Colonizers go to war with nature and call it a business opportunity.
I tell you that even the dead have drowned in their graves.
and you asked me to be polite.
You asked me not to blame or shame
and remember the color of my skin,
the sound of my tongue
and my place in your world.
You tell me to give you a little bit more the benefit of the doubt
to put my face in front of the camera and give you the perfect smile for hope and forgiveness.
You take, and take, and take until we give birth to our babies into the same water as our dead.
and even then, you gather like vultures and see our helplessness as your charity.
I tell you that there has been a massacre and the land will never be the same
the soil will never grow the same.
100 Dead
200 Dead
1500 Dead
and no negotiation. no negotiation.
and one day it will be your home, your family, your land.
I pray and I hope you make the right choice.
If there is one thing I want you to deliver to the rest of the world it is that you cannot negotiate with nature.
There will come a time when no amount of dollars will be able to make up for what is lost and what is broken. We are in a critical time in history.
And we don't have much left.

(Ayisha Siddiqa, activistă, Pakistan)

N-am putut să nu deschid cu poemul ăsta (o parte din el). A venit neașteptat, după două întâlniri complicate pe final de săptămână la COP27, în care mai mulți oameni – ONG-iști, activiști, experți de mediu, alți foști președinți de COP-uri, cei afectați de dezastre naturale – au explicat în repetate rânduri despre cât de important este ca cei din The Global South să primească despăgubiri pentru toți anii de pierderi. Pentru reparații – acolo unde se mai poate repara ceva, căci viețile oamenilor nu le poți recupera.

Au spus cum fondul Loss & Damage (dacă poate nu ai citit articolele dinainte, a fost subiectul principal la acest COP) nu este un act de caritate. Cum dacă nu înțelegem asta, „maybe this COP is lost and damaged”.

Marile puteri nu se pot pune de acord pentru a face public acest angajament, dintr-o multitudine de motive (cine-l va plăti, cum se împart fondurile către țări). Well, Uniunea Europeană, ca să fiu cinstită, pare, cel puțin din declarațiile vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, cam cea mai deschisă, cu mențiunea lui că e nevoie, de fapt, de un mozaic de măsuri. Pentru că crearea unui fond ar putea dura mulți ani, „iar populațiile vulnerabile nu mai au ani de așteptat”, poate putem folosi din ceva infrastructură existentă.

One day it can be your home, your land, your children. Cei afectați s-au chinuit să țină „momentum”-ul în viață pe subiectul ăsta în toate felurile, în discuții, în stradă în cele două săptămâni. Pe lângă cortul denumit „Cairo”, cel în care s-au ținut toate update-urile zilnice legate de COP pentru presă, s-au adunat zilele trecute câteva sute de oameni care au scandat printre altele El pueblo unido, jamas sera vencido (poporul unit nu va fi niciodată înfrânt). Oamenii simt că se apropie finalul și că decizia în favoarea lor nu vine. E ca și cum aștepți într-un aeroport și avionul tău tot nu mai apare pe tabel. Întârzie, întârzie, până ajunge să fie anulat.

De punctat mai e că parcă lui Timmermans i-a venit prea ușor să spună că Sudul nu ar trebui să se mai distingă de Nord, că am ajuns la o complexitate globală prea mare ca să ne mai divizăm în Nord și Sud, buni și răi, că n-ar vrea să vadă asta întâmplându-se. Pe de-o parte, îi dau dreptate, pe de alta, e mai ușor să spui asta, cred, venind din Nord.

Share

Momentan, ca detalii tehnice, Președinția a scos în lume un draft de cover text (al treilea, de fapt). Despre ce e un cover COP text și despre importanța lui poți citi aici – pe foarte scurt, e o declarație de toate lucrurile bune pe care statele le vor face împreună pentru binele planetei). Iar o analiză a tuturor deciziilor și a felului în care au avansat vă amintesc că găsiți la Carbon Brief (asta în caz că vreți să mai consultați în weekend situația, când se închide șandramaua).

Draftul face referire la ținta de 1,5C și la știința din spate (plus că țările bogate sunt încurajate – nu obligate – să crească sprijinul (și) financiar pentru atingerea țintei). Documentul reiterează urgența de a renunța la cărbune și sunt referințe la dublarea bugetului pentru adaptare la criza climatică până în 2025. Draftul recunoaște și ideea de fond pentru daune, dar fără vreun angajament concret încă. Singura victorie concretă e că statele au căzut de acord că vor implementa Rețeaua Santiago — (tot) pentru pierderi și daune, gândită să conecteze țările în dezvoltare cu cei tehnici, cu expertiză și resurse, discuție tot de la un COP mai vechi.

Pe lângă acest fond de reparații care a acaparat toatr discuțiile, s-au încheiat, în astea două săptămâni, mai multe colaborări între țări, între continente, între UE și Egipt, pe biodiversitate, pe energie. Timmermans aprobă în primul rând urgența de a scoate cărbunele din circuite, și să nu ne facem speranțe că cu gazul natural va fi la fel de rapid (nu 2030 în niciun caz, a spus, „să fim serioși”). Repetă și că UE trece printr-o criză din cauza războiului lui Putin, și de-asta mai avem nevoie câțiva ani să luăm gaz din alte părți, ca să-i evităm pe ruși.

În astea două săptămâni am ascultat șefi de stat, cercetători, activiști, avocați, prin pavilioane, prin autobuze și am încercat să formulez importanța evenimentului. Negocierile durează mult, nu sunt începute și nici nu se încheie în astea două săptămâni. Sunt frustrante pentru că pot dura ani, sunt frustrante și pentru jurnaliști că nu sunt povești palpabile.

🏁 Palpabilă este atitudinea lui Lula, noul președinte al Braziliei, care a promis încă o dată la COP27 că va proteja pădurile Amazonului, că va lupta contra defrișărilor, spre deosebire de predecesorul său, Bolsonaro. COP-ul ăsta avea nevoie de măcar un erou, de un protector concret – dincolo de toate răspunsurile mari din cadranul „o să discutăm asta, vedem cum putem face” – și cred că spotlight-ul a fost al lui Lula.

🏁 Un erou colectiv rămâne și Pakistanul, ca națiune, după ce au avut o treime din țară inundată și încă-și revin, după ce au reușit să pună pe agenda COP-ului și a presei din toată lumea subiectul daunelor și pierderilor.

🏁 Un alt erou important și colectiv rămâne IPCC, probabil că ei au pus în scris Biblia crizei climatice. Ei avertizează de mulți ani, dar simt că 2022 a fost anul lor. Nu e de sărbătoare ce spun lumii despre degradarea generală a planetei din cauza activității umane, dar e de sărbătoare că ne oprim în toate discuțiile la partea științifică.

Pe muntele Sinai, am urcat weekendul trecut în spatele unuia dintre cercetătorii din echipa IPCC. Spunea că i se pare straniu cum ei au scris sute de pagini, ca să reducă apoi totul în grafice și rezumate de doar câteva pagini (pentru policy makers), apoi că presa să le rezumă munca uneori în câteva rânduri, sau într-un singur număr: desigur, - 1,5C. M-am făcut mică în spatele lui, guilty, dar am râs împreună de asta, nu m-a aruncat într-o prăpastie. Dar e și pentru oamenii de știință o ieșire din zona de confort să-și facă accesibil discursul științific, să facă comparații lumești, să explice ca la copii limitele planetei. Am stat și la câteva discuții la pavilionul lor și îi aplaud.

🏁Voci puternice rămân și toți cei vulnerabili care au venit să-și spună poveștile la COP27. Cei afectați de secetă, de inundații, de dispariția pădurilor, cei care se văd în fața faptului de a-și strămuta locuința, rădăcinile, pentru că locul lor a fost luat pe sus. Le-au spus prin muzică, prin poezii ca cea de mai sus, prin strigăte în stradă, prin plimbări în tăcere cu sloganuri pe haine de tipul „flood is coming”.

🎌 Dincolo de frustrarea că negocierile sunt într-un picior și cu predicții mai slabe ca la alte COP-uri – de tipul Glasgow, anul trecut, când s-a decis ținta de 1,5C ca plan de acțiune, deși acum urgența e și mai mare – cred și eu, cum am tot auzit spus pe-aici, că e un eveniment care creează momentum și pune presiune. Totul are un văl politic, desigur, toți se uită la ce pași fac China și SUA, apoi poate și la UE, și ceilalți se coagulează în jur.

🎌 Dar liderii sunt trași de mânecă tot mai des, din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de contextul global în care trăim, de ce companii își fac sau nu partea în lume, de cum să ajute. Și chiar dacă COP27 nu a fost o adunare cu lumina pusă strict pe România, toate fondurile, toate negocierile, toate discuțiile despre biodiversitate, toate deciziile Uniunii ne privesc, sau ar trebui să ne privească și pe noi. Pentru că acolo e puterea de decizie, apoi vedem local cum ajung la firul ierbii unele acorduri, fonduri. Alte povești viitoare.

🚷 Totuși, COP27 nu a creat atâta momentum cât și-ar fi dorit societatea civilă, ca la alte COP-uri – statul strict în care ne-am aflat, Egipt, este binecunoscut pentru abuzuri ale societății civile, pentru că a băgat în închisori activiști și jurnaliști și poate că nu a fost cea mai bună alegere pentru mesajele conferinței, în ciuda faptului că e una dintre țările în devoltare, afectată de criza climatică.

🚷 Oameni din toată lumea au venit oricum tensionați, într-o perioadă în care încearcă să facă progrese pe partea de mediu în paralel cu un război, plus după doi ani de pandemie în care încercăm să recuperăm și să ne reglăm pe multe fronturi, și individual și colectiv. Am mai adăugat peste asta tensiunea permanentă a locului: negocierile cu taximetriștii, prețurile explodate atât la cazări, cât și la mâncarea de la conferință în primele zile; impresia asta constantă că toată lumea vrea să te fraierească n-a lăsat loc — pentru cei care au reușit să ajungă — de relaxare. N-a ajutat nici faptul că aplicația conferinței was red flagged de la început, că e mijloc de supraveghere pentru stat, așa că s-au creat valuri de avertismente între participanți să nu o downloadeze.

🎙️ Iar pe contrastele dintre lux, cinci benzi pe sens și sărăcia care-i împinge pe oameni să ceară mai mulți bani la un eveniment de două săptămâni unde vor circula câteva zeci de mii de oameni nu insist. Mi-a plăcut ce mi-a zis nenea de la cazarea mea, când m-a dus la aeroport și-i spuneam că ideea de 5 benzi în România e mega SF. „Anca, this means knowing how to plan smart for the future”, spunea printre dune de nisip, gropi, clădiri fantomă și aceste cinci benzi proaspăt făcute. Creează drumuri, și oamenii vor veni, cu alte cuvinte. Poate nu zice rău pentru un Sharm el-Sheik peste 20 de ani.

✨ Concluzia după toate scrisorile astea globale și-o ia fiecare, eu mă bucur că m-ați suportat cu mailurile zilnice – știu că n-au fost unele ușoare sau cu vești bune. Dar e și despre noi, chiar dacă cu pași de melc. (PS: noi revenim la un ritm mai răruț, dar nu foarte, că mai am atâtea restante să vă spun).

🚌 Partener de drum la COP27 mi-a fost BRD – Groupe Société Générale. Mai găsești câteva updates din ultimele zile și pe pagina lor de Linkedin, în cadrul proiectului BRD Climate Change Insider. Pe curând!🚌

Re:Mediu

[Scrisoare de la COP27 #10] Pierderi în…