Vom fi în siguranță pentru că vom vâna sute de urși?
Legea prin care putem împușca, de-acum încolo, peste 400 de urși pe an, vine să capitalizeze pe seama unei tragedii, spun experții.
Au trecut 10 zile de când o fată de 19 ani a fost atacată de un urs pe Jepii Mici, un traseu turistic popular din Munții Bucegi. În acea zi au murit și Diana și ursul, care a fost împușcat de paznicul de vânătoare, pentru a evita alte evenimente nefericite. Jivina refuza să plece de lângă corpul ei, pe când au ajuns și salvamontiștii. Inspectoratul Județean de Poliție Prahova declara că a deschis un dosar penal pentru braconaj cinegetic și ucidere din culpă, și investighează „cât de” legală a fost împușcarea femelei de vreo 4 ani. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a stabilit că ursoaica nu era nici turbată, nici gestantă, nici cu pui recenți. Dacă era una din variantele astea, au declarat reprezentanții ANSVSA, era mai explicabil comportamentul agresiv al ursului. (Altfel, nu putem înțelege sigur de ce a atacat-o pe Diana, unde urșii, în 90% din cazuri — nu cei de pe Transfăgărășan — vor fugi din calea ta).
Întâmplarea tragică a dezbinat și a adâncit o prăpastie deja existentă între mai multe tabere în jurul subiectului care rămâne sensibil și inepuizabil –
Conservarea urșilor bruni în România
„Un lucru e cert: populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control. În mod evident, conflictele devin din ce în ce mai dese, pagubele din ce în ce mai dese”, declara ministrul mediului, Mircea Fechet.
La câteva zile după ce Diana a fost atacată de urs, plenul Camerei Deputaților a votat rapid proiectul de lege privind intervenția imediată și combaterea atacurilor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor lor. Adoptat cu majoritate covârșitoare (214 voturi pentru, 7 împotrivă și 23 de abțineri), proiectul prevede că pentru 2024 şi 2025 putem împușca aproape 500 de exemplare de urs brun.
Cotele exacte sunt: 426 pentru prevenție și 55 pentru intervenție. „Prevenția” înseamnă că există șanse măricele să extragem și să recoltăm (adică să omorâm), de-acum, și exemplare sălbatice, care nu au provocat conflicte în trecut –, pentru ca ocoalele silvice să asigure un „echilibru al populației”. „Intervenția” se întâmplă în cazuri urgente, când chiar sunt constatate, văzute, filmate exemplare-problemă, cum ar fi fost și cazul ursoaicei din Bucegi. Cotele actuale s-au dublat, practic, de la cele actuale (220), stabilite printr-un ordin de ministru, anul trecut.
Statutul de protecție al ursului brun
Ursul avea (are încă?) un statut privilegiat, era (este?) pe lista supremă de specii protejate ale Uniunii. Urșii fuseseră vânați atât în scop de agrement (vănătoare la trofee), cât și de control al populației până în octombrie 2016, când treaba asta nu s-a mai putut justifica, din cauza lipsei datelor și estimărilor credibile legate de mărimea populației.
Astăzi spunem că avem 6.000–8.000 de exemplare în România, cele mai multe din totalul european, care ar ajunge pe la un 18.000. Sunt aceleași cifre pe care le rostogolim în ultimii mulți ani, în lipsa unei numărători științifice. Cifrele actuale vin în baza unor numărători periodice de urme prin pădurile Carpaților și a unor aproximări. A fost unul dintre motivele pentru care Ministerul Mediului a anunțat în 2021 că face un recensământ al urșilor, ca la carte, cu probe de fecale și păr din teren, cu numărat „pe bune”. Ca să spunem pe argumente că avem, sau nu, „prea mulți” urși bruni și ce soluții s-ar potrivi.
Din vestitul 2016, pe teritoriul UE, urșii bruni sunt protejați prin Directiva Habitate, care îi include pe lista speciilor de animale care nu pot fi vânate în scop de agrement. Însă țări precum Suedia, Finlanda, România, Estonia, Bulgaria, Slovenia, Slovacia și Croația se folosesc des de prevederile articolului 16 din Directivă, care permite derogări (adică excepții) pentru alocarea unui număr limitat de exemplare care pot fi vânate.
Cum va funcționa noua lege?
Vânătoarea ilegală (sau braconajul) nu a fost niciodată luată suficient în considerare de către autorități, magnitudinea acesteia fiind în continuare o gaură neagră. Una dintre marile schimbări ale acestei legi este că, pe lângă faptul că putem omorî legal aproape 500 de urși, nu o va face doar personalul autorizat din Ocoalele Silvice.
Sunt invitați oameni din exterior să participe la vânătoare. În funcție de mărimea ursului, trofeul poate costa între 5.000–10.000 euro – un lucru văzut ca pe un avantaj și soluție, pentru că sunt bani care vor intra în fondurile gestionarilor, deci vor fi consumate mai puține resurse proprii pentru managementul faunei sălbatice.
Aici într-adevăr este o problemă – gestionarii spun că au costuri când trebuie să stea la pândă și să extragă un urs problemă. Dacă ai mai mulți, se adună și bani și nopți nedormite. Chestia e că nu prea acoperă nimeni acele costuri, de aici – ideea vânătorii este văzută ca o victorie pentru ei, însă condițiile în care se va desfășura totul sunt încă neclare, întrucât ar trebui vizați urșii problemă prima oară. Însă niciun vânător străin nu va vrea să vină să împuște un urs în fundul unei curți, așa că e de văzut ce va urma.
Cert este că gestionarii de fonduri cer măsura asta de ani de zile, însă acum că au primit-o, ca s-o aplice ca la carte (cu prelevat probe de la exemplarul împușcat, ca să vezi dacă e ăla care ți-a făcut probleme și alte măsuri) ar trebui alți bani serioși investiți și e de văzut dacă tot din vânătoare vor fi acoperite aceste costuri.
O altă modificare este că a crescut punctajul CIC (cel care încadrează animalele după dimensiune, aspect și calitatea blănii) – dacă înainte era 350, acum e 400. Asta înseamnă ceva mai multă flexibilitate în calitatea trofeului. Dacă înainte puteai să păstrezi un animal care ajungea până la maximum 350, acum ajungem la 400. Dacă exemplarul depășește 400 puncte (la care se poate adăuga un 5% din punctaj), atât blana cât și craniul acelui exemplar se predau Gărzii Forestiere, sucursala din județul în care se află și rămâne în proprietatea statului.
Fiecărui fond forestier i se va aloca un număr diferit de urși care vor putea fi împușcați, în funcție de pagubele produse. Vizate vor fi în primul rând exemplarele bătrâne, bolnave sau care fac pagube – însă în ultima săptămână toți experții în carnivore și în managementul speciilor sălbatice au avertizat că, în afară de câteva cazuri fericite, România nu are, per total, capacitatea de a monitoriza urșii – lucru care nu implică doar instalarea unor camere în pădure, ci și colectare de probe, recensământul speciei, colare cu gps pentru observarea comportamentului și multe altele.
Tanczos Barna, fostul Ministru al Mediului, care a fost și inițiatorul acestei legi a spus că avem baza de date cu toate rapoartele privind numărul și valoarea pagubelor și atacurile urșilor asupra oamenilor. „Influența ponderată a celor trei factori se regăsește în tabelul acela. Adică avem 426 de exemplare care proporțional, procentual se împart în funcție de efectul fiecărui factor”.
„Constatăm și că au apărut urșii în niște localități sau în niște județe unde până mai ieri nu au fost vreodată văzuți. Și dacă ne uităm la numărul oamenilor omorâți de urși, putem, cred eu, să concluzionăm că unul dintre motivele care au condus la toate aceste situații este și cel legat de numărul urșilor pe care nu doar eu, ci foarte mulți specialiști
îl apreciază a fi unul foarte mare”.
(Mircea Fechet, Ministrul Mediului)
De ce nu e suficient să facem managementul urșilor doar dintr-un tabel cu pagube?
Vorbim despre vânătoare ca despre un instrument salvator – dacă împușcăm urșii nu vom mai avea pagube așa mari. Dacă vrem să folosim argumentul că pe vremea când vânătoarea era permisă pagubele nu erau așa mari, putem spune că este o fărâmă de adevăr.
Dar majoritatea studiilor arată, după cum spun și specialiștii în carnivore mari, că simpla reducere a numărului de urși nu garantează reducerea conflictelor. Adică marele risc este ca printre aceste sute de exemplare pe care le vom elimina să fie foarte puține cele care chiar produc pagube în mod repetat.
Urșii care produc pagube în mod repetat, în general au un profil aparte – ori sunt indivizi tineri care se hrănesc la marginea satului cu ce apucă, ori sunt adulți puternici care atacă vaci sau alte animale mai mari, ori sunt femele cu pui care trăiesc în proximitatea satelor ca mecanism de protecție – încearcă să-și ferească puii de alți urși. Atunci, ursoaicele, spre exemplu, ajungând în proximitate, găsesc deșeuri, livezi, alte surse de mâncare și apare acest fenomen, de habituare.
Dar ideea principală e că generalizările nu ajută, subliniază experții, e bine, pe cât posibil, să analizezi fiecare caz în parte.
Dinamica urșilor – într-o continuă schimbare
Cum arată și Conservation Carpathia, dinamica urșilor este complexă și are încă multe necunoscute. Dau din rezumatul lor ce știm momentan despre ei:
🐻 Printre cauzele apropierii urșilor de oameni: restrângerea și alterarea habitatelor naturale de către om, posibila dependență de hrănirea asigurată suplimentar de om, reducerea disponibilității surselor de hrană naturală, fie că vorbim de fructe și semințe forestiere, fie de fluctuația puternică a disponibilității cadavrelor de mistreți care mor de pesta porcină africană – o sursă de hrană pentru urși (în unii ani poate exista o rată de mortalitate foarte ridicată, cu multe carcase, iar în următorii ani numărul lor scade, deoarece foarte puțini mistreți supraviețuiesc);
🐻 Crește competiția pentru hrană în contextul unei populații cu trend numeric pozitiv;
🐻 Exploatările de păduri și activitățile off-road cu ATV-uri, motociclete și mașini generează deranj tot mai mare;
🐻 Schimbările climatice, cu ierni calde fac ca urșii să nu se mai retragă la somn, ci caută hrană, și dau de primăveri cu ninsori târzii și veri caniculare;
🐻 Sursele de atracție din comunitățile locale și din împrejurimile lor, cum ar fi gunoaiele neevacuate la timp, resturile de abatorizare lăsate la marginea satelor, și livezile abandonate îi determină pe urși să se apropie tot mai mult de spațiile locuite și de oameni.
🐻 Habituarea ursului este un fenomen din ce în ce mai prezent la această specie: unii urși s-au obișnuit cu prezența omului atât în mediul natural, cât și în stațiunile turistice, pe unele drumuri turistice și în localități, dezvoltând astfel comportamente deviante.
ONG-urile cer președintelui să nu promulge „legea Barna”
Legea trimisă spre promulgare reflectă „în mod fidel și nefericit modul în care statul înțelege să realizeze managementul populației de urs brun: prin vânătoare care nu vizează extragerea exemplarelor problematice din preajma localităților sau a celor care au produs pagube, ci a exemplarelor valoroase din punct de vedere cinegetic, aflate în habitatul lor natural și care nu coboară în localități”, asta spun în scrisoare ONG-uri precum Greenpeace, Conservation Carpathia, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) sau Fundația Eco-Civica.
Scrisoarea mai argumentează că legea nu vizează extragerea acestor exemplarelor problematice despre care povesteam și mai sus și că, implicit, nu va duce la reducerea problemelor – „pentru care avem deja mecanisme legislative” –, ci reducerea populației de urs brun după criterii subiective.
„Legea va permite împușcarea exemplarelor mari care trăiesc departe de localități și care exercită un control intraspecific puternic asupra populației. În condițiile în care Comisia Europeană a avertizat deja România, reintroducerea vânătorii „la trofeu” va atrage după sine în mod sigur o nouă procedură de infringement pentru încălcarea dispozițiilor Directivei Habitate.”
(din scrisoarea ONG-urilor către Klaus Iohannis)
„Putem să spunem că nu de mărimea populației de urși depinde siguranța traseelor turistice, siguranța fermelor, siguranța la margine de drum, siguranța pe autostradă, siguranța în orașe sau oriunde mai existăm”, arată și reprezentanții ACDB.
„În Valea Prahovei, există urși habituați, urși problemă de cel puțin 40 de ani. Problema nu e nouă, și nu e generată de faptul că populația de urși din România a crescut. Nu există nicio legătura între urșii din Valea Prahovei și mărimea populației de urs în România. Problemele din Valea Prahovei nu se rezolvă prin legi pentru interesele unor speciali ci prin intervenții clare și asumate la nivel local.
Putem începe prin reducerea atractanților, amenajarea optimă a traseelor, scoaterea urșilor habituați din zonă - fie prin mutarea lor în sanctuare, fie prin împușcare, prin stabilirea de reguli clare de acces pe trasele turistice și pedepse mari pentru
nerespectarea acestora.”
(ACDB)
Comisia Europeană spune că prevenirea daunelor ar trebui să aibă prioritate
Comisia Europeană a subliniat că ar trebui să aibă prioritate aplicarea de măsuri ”pentru prevenirea conflictelor cu urșii”. „În urma analizei cunoștințelor existente, reiese că măsurile proactive ar trebui să aibă prioritate pentru prevenirea conflictelor cu urșii. Astfel de măsuri proactive includ prevenirea daunelor aduse agriculturii, prevenirea accesului la deșeuri și la alte surse de hrană umană, campanii de informare pentru a redresa comportamentul uman inadecvat, (cum ar fi hrănirea urșilor), precum și echipe de urgență. Vânătoarea de trofee în cazul urșilor contravine legislației UE, deoarece ursul brun este specie strict protejată în UE”, a răspuns Comisia Europeană pentru Euronews România.
În schimb, ministrul Mediului, Mircea Fechet, speră că urșii pe care avem voie să îi împușcăm să nu aibă legătură cu „promovarea acestor trofee de către vânători străini – sper să nu se întâmple acest lucru; cred că fondurile cinegetice România au suficient de mulți vânători români care înțeleg foarte bine care e scopul acestei legislații.” El a mai adăugat că scopul legislației de față este să ne asigurăm că românii sunt în siguranță și că riscul de a se întâmpla alte tragedii se diminuează.
România nu are încă un recensământ al urșilor
Vă spuneam mai sus că din 2021 Ministerul Mediului a început un proiect mare, cu 11 milioane de euro fonduri europene, prin care ar trebui să facem recensământul urșilor, ca apoi să aplicăm soluții pe argumente, nu pe aproximări. Trebuia să avem datele până acum, însă atât Ministerul Mediului, cât și cercetătorii implicați în organizarea colectării de probe speră ca pe final de 2024 să aibă răspunsuri. Șerban Octavian Davidescu, Manager la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” a declarat pentru Euronews România că speră ca până atunci să ajungă la niște rezultate, „pentru că, na, ca la absolut orice proiect, știți, au existat tot felul de și există tot felul de probleme, de mersul finanțării ș.a.m.d.”, care pot duce la întârzieri.
Pentru mine numărătoarea în sine nu este rezultatul cel mai așteptat, ci acel sanctuar al urșilor prevăzut în proiect de asemenea, care ar trebui să-i primească pe urșii problemă, care nu pot fi nici relocați, pentru că se întoarc spre așezări sau chiar din locurile în care au fost mutați.
Practic, când gestionarii încearcă să-i mute de pe un fond forestier pe altul, nu mai reușesc pentru că se refuză unii pe alții, dintr-un județ într-altul. Fiecare are deja problematicii lui, nimeni nu vrea belele noi. Momenten, Sanctuarul de urși de la Zărnești, Libearty, este singurul la care administrațiile locale apelează, tocmai din acest motiv (și pentru că e singurul, punct).
Unde Libearty era inițial pentru urșii foști circari sau chinuiți de oameni în alte contexte, în ultimii ani a devenit un cămin bun pentru mulți bruni care-au căutat să se bage în seamă pe lângă sate sau orașe. Pesemne că un al doilea sanctuar dedicat din start pentru treaba asta n-ar strica.
Mersul pe munte – măsuri de siguranță
Pot să spun, după aproape 20j de ani de bătut munții, că și acolo este uncharted teritory. În sensul că ieșitul de pe asfalt, din păcate, vine cu o mie de riscuri la pachet, printre care și urșii. În sensul că nici turismul montan nu e cel mai fin reglementat la noi (spre exemplu, în majoritatea locurilor putem campa, că rar va veni cineva să ne ceară socoteală, dar în acte sunt multe zone protejate în care nu am avea voie; la fel cu focul de tabără și multe altele). Fără să vreau să minimizez tragedia care s-a întâmplat acum zece zile, spun doar că poate fi o lume plină de incertitudini, chiar și pe un traseu popular și circulat. Cu toate astea în gând, de final vreau să las doar poate câteva idei de prevenire care te vor ajuta să te simți mai sigur într-o drumeție, vizavi de pericolul animalelor sălbatice:
🎒 Mergi pe munte mereu în grup, cel puțin patru ar fi ideal, mai ales în caz că intervine o situație de salvare.
🥾 Gălăgie pe traseu — povestiți, cântați, bateți din palme, bateți bețele de trekking unul de altul (va transmite animalelor sălbatice un sunet de glonț, deci de pericol, deci vor fi mai predispuse să stea ascunse);
🎺 Poartă fluiere sau clopoței pe rucsac sau pe mână — orice extra gălăgie ajută, mai ales prin păduri sau pasaje înguste unde ar fi loc de vreun bârlog;
🐻 Spray-ul de urs — ajută la moral să-l ai, dar dacă tot îl ai, învață din instrucțiuni cum ar fi bine să-l folosești, ca să nu te prindă pe nepregătite (ca alternativă mai ieftină, decât deloc — ajută și orice alt spray paralizant);
🎆 Petardele — Asta e bună în caz de ai auzit vreun foșnet prin păduri, în apropiere și vrei să dai una preventiv. De folosit dacă chiar e musai, altfel hai să nu speriem degeaba toate animalele dintr-o pădure. (de ținut într-o folie impermeabilă, lângă o brichetă, într-un buzunar la mega îndemână, altfel e degeaba, dacă trebuie s-o cauți în jumătate din rucsac cu ursul lângă matale);
🥪 Mâncarea sigilată — Ursul are nasul foarte fin și e cel mai oportunist animal pe care-l știm la noi. Dacă știi că ai la tine mezeluri, prăjeli, vreo șaorma, eu știu, carne în general, dar nu numai, ajută să fie foarte bine împachetate, fie într-o cutie, sau staniol extra, într-o pungă extra, ascunsă între haine bine;
🆘 Aplicația Salvamont — E simplă și are un buton direct prin care poți fi localizat în caz de ceva. De asemenea, e bine să anunți echipa Salvamont din masivul în care ești de traseul pe care vrei să-l parcurgi și cu câți oameni (sfat mai ales pentru cei la primele ture).
Atât de interesant și bine documentat mailul de la tine! 🙏
very interesting article, well done!!
I will send it also to my wildlife colleagues and journalists from Italy interesting on this "hot" topic...