Cabana Postăvaru, vecină cu Brașovul.

Mă leagă de masivul ăla ceva coborâri tremurânde la începuturile pe scânduri (schiuri), mă leagă de vârful Postăvaru și prima drumeție post carantina din 2020. Am simțit să merg acolo și m-am bucurat de așa companie entuziasmată, o parte dintre ele la început de drum (montan).

Vreau să o las pe colega mea, Andreea Vâlcu, community manager la DoR, să vă povestească cum i-a fost în prima drumeție:

La poalele muntelui mă gâdila în tot corpul entuziasmul că urma să ne apropiem de brazii înzăpeziți. De două, trei ori mai văzusem munții, în trecere sau din mașină, dar nu m-am apropiat niciodată. Îmi proiectam priveliștile de pe net, liniștea care te înconjoară, febra musculară de-a doua zi și energia și adrenalina pe care ți le oferă cu generozitate o experiență pentru prima oară.

Anca ne-a făcut cu o zi în urmă și instructajul vestimentar; pe scurt: bocanci, straturi, exterior impermeabil, gustări hrănitoare și niște ciocolată. Straturile le-am bifat, dar hainele impermeabile le-am înlocuit cu și mai multe straturi. 

Am urcat cu gura până la urechi până aproape de telegondolele care își vedeau liniștite de drum pe deasupra noastră. Acolo, panta a devenită ceva mai abruptă – pentru un om mai puțin obișnuit cu altceva decât planuri plate – și urcând mai greu, m-am uitat în jos să văd cam cât am avansat. Apoi m-am uitat în sus să înțeleg ce pericol mă paște și pulsul a început s-o ia razna când m-a izbit cât de abrupt era, de fapt, cum aluneca zăpada și ce naiba fac acum, în ce m-am băgat, n-am cum să urc nebunia asta nici până mâine, aici rămân. 

Transpirația colinda printre straturile de haine, cât panica și adrenalina se așezau în corp. Un pas nesigur m-ar fi dat de-a dura înapoi și genunchii s-au înmuiat ca biscuitele în laptele fierbinte. În același timp, în jur s-a făcut o liniște în care auzeam doar pulsul. Nu mai vedeam nimic decât panta dinaintea ochilor, așa că am strâns din dinți și mi-am zis că singura soluție e să continui să pun un pas în fața celuilalt. Respirând sacadat, cu mușchii încordați la maximum, am continuat. Să rămân în fund, pe zăpadă, așteptând să-mi treacă frica de înălțime nu era o opțiune. Doar tânjeam să merg pe munte încă din vară.

Nu știu cât a durat tot momentul, dar urechile au început să capteze sunete abia după ce-am ajuns mai sus și am trecut printr-un gard scobit (care delimita pârtia), cât să încapă o siluetă medie. Scoteam flăcări printre straturile de haine în timp ce zâmbeam și mă gândeam sincer că ăsta e unul dintre puținele momente în care mă simt cu adevărat mândră de mine.

Între timp am legat o prietenie cu o cracă solidă (pe care am botezat-o Gelu) și în care m-am sprijinit până i-am uscat scoarța. Când am ajuns la Cabana Postăvaru, ciorba fierbinte cu smântână și ceapă roșie, salamul de biscuiți și negresa dulce cu glazură fină și nucă au fost cel mai delicios prânz, pe care l-am stins cu un vin fiert care ne-a afundat în scaune.

Contrar aparențelor, și poate teoria e cunoscută printre munțomani, urcușul a fost apă de ploaie pe lângă coborâre. Fiecare pantă îmi părea un ghețuș greu de controlat și am apreciat mâinile întinse care m-au ajutat, pe alocuri, să cobor.

Curbele au fost mai alunecoase ca fulgii strecurați ocazional pe la ceafă. În același timp, m-am concentrat să nu fac un pas greșit, să rămân „cu fața la perete”, adică orientată spre adăpost (în caz de dezechilibru, să cad cu nasu-n zăpadă și nu în prăpastie). 

Nu m-am mai gândit la muncă, la deadline-uri, la anxietatea unei prezentări, la vasele din chiuvetă, la coșul plin cu rufe, la cumpărături, la haosul din țară, sau cum n-am timp, oricum, de niciuna dintre ele. 

Am fost eu cu mine în fața obstacolului, calculând pașii, încordând mușchii, dozând respirația și ascultând corpul cum îmi ghidează cu încredere toate mișcările și simțurile ca să mă păstreze în siguranță.

🚠 Notă: Traseul de care povestește Andreea începe de la poalele pârtiei din Poiana Brașov (1.020 m), unde puteți ajunge și cu autobuzul 20 (electric, yes!) din centrul Brașovului și traversează pădurile din jurul ei, până la Cabana Postăvaru (1.604 m). Asta înseamnă o drumeție de vreo două ore până acolo, în funcție de mărimea grupului, de condiții și de pregătire. Trebuie să urmărești de la început până la cabană marcajul de pe arbori cruce roșie și să te oprești din când în când să te uiți și să miroși în jur. Iar dacă vrei o poveste care să te apropie de atmosfera poetică din jurul Poienii, citește Accidentul, de Mihail Sebastian.

⛰️ Bonusache: Vă invit și în ReMediu la munte, grupul pe care l-am creat acum un an cu intenția de a organiza ocazionale ture ușoare la munte (se numea Bandă Roșie inițial, dar l-am redenumit pentru că există o gașcă de ghizi cu numele ăsta). Nu m-am ocupat atunci de el cum aș fi vrut, dar m-au inspirat fetele să mă întorc să-l cresc.

Intenția va fi să lansez din ianuarie 2022 câte o invitație lunară la drumețit. Nu va costa nimic în afară de cheltuielile proprii, intenția fiind să găsim, în timp, parteneri de drumuri, scurte sau lungi. Dacă e o idee care-ți surâde, dă join și ne regăsim la un moment dat. Și da, poți da linkul mai departe oricui crezi că mai simte nevoia.

Cărări line în fiecare zi!

---

Invitație: Marea meștereală pentru coronițe de Crăciun

Cu Alexa Petre, una dintre fondatoarele Flori Sauvage, un atelier floral cu grijă pentru mediu am vorbit prima oară prin iulie 2020, pe vremea când am ținut un jurnal al consumului de plastic pentru DoR. Alexa mi-a povestit cum mai are discuții amuzante cu cofondatoarea Georgiana, despre cum spală cutiile de iaurt înainte să le arunce și cum generează priviri mirate din partea familiilor.

Atunci am despicat cum buretele floral folosit în aranjamente este o problemă. Pe scurt, buretele floral este o formă de plastic nereciclabil, care se degradează în sute de ani și conține compuși toxici, printre care și negru de fum. A povestit aici cum a fost să facă switch-ul spre zero bureți.   

Dacă nu vei ajunge la atelier, poți oricând comanda kit-ul complet și vei primi și un tutorial de asamblare. 10% din sumă va ajunge către Asociația Mai Mult Verde, pentru plantări de arbori.

Acum, în preajma sărbătorilor, Alexa revine cu o invitație pentru cititorii DoR & Re:Mediu. Sâmbătă, pe 18 decembrie, de la 10:00 vă invităm la un atelier live în care vom meșteri la coronițe. 

Alexa și Georgiana ne fac cadou nouă kit-uri complete și ne vor ghida să le asamblăm într-un atelier care va dura, răbdător, 1-2 ore. Coronițele le puteți lua apoi acasă și agăța unde vă e mai drag.

Asta înseamnă că avem nouă locuri de pus la bătaie și că te invit să te înscrii în acest formular (până pe 12 decembrie, la 12:00). Din păcate, deschidem invitația doar celor care locuiesc sau vor fi la momentul respectiv în București și pot participa fizic (cu un certificat verde + cu o mască de purtat la interior). Au întâietate primii nouă înscriși, dar dacă din varii motive, cineva nu va putea participa, vom contacta următoarele persoane de pe listă. În privat revenim și cu locul întâlnirii.

---

Inițiative locale: În jurul pădurilor din Corbeanca

de Tea Vasilescu

Locuiesc în Corbeanca și m-am mobilizat de la început de noiembrie să strâng 35 de vecini. Alpinistul Alex Găvan locuiește în Paradisul Verde și e inițiatorul Centurii Verzi a Capitalei, Daniel Sărdan vrea să salveze Codrii Vlăsiei și locuiește în Balotești, Mihai Hudema, șeful Comisiei de Mediu din Consiliul Local Corbeanca și fost silvicultora a fost întotdeauna alături la inițiativele mele de mediu din Corbeanca. 

Am vrut să vedem ce putem face pentru a opri tăierile – legal pădurea e în categoria exploatare/protecție, deci pot tăia progresiv 70% din ea, din păcate. Ne-am întâlnit și pentru a vedea ce se va întâmpla în preajma viitoarei centuri a capitalei, A0, ce va rade o parte din Pădurea Petrești și va trece la un kilometru de casa mea. 

Printre întrebări: Ce măsuri de protecție a localităților prin care trece se iau? Cum se va conecta cu DN1? Se va planta în jur o perdea forestieră care să ne protejeze de zgomot și poluare? Suntem unanim de acord că o centură nouă e necesară, nu suntem încântați însă că trece chiar așa aproape de casă. S-au apucat recent de lucrări pe partea de DN1 ce ține de Balotești, urmează defrișările din Petrești, probabil. Le dau cam 10 ani – constructorii zic trei, vecinii 20, hai la mijloc. Aviz celor ce vor să își ia teren scump în Corbeanca (și Ilfov) lângă pădure și/sau lac. 

În martie 2021 am fost la Primăria Corbeanca să ne interesăm de o parcelă pe care s-o plantăm. Viceprimarul Snagoveanu ne-a făcut legătura cu Romsilva și cu pădurarul local, peste două săptămâni am mobilizat 100 de vecini și am plantat stejari, păr sălbatic și încă ceva specii, în noroi până la gat, în găuri de burghiu, lângă o zonă deja împânzită de vile în pădure. A fost soare și socializare și prima plantare a copilului meu și a prietenilor lui.

Din păcate, lângă terenul plantat astă primăvară s-a tăiat o parcelă mai mare decât ce am reușit să plantăm atunci. De asemenea, dintre puieți s-au prins tare puțini.

Foto de Alexandra Petrache de la plantarea din Corbeanca, martie 2021

Acum o lună am făcut o plimbare prin spatele Pădurilor Regale din Corbeanca. Am ignorat gunoaiele din lizieră, eram recunoscătoare că am unde să mă plimb înainte de job, la un kilometru de casă. Până am văzut copacii marcați și plăcuța cu datele șterse de pe unul dintre ei. Mi-a crescut tensiunea, am trimis pozele și locația pe grupul de WhatsApp Activ Corbeanca.

Am zis atunci că îmi pot asuma o Întâlnire a Comunității despre păduri, prin ianuarie-februarie 2022, dar m-am perpelit să aflu cât mai multe ASAP, să înțeleg pe ce lume mă aflu și să strâng oameni faini în jurul unei cauze, că asta știu să fac.

În prima duminică am strâns 10 vecini pe care îi știam interesați de păduri, dintre cei cunoscuți la ecologizarea de acum 1 an, și pe facebook-ul Corbeanca Social Community; plus celor care au scris recent despre defrișări (primăvara și toamna duduie drujbele în toate pădurile din Corbeanca).

Am înțeles că e musai să fim mai mulți (în jurul poveștii Centura A0) și rezum soluții:

🌳 Avem nevoie să știm traseul oficial A0 și cât se defrișează din Pădurea Petrești și restul pădurilor din Ilfov.

🌳 Pentru asta vom face adrese la Primărie, Consiliul Local, Consiliul Județean, constructor, la Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor.

🌳 Pentru pădurile din Corbeanca ce nu vor fi tăiate din cauza A0 – să reluăm legătura cu Romsilva, pădurar, Ocolul Silvic București.

🌳 Pădurile din Corbeanca nu vor supraviețui și crește fără o Centură Verde a Bucureștiului, asta ar fi soluția durabilă: avem nevoie de o strategie pentru a proteja cei 3-4 milioane de locuitori de viiturile ce vor veni, căci vor veni. Și să nu uităm de rolul lor social și de sănătate. Alex Găvan rezumă nevoia unei centuri verzi în acest clip, parte dintr-un documentar produs de vecina noastră, Nicoleta Talpeș.

🌳 Trebuie să ne organizăm pentru a schimba statutul pădurilor din Ilfov în pădure de protecție sau arie protejată.

Tea Vasilescu este specialist în comunicare pentru Viitor Plus, o asociație care desfășoară proiecte ce țin de protecția mediului. Dacă vrei să te implici în inițiativele din Corbeanca și din jur, o găsești la tea.vasilescu@gmail.com/ 0723591801. Citește aici întreaga poveste.    

---

Memento: Astăzi de la 18:30, hai să vorbim despre climă

Nu uita că azi te așteptăm de la 18:30 Live pe Facebook-ul DoR pentru o discuție despre climă și schimbări climatice cu trei cercetători ai comunității InfoClima.ro, care vor să aducă și să explice mai des în spațiul public argumentele științifice. Vino cu orice curiozități, pentru că întâlnirea are rol de învățare (și pentru mine). 

Resursă: Ca să te pregătești de discuție, poți citi și acest mini-ghid de la NPR care încearcă să pregătească reporterii din domeniu, dar mi se pare de bun simț pentru oricine, pentru că explică în câțiva pași cum clima se schimbă mai repede ca oricând în istoria civilizației moderne, în primul rând din cauza activității umane.