Am fost cu toții încărcați în ultima lună. Da, a trecut o lună. Și probabil vom mai fi, dar trebuie să ne tot repetăm că facem, că suntem ce putem, cum putem. N-am simțit că în această lună a fost mult spațiu de alte povești, dar cred că avem nevoie să mai luăm câte o pauză. Însă fără griji, ne întoarcem mai jos și la subiectul energie.

Dar apropo de ce putem, într-o zi de început de martie eu nu am putut decât să mă urc într-un tren spre Focșani. Aflasem că în Centrul de reabilitare pentru fauna sălbatică al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) stă cuminte un râs prins recent într-o cușcă, în Munții Tarcău.

Am nimerit o zi de explorare, spre Golul Lepșei, într-o Vrancea cu zăpezi proaspete și neatinse care mi-au ajuns până la brâu în unele porțiuni. Mi-a rămas în minte locul în care zăpada acoperise puii de brazi de păreau ca niște mici fantome. Sau ca niște copii ascunși sub un cearceaf imaculat. Sau ca niște bezele. Sau ca fiecare ce vrea să vadă. A rămas și sentimentul de spațiu neatins, proaspăt, ca o coală albă. Sălbăticie și liniște. Bucurie ca-n copilărie și panouri de atenționare, foarte precise, că sunt urși în următorii 20 de kilometri. Dar n-au fost să fie în calea noastră nici de data asta, deși și Vrancea e un hub preferat de ei.

Am fost cu o parte din echipa ACDB, care petrece des timp în teren ca să monteze și să verifice camere prin păduri, pe trunchiurile arborilor pentru monitorizarea faunei, să schimbe cardurile sau bateriile de la ele, și evident să verifice ce animale au rămas înregistrate. De la urși, lupi, vulpi, căprioare, râși și alte rude mai mici, e tot spectrul. Pentru asta parcurg zeci de kilometri, chiar și cu zăpadă mare și diferențe de nivel de sute de metri, pentru că sălbăticia e mai rar pe marginea șoselei.

Au inventariat și monitorizat de-a lungul timpului urs, lup și acum râs. Mai prind unele exemplare pentru perioade scurte ca să le poată pune coliere GPS și ca să le poată monitoriza parcursul în sălbăticie.

La începutul anului trecut, spre exemplu, au capturat doi râși ca să le pună GPS. Cei doi masculi, prinși între județele Vrancea și Bacău dau date zilnice despre deplasările și habitatele folosite. Teritoriile pe care le acoperă cei doi sunt între 120 - 230 Km2 și implică păduri și pășuni, în care găsesc cu ușurință căprioare, prada lor preferată. Unul dintre râși a acoperit în martie, spre surprinderea urmăritorilor, un teritoriu mult mai mare (circa 700 Km2), față de lunile aprilie, mai și iunie, când a umblat pe aproximativ 120 Km2.

Gândul că trec printr-un teritoriu pe care-l străbat și râșii, cele mai mai mari feline europene, atât de greu de surprins pe viu, atât de bune la camuflat, mi se pare un privilegiu și un motiv în plus să fiu mereu atentă prin pădure, poate într-o zi, poate la un moment dat în viața asta, după un trunchi, se va întâmpla să prind doi ochi. Fiecare cu idealurile lui.

Echipa prinsese pe 25 februarie un râs, primul pe 2022, într-una din cuștile pe care le au în teritoriu. Un mascul de aproximativ șase ani, sănătos, la vreo 27 de kilograme. „Capcana s-a declanșat”, mesajul care vine către echipă când râsul intră și se închide automat, fusese un semn mult așteptat, chiar dacă uneori poate fi și fake news. Uneori poate fi activată de vânt, de pisici sălbatice, sau recent chiar de doi râși pezevenchi care reușiseră să scape.

Dar de data asta fusese o noapte prelungită cu medic veterinar, cu adormirea râsului, cu transferatul lui într-o pătură cu flori care amintește echipei de o carpetă și pe care vor s-o schimbe.

Râsul a fost capturat în cadrul proiectului Life Lynx, al cărui scop e să salveze de la extincție specia în zona munților Dinari și Sud Estul Alpilor. Populația a scăzut drastic în zonă prin anii 1960, apoi s-a încercat o repopulare, însă cu prea puține animale, doar din Slovacia. Populația de acolo este în prezent consangvinizată, datorită numărului mic de indivizi existenți (iar asta poate duce la malformații, printre altele).

Pentru salvarea ei este nevoie urgentă de introducerea a noi indivizi din alte populații, precum cele din România și Slovacia, populația de râs din Carpați fiind printre cele mai sănătoase din Europa și cea mai potrivită genetic pentru relocare. În cadrul proiectului se capturează în medie doi râși pe an, în cea mai mare parte masculi.

Un studiu recent realizat în Meridionali arată că sunt mai mulți râși față de alte zone studiate în Carpați, precum Slovacia. Râșii mișună pe teritorii mari (aproximativ 170 de km2 femelele, 260 km2 masculii) și puțini la un loc (1-2 indivizi în 100 km2). O altă zonă de studiu monitorizată la Lepșa, în Vrancea, în care au fost identificați șase râși, se întinde pe 400 km2. O distribuție din anii 2012-2016 arată că în Europa erau 8.000-9.000 exemplare, dintre care 7.000-8.000 în UE, dintre care în zona Carpaților 2.100-2.400, față de 130 (și cu tendințe de scădere) în zona munților Dinari.

Râsul e un animal teritorial. Marchează locurile prin urină și frecarea obrazului, „buletine chimice”, spun cercetătorii, prin care animalul își face cunoscută prezența și obține informații despre „relațiile de proprietate” dintr-o anume zonă. Cu excepția femelelor cu pui de până-ntr-un an (dup-aia se separă), râsul e solitar și caută multă vegetație să se poată refugia sau ascunde. Masculii nu participă la creșterea puilor, ci concurează pentru femele în timpul sezonului de reproducere (iarna târziu), și de-asta teritoriile lor se suprapun cu cele ale femelelor, în timp ce încearcă să îndepărteze alți masculi. Din cauza concurenței la femele, ele au fost mai greu de prins pentru relocare.

Subscribe now

Studiile au arătat că masculii de râs ating maturitatea sexuală pe la 2-3 ani, putând să se reproducă până pe la 17 ani, atunci masculul care încă este în carantină în centrul ACDB, la șase ani, este fertil și deja experimentat, așa că are toate șansele să își dea genele mai departe, într-un areal mare, cu pradă suficientă și competiție scăzută. Primul râs relocat din acest proiect, Goru, cinci ani, a reușit să se reproducă în fiecare an, spune echipa, iar probele genetice (păr și excremente) au dovedit că Goru este, într-adevăr, tatăl puilor. În rest vânează constant, deci s-a adaptat. Toți râșii relocați în proiect poartă coliere GPS, pentru monitorizare, iar când fac pui se încearcă și captura lor temporară, ca și ei să poată fi urmăriți.

Când am băgat nasul printr-o crăpătură între două lemne din garsoniera râsului de la centrul ACDB, nu am mai prea avut cuvinte. Râsul stătea pe o cracă de lemn amenajată la vreo doi metri de la sol, tolănit, liniștit, chiar nu cred că auzise de război. M-am uitat în ochii lui câteva secunde și am simțit o copleșeală de cel mai bun fel, pentru că am ocazia să-l văd pe viu, fie și în tranziție.

Mi l-am imaginat alergând prin zăpezi, mi l-am imaginat bucurându-se de multe sute de kilometri sau scuturându-și capul de o zăpadă proaspătă căzută de pe vreo cracă. Sau alergând o căprioară și îndeplinindu-și parte din rol în ecosistem. Mi l-am imaginat bine și m-am umplut și eu de bine.

💥 Mulțumesc de primire și ghidaj Teodora Sin, Andrea Gazzola, Ilenia Marocco, Andrei Dinu. Pentru centrul de reabilitare a faunei sălbatice al ACDB puteți dona în mai multe feluri aici. Iar un „inventar” al râșilor relocați puteți vedea aici, cu nume și tot.

Redeschiderea minelor de cărbune: o himeră

S-a rostogolit prin presă săptămânile trecute o veste cum că „redeschidem” minele de cărbune, după o declarație a lui Frans Timmermans, vicepreședintele Comisie Europene și pe scurt, părintele Green Deal-ului, așa că am căutat să înțeleg ce ar însemna în primul rând pentru România o întoarcere la industria asta, când noi ar trebui să mergem spre regenerabile, odată cu restul Europei.

Primul lucru pe care l-am înțeles din discuția cu Mihai Bălan, expert în politici energetice și parte a think tank-ului specializat în energie și politici climatice Energy Policy Group a fost că folosirea termenului redeschidere nu-și are rostul. Timmermans a spus, într-adevăr, că suntem într-o situație de criză și că trebuie să ne cântărim toate opțiunile, ca să fim cât mai repede, cât mai puțin șantajabili de Rusia. Iar ca idee, avem discuțiile despre cum să scăpăm de importul rusesc de gaze în Europa de peste 10 ani, spune Bălan, dar războiul a venit să accentueze nevoia unei rupturi. „E cea mai importantă măsură pentru Europa.”

În România a ajuns știrea neconstructivă cum că vom putea redeschide exploatarea de cărbune, că industria poate avea un viitor, când Timmermans a subliniat explicit că redeschiderea de mine ar fi o nesăbuință, în drumul spre energii regenerabile. A spus, însă, că putem folosi centralele pe cărbune pe care le avem deja, ca să nu mai consumăm gaz, „sub nicio formă redeschiderea unora vechi”.

În România nici nu ar fi posibil, spune Bălan, pentru că centralele noastre pe cărbune s-au închis din lipsă de profitabilitate, plus că unele dintre ele și-au atins durata de viață, nu mai aveau avize de mediu, tehnice, omologări și altele.

Pe de altă parte, cărbunele din România, care nu acoperă centralele pe care le avem, e un cărbune de calitate inferioară, față de cărbunii din Polonia, sau Australia și a început să fie greu exploatabil din lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani, „și atunci scade eficiența, plus că se întâmplă accidente de muncă”.

„Redeschiderea sectorului carbonifer e o himeră”, spune Bălan, nu se poate face, pentru că ar trebui să se întâmple pe un termen foarte scurt, cât să trecem iarna, pentru că scopul mare = regenerabile. „Aici e jocul critic, dacă nu ai făcut investiții atâta timp”, nu poți să vii să le faci acum, pentru un an de exploatare.

În România mai producem energie electrică pe bază de cărbune la Complexul Energetic Oltenia, asta însumând aproximativ 20-25% din energia produsă de România. „Dar și CEO are deja un plan de decarbonare aprobat, prin care vor trece capacitățile de producție de pe cărbune pe gaz, apoi pe energie solară.” Se va crește puțin capacitatea de producție pe cărbune, spune Bălan, „dar asta nu înseamnă grup nou sau construcții noi, ci folosesc puțin mai mult ceea ce avem deja”.

Fondurile de regenerabile există

Pe noi ne și sperie Green Dealul, spune Bălan, e greu să beneficiezi de toate oportunitățile transformaționale, când țara noastră nu are, macro, background-ul de investiții principale în energie verde. Atunci, ar fi fost ușor să credem că ne lăsăm trași tot spre ce e cunoscut, printre care și cărbunele.

Însă, spune Bălan, „România dispune în momentul de față de cei mai mulți bani din istoria ei” pentru investiții spre o tranziție verde. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt în jur de 1,6 miliarde de euro pentru investiții în energie, iar pentru modernizare 16 miliarde de euro. „Asta permite transformarea totală a sectorului” în următorii 7-8 ani, „iar Ministerul Energiei a anunțat primele call-uri pe proiecte pentru noi capacități regenerabile”.

E nevoie de un schimb de mentalitate la nivel de societate, mai subliniază Bălan, noi le percepm ca pe investiții scumpe pentru că acum 12 ani când le-am instalat pe primele așa au fost, dar acum sunt ieftine „pentru că a progresat tehnologia”.

Însă un alt aspect la care trebuie să fim atenți este că tehnologia pentru fotovoltaice, spre exemplu, e produsă în China. „Aici e o luptă și pentru Europa, și pentru România, să încercăm să construim aici facilități de producție, să dezvoltăm în România un lanț valoric al tehnologiilor de generare - turbine eoliene, panouri fotovoltaice, pompe de căldură (și altele), altfel nu facem decât să înlocuim o dependență de gazul rusesc cu o dependență de China. Încet, încet trebuie să reducem și dependența asta.”

Separarea termenilor „sustenabilitate” și „energie verde”

Ca să ne întoarcem puțin la declarațiile Comisiei, o altă veste care a alarmat în ultima vreme a fost (așa zisa) definire în UE a gazului natural și a energiei nucleare ca energii regenerabile. Nu e cazul să ne alarmăm, pentru că gazul și energia nu vor fi clasificate ca regenerabile, spune Bălan. Taxonomia la care tot lucrează Uniunea înseamnă un set de reguli, definiții pentru instituțiile finanțatoare, de tipul băncilor, care au nevoie să înțeleagă care sunt investițiile sustenabile și care nu.

Aici ar trebui să ne oprim, să explicăm că e o diferență totală între „energie verde” și „investiție sustenabilă”. „Ei nu au spus că energia nucleară și gazul sunt verzi, ci doar că au rol în atingerea acestei sustenabilități pe termen lung, e o recomandare pentru finanțatori, care se bazează pe ce le spune Comisia”. Și da, a fost o dezbatere lungă, lobby câștigat de țări precum România, Franța, Cehia, care fie au rezerve de gaz sau de energie nucleară, „dar asta nu înseamnă că sunt investiții verzi”.

Prin gaz, până la regenerabile

Gazul e menit să înlocuiască cărbunele și să fie o punte de tranziție către energia verde, a spus Comisia Europeană, pe principiul Do no significant harm (nu face niciun rău semnificativ). Dacă taxonomia stabilește un cadru de clasificare a activităților economice sustenabile, acest principiu vine să se asigure că orice activitate, investiție propusă de o țară nu contravine altui principiu definit în taxonomie. Tocmai de-asta, decizia de a vedea gazul ca punte a fost contestată din mai multe părți, pentru că e un combustibil fosil, ceea ce înseamnă emisii mari, deși mult mai mici ca cele care ar veni de la cărbune.

Noi trebuie să fim neutri ca emisii până în 2050, ceea înseamnă că tranziția prin gaz, spune Bălan, nu va ajuta România, pentru că ar însemna, de fapt, două tranziții.

„Într-un fel, ajungem la o idee nepopulară la prima vedere. Poate că e mai bine să mai tragem 2-3 ani de cărbunele pe care îl avem și apoi să trecem direct la energie regenerabilă, decât să închidem de tot cărbunele mai devreme, să construim centrale pe gaz, care OK, grosso modo sunt pe la jumătatea emisiilor față de cărbune - dar care nu ne protejează independența energetică pentru că tot va trebui să importăm o parte -, și apoi să facem încă o tranziție spre regenerabile. Nu au sens două tranziții.”

Pe scurt, nu merită să ne vulnerabilizăm tranziția trecând prin gaze, când am putea accelera investițiile în energia verde, acum că sunt și fonduri disponibile.

În momentul de față, dacă schimbările climatice erau principala temă de îngrijorare, spune Bălan, acum e pe același plan cu asigurarea securității energetice. „Iar securitatea energetică - și a României și a Europei - poate fi asigurată doar prin trecerea la climate neutral technologies; hidrogen, pompe de căldură etc.”

Importanța rețelelor de termoficare și risipa de căldură

Dacă vorbim pe larg de sistemul energetic, putem da un zoom in pe partea de căldură, unde am investit mulți bani în acele rețele de gaz și încălzire de gaz pe apartamente, spune Andrei David Korberg, cercetător în modelarea și analiza sistemelor energetice regenerabile și membru al grupului de planificare sustenabilă a energiei la Universitatea Aalborg, din Danemarca. „Vedem acum că nu e o soluție, mai ales când noi trebuie să limităm consumul de gaz.”

Avem niște rețele de termoficare în România, unele foarte vechi (în București, spre exemplu, și în alte mari orașe), mare parte dintre ele într-o stare proastă. „Acele rețele de termoficare sunt importante și ar fi bine să ținem de ele”.

„Conform statisticilor, din totalul cererii de energie din România, jumătate merge pe partea de încălzire, „ceea ce este foarte mult și nu se acordă destulă atenție, iar centralele de apartament sunt „un mod ineficient de a construi și de a încălzi locuințe”.

Ministrul Mediului Tanczos Barna declara pe finalul lui 2021 că urmează un set de măsuri care vor interzice instalarea de centrale termice individuale pe gaz, tocmai pentru scădea nivelul de poluare a aerului. „În urma încălzirii locuințelor și în urma traficului, substanțele nocive rămân blocate în straturile de aer în apropierea suprafeței”, a spus ministrul Mediului, „mai ales dacă vremea este liniștită, rece și uscată”.

Tot pe finalul anului trecut, şefa Directoratului pentru energie al Uniunii Europene declara că forul european nu va propune interzicerea centralelor termice de apartament „peste noapte”. Paula Pinho a mai spus că, pe de-o parte, oficialii UE au introdus mai multe cerințe „pentru a ne asigura că se va renunța gradual la centralele pe gaz”, dar că pe de alta, trebuie să ne uităm și la diferențele dintre statele membre, că unele țări UE sunt mult mai aproape de decarbonizare decât altele.

Aici ar interveni rolul rețelelor de termoficare: în reducerea consumului de combustibili fosili și în creșterea eficienței și securității energetice. „Rețelele de termoficare pot suplini o parte din cererea de căldură și acolo unde sunt, cel puțin în momentul de față ar fi bine să le păstrăm, pentru că altfel ne facem viața mult mai grea și mult mai scumpă.” Unul din rolurile principale ale rețelelor de termoficare, spune cercetătorul, „este de a recicla căldura”.

În Europa, spre exemplu, mai multă căldură este risipită în timpul producerii de electricitate decât e nevoie ca să încălzești toate clădirile. Prin colectarea căldurii risipite atât din industrii cât și din producția de electricitate, și folosind tehnici smart comunitare, e posibil (într-un caz ideal) să salvezi tot gazul natural folosit pentru încălzirea clădirilor din Europa. Asta nu înseamnă doar economii în bugete, ci și într-o reducere considerabilă a emisiilor de CO2.

E multă căldură, deci, pe care am putea s-o captăm și s-o folosim. Spre exemplu, spune Korberg, „industria arde mult combustibil, iar în procesul de ardere se elimină foarte multă căldură, care ar putea fi folosită, dacă am avea o rețea de transport a căldurii.” Un alt exemplu concret care funcționează în Europa sunt pompele de căldură care în rețelele de termoficare folosesc căldura din sistemul de canalizare.

„Sistemul de canalizare are o temperatură constantă de-a lungul anului, iar acea căldură este una reziduală care poate fi folosită, practic, prin instalarea unor pompe de căldură (n.r. la nivel de cartiere, orașe).” Tot de pompe de căldură poate fi captată și un anumit tip de căldură care provine din râuri sau lacuri, spune cercetătorul, „apoi băgată în sistemul de termoficare, lucru care-i oferă mai multă flexibilitate”.

Un sistem atât de divers ar duce și spre o securitate energetică, pentru că variația surselor l-ar face mai puțin dependent de gaz. „Da, într-un sistem de termoficare e nevoie de combustibil până la un anumit nivel pentru suplinirea zilelor reci, spre exemplu, dar consumul ar fi mult mai mic decât dacă folosim doar combustibili fosili.” Astfel, sistemul ar deveni mai robust, și mai rezilient în cazul unor crize energetice.

Nu trebuie să uităm însă, spune și Andrei Korberg, că trecem printr-o situație foarte delicată. Dincolo de ce soluții avem, „luptăm pe două fronturi; pe de-o parte războiul din Ucraina, și pe de alta criza climatică și încercăm să le împăcăm pe ambele”. Deși soluțiile pentru independența energetică față de Rusia sunt aceleași cu soluțiile pentru criza climatică, adică eliminarea combustibililor fosili, „aceste tranziții se întâmplă pe o perioadă îndelungată, ai nevoie de ani pentru schimbări majore, nu ne putem lua toți anul viitor mașini electrice.”

Ce e de reținut e că avem aceste low hanging fruits, adică soluții la îndemână, schimbări ușor de făcut pentru o mai mică risipă energetică, care nu cer marea cu sarea de la noi și care țin mai mult de o mobilizare la nivel de politici. Ele sunt:

⚡ Creșterea capacității de energie regenerabilă și integrarea lor în sistem;

⚡ Să ținem de rețelele de termoficare și să le modernizăm;

⚡ Pompele de căldură, pentru că pot fi instalate cu ușurință și care, pe scurt, sunt o legătură între partea electrică și căldură;

⚡ Electrificarea mobilității: mașini, autobuze și altele.

„Dacă am investi în cei patru pași, am putea ajunge departe. Așa eliminăm foarte mult gaz pentru încălzire și foarte mulți combustibili fosili din mașinile personale; câștigăm securitate energetică, nu mai importăm la fel de mult și câștigăm la nivelul de emisii de carbon.”

💥 Citește pe larg aici explicațiile cercetătorului Andrei Korberg despre drumul nostru către regenerabile.

PS: Masha, o ursoaică din Ucraina a ajuns cu bine la Sanctuarul de urși de la Zărnești.

Re:Mediu

Râșii, cărbunele și risipa de căldură